Când politicienii racolează jurnaliști pentru alegeri…

Moise Guran

Pentru că suntem pe punctul de a intra în perioada electorală, o să vă spun câteva opinii referitoare la intrarea jurnaliștilor în politică, așa doar ca să aveți idee cum se vede treaba și din partea asta, dinspre noi, spre dumneavoastră publicul-electorat. Mai zilele trecute Alina Gorghiu a produs valuri și de răutăți și de aprobări mustăcite, printr-o invitație lansată unor realizatoare tv de a intra pe listele PNL. În tabăra ailaltă, la PSD, un jurnalist care a făcut carieră atacând PSD-ul pare că a luat țeapă anunțând el însuși că va fi pe listele acestui partid, chestie negată ulterior de Liviu Dragnea. Nu contează, ceea ce o să vă spun acum, vă spun în nume personal, nu cer nimănui să fie de acord cu mine.

Impresia că jurnaliștii ar fi mai bine pregătiți profesional decât politicienii pe care îi critică este cel mai des una falsă. La fel ca și pe politicieni, pe jurnaliști tot poporul îi alege, cu telecomanda, deci calitatea lor este apropiată de cea a alegătorilor lor, telespectatori, ascultători sau cititori. Logic, o nație nu poate avea deci politicieni preponderent proști dar jurnaliști preponderent vrednici. Cum e nația în majoritate, așa sunt și politicienii, așa sunt și jurnaliștii.

Ceea ce nu înseamnă că noi toți ne respectăm publicul la fel și că fiecare dintre noi își consideră audiența ca fiind cea mai deșteaptă din lume. Nu, uneori este vizibil cu ochiul liber faptul că numeroși jurnaliști își bat joc de inteligența propriului public, considerându-l prea prost ca să simtă o manipulare, un sofism, sau o atitudine populistă. Da, jurnaliștii sunt deseori populiști, la fel ca politicienii, ei nu cerșesc însă voturi ci spun publicului ceea ce publicul vrea să audă, prostituându-se astfel, cel mai des pentru un rating mare. În esență, politicienii și jurnaliștii au ADN-uri foarte similare.

Căutarea unei audiențe de calitate presupune o condiție și un risc. Condiția este ca jurnalistul însuși să fie o personă de calitate, iar riscul este ca jurnalistul să moară de foame, fie pentru că nu convinge un telespectator deștept, fie pentru că nu găsește suficienți de acest fel.

Sunt două situații în care un jurnalist decent, nu vorbesc acum de oportuniști, face pasul dinspre haiducia fundamentală a acestei meserii spre boiereala murdară deseori a lumii politice – cea în care jurnalistul se ia pe sine atât de mult în serios încât ajunge la concluzia că nația nu mai poate fără el și ideile lui, asta este una, iar a doua situație este cea în care se epuizează profesional și vrea pur și simplu altceva.

Atâta doar că alegerea de a intra în politică e un bilet doar dus. Niciun jurnalist întors din politică, și sunt cazuri, nu mai poate fi luat în serios ca jurnalist. Asta pentru că încrederea unui public deștept nu o poți trăda decât o dată.

Să vă explic care e treaba cu trădarea asta…

Fiecare dintre noi cei care vă vorbim la radio, la televizor, sau prin texte scrise pe bloguri sau în ziare suntem musafiri în casele sau în mașinile dumneavoastră, luați micul dejun, prânzul sau cina cu noi, poate doar vă însoțim pe drumuri mai lungi prin țară, sau mai scurte, spre serviciu. Cu vremea vă obișnuiți cu noi, deveniți familiari cu noi, îl preferați pe unul sau pe altul dintre noi, transferându-ne implicit un grad mai mare sau mai mic de popularitate. Ei bine, exact popularitatea asta o vor politicienii de la jurnaliștii cărora le fac oferte de a candida, doar nu credeați că pentru inteligență îi racolează. Iar un jurnalist care acceptă o astfel de ofertă, tocmai și-a tranzacționat popularitatea respectivă și, implicit, încrederea pe care i-ați acordat-o, primindu-l zilnic în sufrageria și în familia dumneavostră.

Raționamentul nu se aplică însă actorilor sau vedetelor de șouri tv, căci aceia, spre deosebire de jurnaliști, nu sunt obligați să spună adevărul. Ei oricum au devenit populari jucând un rol, intrând în politică schimbă doar piesa.

Poate candida un jurnalist la primărie, la parlamentare sau la președinție? Desigur, acesta este un drept fundamental. Dar și-ar face un bine și lui și credibilității acestei bresle, dar mai ales ar face un bine publicului-electorat, dacă ar lua o pauză între microfon și fotoliul de demnitar. Nu dau cu pietre și nu condamn pe nimeni, dar iertați-mă dacă nici nu pot aplauda oameni care pleacă de pe ecranul televizorului sau de la microfonul radioului direct în campanie electorală.