Rușii au scuipat pe Cumințenia românilor. Nu e prima dată când sunt fraieri
Moise Guran
Cred că eram prin clasa a șaptea când, fire curioasă, pregătindu-mă pentru olimpiada de istorie, am descoperit o ciudată neconcordanță într-un atlas istoric. Era genul acela de atlas mișto care îți arăta de exemplu schema bătăliei de la Nicopole, astfel încât să înțelegi de ce au învins otomanii, învăluind pe flancuri cavaleria grea a cruciaților. Ceea ce am descoperit nu avea legătură nici cu Mircea cel Bătrân, nici cu Rovine sau Nicopole. Am descoperit că Ștefan cel Mare stăpânise o parte din URSS. A fost prima și singura dată când m-am dus la o olimpiadă de istorie.
Ambasada Rusiei la București a cheltuit mai mult de 100 de euro pentru clipul ăsta, în replică la cel care promovează donația pentru Cumințenia Pământului. Apoi Ambasada a donat 100 de euro, la mișto, pentru Cumințenia noastră. Un scuipat, practic. Clipul făcut e o mizerie, care susține că România și Rusia au luptat împreună în Primul Război Mondial pentru independența României, iar în al doilea pentru independența Europei. Iar apoi Rusia, prin URSS a participat la modernizarea României…
Buhahahahaha! Nici de râs n-am râs mai mult de cinci secunde, fix cele cinci secunde în care am înțeles că donația de 100 de euro e un fel de ne pișăm pe voi la orice oră, cum am mai făcut-o de doișpe ori în cei 300 de ani de când noi suntem imperiu iar voi nu reușiți nici măcar să ne încurcați.
Adică dacă făceau clipul și atât, înțelegeam că trebuie și ăia de la sputnik să-și justifice lefurile, că în Rusia e criză și vodka s-a ieftinit a doua oară în decurs de doi ani. Dar să donezi 100 de euro când eu am la tine 100 de tone de aur… mersi Mare Prieten… dar n-am nevoie de donația ta. Mă faci prost, îmi demonstrezi că n-am conștiință națională nici cât să-mi prețuiesc propriile valori și că-s dezbinat ca nație, că nu exist… Oh, cum te înșeli, din nou! Cum te-ai fript tu în secolele astea cu mine… nu mai zic aici, că nu mă poți jigni, cum ar zice un rus celebru!
Doar pentru conformitate istorică, România este independentă din 1877, când rușii ne-au subevaluat. În Primul Război Mondial avea integritatea garantată militar de Germania, dar a ales să lupte împotriva acesteia FĂRĂ să se poată baza pe Rusia. Singura amintire a României legată de Rusia, în Primul Război Mondial este retragerea barbară, plină de jafuri, în special în Basarabia, care a determinat intervenția Armatei Române împotriva bandelor de soldați ruși revoluționari și a precipitat unirea Basarabiei cu România pe 27 martie 1918.
În Al Doilea Război, URSS a invadat Moldova, subevaluând a doua oară România. Dacă România ar fi ripostat, ar fi fost ștearsă de pe hartă, exact ca Polonia, Germania urmând să își securizeze resursele petroliere din sud, iar URSS restul. Ce ați căutat la Stalingrad? l-au întrebat judecătorii pe Antonescu la proces… Fix ce caută acum Armata Roșie la Berlin, a răspuns acesta. Am răspuns unei agresiuni. După război Marele Stalin a subevaluat de vreo două ori România, fără să-și poată imagina că într-o zi România va fi țară NATO.
Cât despre efortul URSS pentru modernizarea României Comuniste, aveți aici, aceia dintre dumneavoastră care nu știți, o oră despre acest ajutor. Rețineți doar faptul că URSS a prădat din România după război, mai mult decât despăgubirile de război plătite de Germania. Ăsta a fost efortul de modernizare, căci importul frătesc de resurse subvenționate s-a cam terminat după primele manifestări de independență față de Moscova.
Așa că, scuze, Mare Vecin! Tata a ieșit din opinci cam la cinci ani după ce Armata Roșie și-a luat gheata din România. Avea cam vârsta pe care o aveam eu când am descoperit că Ștefan cel Mare a stăpânit peste o parte din URSS, iar șansa mea de a nu purta opinci până în clasa a șaptea, cum a purtat tata, a fost fix industrializarea de frondă, făcută de România împotriva URSS, iar nu cu ajutorul său.
Istoria e o știință foarte complexă. Foarte puțini se pot abține să nu o folosească politic. Eu însumi m-am suspectat că sunt produsul unei istorii falsificate, propagandistice, dar apoi am constatat că nu-mi disprețuiesc țara dacă știu mai multe lucruri adevărate despre ea. Azi regret sincer că n-am mers să fac facultatea de Istorie. Dar atunci, după Revoluție, n-am putut asta, căci Istoria m-a mințit toată copilăria mea. Între timp m-am împăcat cu Istoria noastră și am învățat că Adevărul este mai puternic decât Propaganda. Adevărul învinge inevitabil.
Mi-a plăcut Istoria încă din clasa a IV-a, după ce am luat prima notă de patru din viața mea, iar tata m-a pedepsit crunt. Atât de crunt încât am început să o citesc și apoi nu m-am mai despărțit niciodată de ea, îi sunt prizonier și azi când greu mai pot să citesc beletristică din cauza sutelor de cărți de Istorie pe care încă nu le-am citit. Povestirile Istorice ale lui Almaș, dragii mei Oana, Dorina și Andrei, le visez și astăzi, am alergat zimbri cu voievodul Dragoș și am unit Țările Române cu domnul Mihai.
Nici azi nu îmi explic cum a fost posibil ca până în clasa a VII-a, deci până la 13 ani, să nu sesizez faptul că Moldova noastră e doar jumătate din Moldova lui Ștefan cel Mare, cum de atâția ani n-am bănuit, n-am știut, n-am intuit faptul că din manualele de Istorie din acele vremuri lipseau hărțile Moldovei feudale? Cum am împărtășit pasiunea lui Tudor Șoimaru pentru Magda Orheianului, fără să știu că Orheiul, deci și Șoimarul se află dincolo de Prut, în URSS? Cum au reușit să-mi ascundă faptul că dincolo de Prut nu-s ruși, cum sincer credeam ca prostul, ci alți români, invadați de ruși? Mulți români nici azi n-au înțeles asta, dar eu nu uit, căci pe uitarea noastră se bazează disprețul lor.
Am fost acel gen de pionier, omul nou creat de comunismul naționalist, iubitor de patrie până la Cântarea României (la care am luat și premiu pentru că am recitat patetic “suntem aici de multe mii de ani, români ne spune, să se știe bine!”) credul pînă la prostie și destul de ignorant până la Revoluție.
Iar apoi am început să înțeleg. Adevărata Istorie, aia în care n-am fost nici erou, nici războinic, am fost pur și simplu un neam Cuminte, sub vremuri, ridicat rar de sclipirile de unitate și conștiință națională, care s-au suprapus peste unele ocazii istorice.
