Cum insistă politicienii să repetăm prostiile Greciei

Moise Guran

Acum cinci ani, când statul gâfâia după bani, ar fi sunat de domeniul SF dacă v-aș fi spus că România se va împrumuta în lei pe termen de zece ani cu o dobândă mai mică de 2%. Acest lucru se întâmplă azi, dar partea mișto cu băncile e că îți dau bani ieftini doar dacă n-ai nevoie de ei. Pe asta politicienii noștri fie nu o prea știu, fie nu o prea pricep și, tocmai pentru că am auzit una mișto, vreau să lămurim o capcană pe care liberalii vor să o pună înțeleg în programul lor de guvernare, fără să le fie nici lor prea clar ce fac.

gorghiu-ponta

Când am auzit-o pe Alina Gorghiu de la tribuna Parlamentului vorbind despre un fond de dezvoltare urban-rural cu bani de la întreprinderile românești m-am întrebat cine naibii face lobby pentru așa ceva, că ori e vreun transpartinic cu karma de DNA, ori pur și simplu marile genii se întâlnesc în politica românească fix pe aceleași prostii.

Acum doi-trei ani, de pe când începuseră să scadă dobânzile dar politicienii din România se zgârâiau pe ochi că statul nu se poate împrumuta mai mult de 2-3 miliarde de euro pe an, din cauza regulilor europene, am auzit fix același plan. Dar l-am auzit separat de la doi miniștri ai guvernului Ponta, pe funcții atunci. Nu-i ziceau Urban-Rural, ăsta e branding penelist, dar aranjamentul era fix același. Cloceau niște băieți, cum ar veni, o modalitate de a scoate banii pe care îi virează acum sub formă de dividend la buget întreprinderile de stat, într-un fond de investiții, care putea avea și emisiuni și subscripții publice, ba chiar ar fi păcălit și regulile europene, scoțând inclusiv pe ESA deficitul în afara bugetului de stat. Un astfel de fond, ziceau, ar putea să facă autostrăzi, școli, spitale am putea porni concomitent mai multe șantiere, bla-bla-bla-bla, cam tot ce-i place românului să audă.

Când am aflat, mie mi-au sunat imediat clopoțeii în cap, știind prea bine cum au păcălit grecii eurostatul în anii 90, ca să poată intra în zona euro. Fix așa, mascând deficitul public pe niște credite/asocieri/parteneriate ale unor companii de stat, sfătuiți fiind de niște bancheri. Ai noștri sunt chiar mai sofisticați, aș zice. Grecii au intrat în Zona Euro, s-au împrumutat ca nebunii, au făcut, n-au făcut infrastructură, cert este că n-au mai putut să-și plătească datoriile, au intrat în încetare de plăți… știți restul poveștii.

Cheia problemei, și motivul pentru care îi sfătuiesc pe politicienii de la București să stea potoliți cu astfel de tâmpenii, cheia de boltă a unui astfel de fond este corupția. Poate nici grecii nu intrau în faliment dacă politicienii lor n-ar fi furat o parte importantă din banii astfel „investiți”. Își imaginează am impresia și peneliștii, cum și-au imaginat și pesediștii pe vremea lui Ponta, că dacă arestează banii companiilor și regiilor de stat din România într-un fond public-privat, asta îi va scuti de DNA. Sunt gata să pariez că dacă ar fi avut un astfel de fond, nimic nu i-ar fi împiedicat pe Șova-Ponta să dea opt miliarde pe 65 de kilometri de autostradă, de la Comarnic la Brașov.

Într-adevăr, scoși din buget, banii sunt mai ușor de furat, ba chiar, aș zice cinic, și șpăgile produc valoare adăugată și în final crește PIB-ul. Dar tot noi plătim ratele, indiferent că le plătim prin taxe unei emisiuni de stat cum a făcut ministerul de Finanțe zilele astea, tot noi plătim și dacă finanțăm prin taxă opt miliarde, ca să mergem jumătate de oră pe patru benzi. Diferența e că șpaga de un miliard de euro, cât am estimat eu că ar fi fost la autostrada aia, se plimbă între buzunare private și probabil o va dibui mai greu DNA-ul. Economia merge și cu șpăgi, să știți, dar merge cu fârna de mână trasă, adică e mai puțin eficientă adică în crearea de locuri de muncă, iar salariile cresc mai greu dacă un contractor, un fond sau chiar statul trebuie să suporte costurile cu corupția. Mulți se întreabă de ce în acești ani în care economia României a crescut n-am simțit și noi o mai mare creștere de salarii. Nu e singura cauză, dar corupția e un cost important pe care fiecare firmă, persoană, entitate din România îl suportă sub o formă sau alta. 

Știm deja, spaima de DNA a fost principalul pretext pentru stoparea investițiilor din guvernarea pesedistă, dar cei mai mulți confundă cauza cu efectul. Nu pentru că n-au fost bani au scăzut investițiile în guvernele Ponta, bani au fost, lucrările au fost frânate administrativ pentru că de ce să dea bani constructorilor dacă nu mai puteau (sau se temeau) să îi mai vămuiască prin șpăgi. Iar, decât să piardă șpăgile, mai bine au oprit șantierele.

Partea mișto e că, cel puțin pe Alinuța, nu o bănuiesc decât de naivitate. Pe Ponta, care știe de prin 2010 ce e ăla PIB (și mai e și oltean, deci are minte speculativă) îl bănuiesc că s-a prins la vremea respectivă de potențialul acestui plan. N-aș putea să spun dacă el a oprit planul sau dacă l-a susținut până și-a dat seama că Dubaiul, China și Kazahstan sunt mai aproape, deci nu-l acuz de nimic. Îmi amintesc totuși că unuia dintre cei doi miniștri PSD care îmi povestise ce au de gând să facă, crezând că o să cad entuziasmat pe spate ca un susținător al parteneriatului public-privat ce sunt, i-am râs senin în nas și i-am spus – o să ajungeți cu toții la DNA. Habar-n-aveam nici eu ce gură spurcată aveam să mă dovedesc. Evident, fără legătură cu fondul pe care vrea acum Alina Gorghiu să îl bage în programul electoral al PNL. Alina, domoliți-vă avântul de pomeni și încercați să vă faceți planurile pe un buget realist și pe reguli europene. 

previously-3