SRI? SRL? SRC? Ne apără de teroriști Serviciul Român de Comedie?

Moise Guran

Tentantă povestea asta cu colonelul de la SRI care a declanșat cu israelienii de la Black Cube operațiunea Tornado, de compromitere a șefei DNA. Îți vine să zici, Edy, frate, tu ții sub control serviciul ăla de informații? Sau n-ai habar ce se întâmplă sub nasul său? Sau ești implicat și tu în poveste? Atâta doar că, uite, Hotnews zice că Dragomir ăla nu avea de unde să dea 900 de mii de lire cât ar fi costat toată operațiunea. Așa că, cel mai probabil, deși avea un interes personal în compromiterea lui Kovesi sau a DNA-ului, el a fost doar un intermediar. Un soldat.

dragomir

Mai rămâne de aflat al cui. Chiar DIICOT sugerează în comunicatul său că acest fost ofițer superior al Serviciului Român de Informații are pe altcineva în spate. Se spune în comunicat că Dragomir și un alt suspect „… au discutat atât de contextul şi necesitatea operaţiunii, scopul şi presupusele persoane care stau în spatele operaţiunii şi care sunt interesate de reuşita acesteia”

Cei de la Hotnews mai susțin că au aflat pe surse că în spatele lui Dragomir ar putea fi o chetă, un soi de sindicat, sau poate chiar un cartel. O fi, dar mie asta parcă îmi sună a vină disipată, ceva de genul turma scapă urma. Sau era invers? Pentru că dacă nu era invers, urma banilor e destul de ușor de luat. Ne-a demonstrat-o chiar DNA-ul de atâtea ori. apoi, e foarte neprofesionist din partea unui ofițer de informații să se apuce de subminarea unei autorități publice a statului (că nu la Kovesi personal ci la capacitatea DNA de a desfășura acte de urmărire penală voiau el și alții să ajungă), riscând deci 20 de ani de pușcărie (în cazul lui infracțiunea se numește Trădare, art 394, lit. b) dând șfară în țară că strânge bani să plătească niște israelieni.

Pe de altă parte, omul are un profil de facebook foarte public. (De acolo e și poza de mai sus. Despre ceilalți din poză, detalii în Adevărul). Scrie acolo pe facebook și ce școli a făcut și cum s-a specializat pe spațiul arab, scrie și că n-a învățat nimic de la Academia de Informații Mihai Viteazul. De altfel presa a fost invadată de pozele lui, probabil de pe internet, unde există de altfel și o filmare de tip paparazzi, cu el Bica și Remus Truică, în chiloți la mare. Erau de mult acolo, dar dacă lumea n-a știut cine este, s-a uitat la Truică și la Bica.

Deci tipul ăsta a condus Antiterorismul de la SRI? El ne-a păzit ani de zile de teroriști? Preferam să cred că ai noștri ca brazii arată și ei mai ca james bonzii din filme, dar el face SRI-ul de râs nu atât că e burtos, cât mai ales din alt motiv. După ce formează câte un potențat de ăsta ce poate să adune (doar cu un telefon la Fisc) niște mii de euro șpagă de la arabii pe care trebuia să îi supravegheze, SRI-ul îi lasă așa în plata Domnului, să își facă de cap? Nu îi mai gestionează nicicum? Dar dacă în loc să angajeze niște hackeri angaja un hitman sau aranja o mașină capcană la DNA? Oare SRI-ul afla? Păi bănuiesc că nu, că dacă aș bănui că da, atunci SRI-ul ar fi aflat și de Acțiunea Tornado. Și n-a aflat. Sau a aflat și n-a spus. Aia ce zice DIICOT în comunicat că acuma SRI dă sprijin e vrăjeală. O fi dat dosarul de cadre, dar DIICOT nu de la SRI a aflat acest caz și nici n-a fost implicat în prinderea israelienilor. Oricum ai da-o domnul Hellvig și SRL-ul lui ies ori de proști, ori de ticăloși.

Ar fi prea grav ca SRI-ul să dorească să compromită DNA-ul sau pe Kovesi, deși, dacă vă mai amintiți, după ce procurorii i-au prins pe cei doi israelieni, firma Black Cube a comunicat oficial că misiunea lor pe teritoriul României era autorizată! Adică era aprobată de o autoritate din România. Iar noi nu i-am crezut. A început să le țâțâie și ăstora de la SRI fundul atât de tare după ce DNA-ul a descoperit măscărirea fondurilor operative ale DIPI încât ar fi în stare de așa ceva? Domnul Hellvig, aveți ceva de spus? Un comentariu ceva domnul Marincea, poate chiar și pe facebook (unde apropo pagina SRI se confundă tot mai des cu cea a SRC – Serviciul Român de Comedie).

Am o problemă cu poveștile de tipul ăsta. Concentrarea atenției pe un țap din ăsta riscă să facă scăpată turma. Burtosul de la SRI nu pare genul care să spună cine e în spate, el a mai fost arestat și apoi eliberat. E genul care dispare ca Omar Hayssam iar noi nu aflăm niciodată soldatul cui a fost. Și asta chiar nu îmi place.

PS În timpul ăsta, pe televizoare și nu numai, se desfășoară o adevărată campanie de decredibilizare a DNA-ului care ar fi devenit, cică, poliție politică. A cui oare? Dacă e în război și cu un SRI condus de omul lui Iohannis și cu Ponta și cu Oprea, nu mai vorbim de duo-ul politic Băsescu-Udrea, a cui poliție politică este DNA-ul?

PPS Căutând pagina de facebook a lui Daniel Dragomir, ofițerul ăsta al SRI, am descoperit nu numai o similaritate între textele lui și cele ale unui cunoscut fost gazetar, dar și o cultivare a lui de către Dragomir. Respectivul fost gazetar tot dă info pe surse din servicii în ultima vreme, pentru a combate virulent DNA-ul. Mă tem că DIICOT tocmai i-a arestat sursa, dar Maestre, dă-o-n spanac de etică! Infractorii trimiși în judecată sunt surse din servicii la dumneavostră?