Ghici cine tot confecționează partide extremiste…

Moise Guran

Deși nu cred la modul serios în puterea celor două-trei partide extremiste care se profilează drept candidate la alegerile din această toamnă, nici nu sunt impasibil vis-a-vis de de deturnarea dezbaterii publice de la chestiuni concrete, legate de progresul națiunii, către alimentarea spaimelor xenofobe, conservator-religioase sau, și mai rău, conspiraționiste. În acest moment sunt două partide care se poziționează așa și care, din motive similare au unele șanse să intre în Parlament după alegerile din această toamnă. Ambele au în comun legăturile cu cele două partide mari (PSD și PNL) dar și implicarea aparentă a unor persoane din sfera serviciilor de informații în lansarea sau promovarea unora dintre personajele ce le definesc.

Înainte de a va spune ce am înțeles eu despre partidele extremiste de la noi, să fim siguri că am înțeles cu toții următoarea manevră (să-i spunem Manevra EBA) – dacă un partid ia, dau exemplu în alegeri 27%, după redistribuirea voturilor nealocate poate ajunge la 35%. Dacă își crează un aliat care poate lua singur 3% și îi transferă acestuia 2% (se direcționează la vot cu indicații un număr exact de susținători fideli), cele două partide tot 30% din voturi vor aduna, dar după redistribuire pot ajunge împreună la 40%. Acesta este motivul pentru care partidele mari pot prefera să meargă în alegeri cu aliați independenți, iar nu într-o alianță electorală pe față.

Despre partidul PRU(-nelor) s-a scris deja excesiv. N-ar merita atâta atenție, indiferent că e finanțat sau nu de ruși. Atenția, fie ea și sub forma unei polemici, îl ridică. Plecare unui număr de parlamentari, în frunte cu Sebastian Ghiță și Mihai Sturzu, precum și cochetarea prelungită a fostului premier, Victor Ponta cu acest partid, îi creează o altă perspectivă – aceea de intrare în Parlament pentru a deveni apoi un satelit cu care PSD poate face guvernarea. 12170985_10201234316375881_150178714_oÎn fond și PRM-ul lui Vadim Tudor a fost ani de zile proptea parlamentară pentru FSN-ul lui Iliescu.
Artizanul mutării și singurul care poate introduce acest frankestein în Parlament este, fără discuție, Victor Ponta, care da, se poate înțelege cu Liviu Dragnea, dacă astfel le iese de o majoritate parlamentară. Nu luați în serios declarațiile de azi ale lui Dragnea, prin care îi cere lui Ponta să se delimiteze… Dragnea este într-o perioadă de coafaj euro-atlantic, după alegeri poate renunța la principiile enunțate acum. Așadar, chiar dacă nu este o creație a PSD, ci doar a padawanilor lui Ponta, partidul extremist care s-a apucat să patruleze cetățenesc (cu sau fără țepușe) e pregătit de mult timp, ca alternativă la PSD, de duo-ul Ponta-Ghiță.

Despre legăturile lui Ghiță cu serviciile secrete românești nici nu mai are sens să scriu. La ceea ce știe deja toată lumea, o să mai adaug doar faptul că atunci când Ghiță a rămas fără Realitatea și a făcut televiziunea RTV, aceasta a fost imediat ajutată să urce pe cablu într-o poziție la care alte televiziuni au ajuns după un cincinal. La vremea aia nici nu era PSD-ul la guvernare iar noi toți cei care lucram în televiziune am suspectat exact faptul că acest ajutor nu putea veni decât de la SRI, mai exact de la șeful SRI din acea epocă, George Maior. De unde nu se poate trage concluzia că atunci când l-a creat pe Ghiță, domnul Maior sau cine l-o fi creat, a anticipat faptul că într-o zi acesta va deveni un exponent al unui partid extremist, anti-european, poate și pro-rusesc. Dar dacă n-a anticipat, înseamnă că poate n-avea ce să caute acolo, că noi presupunem că ăștia de conduc serviciile secret sunt deștepți și anticipează lucruri.

13010251_10201829025203230_673964806_oÎncă și mai dubios este partidul pe care Marian Munteanu îl urcă spre parlament cu evident ajutor PNL și… ați ghicit, SRI! Legătura din Hellvig și Rareș Bogdan de la Realitatea este notorie, nici măcar cei doi nu o mai neagă, iar Marian Munteanu a fost introdus în dezbaterea main-stream de Realitatea și de Rareș, în primăvară, înainte să ne pomenim cu Munteanu candidat la primărie. Nici în ziua de azi peneliștii nu știu să spună cum a ajuns pentru câteva zile Marian Munteanu candidatul lor. Se uită toți la Tase, la Alinuța și la Edy (Anastasiu Gorghiu și Hellvig). Cum? Nu era de la Iohannis? Mmmm, nici nu mai contează!

Între timp pe Marian Munteanu l-au mai preluat și Antena3 și B1, iar dcnews-ul lui Chirieac a dat opt știri despre Munteanu și partidul lui în ultima lună. Atâta doar că nu-s știri, sunt vrăjeli de scos în față, manevre de ridicare a notorietății politice, deoarece Munteanu nu are încă nicio idee care ar putea să devină știre. El nu spune nimic concret sau interesant despre devenirea patriei… Doar chestii cu biserica și cu soroșiștii care nu-știu-ce îi fac lui.

În paralele analiștii Gușă și Chireac (proprietari la Realitatea și Dcnews) se duc prin propriile studiouri tv sau prin ale altora și sperie poporul cu dezmembrarea României. Ei nu fac decât să pregătească terenul exact pentru retorica xenofobă ce va deturna o dezbatere electorală despre locuri de muncă, taxe, învățământ… Focul astfel creat așteaptă un pompier care să vină și să spună exact ce spaima românilor așteaptă să audă – că ei sunt buni și deștepți dar sunt amărâți pentru că le-au furat străinii țara. În concluzie românii nici nu ar trebui să muncească mai bine, să se specializeze mai mult sau să învețe, toate se rezolvă dacă dispar străinii, eventual și UE, că nici UE nu e ortodoxă cum suntem noi și rușii.
Vedeți, asta e capcana naționalismului extremist și ea nu a dat niciodată nimănui de mâncare. A creat doar ură, conflicte și multe războaie.

La un moment dat, colegul Petreanu remarca faptul că n-ar fi exclus ca partidele astea extremiste să fi fost concepute în cine știe ce laborator al unui serviciu secret, tocmai pentru a captura niște energii inevitabile în societate și pentru a le putea controla. Personal nu cred această variantă, îmi place să cred că serviciile secrete din România nu se ocupă de creat partide sau oameni politici, dar e foarte evident că anumiți șefi au fost implicați într-o formă sau alta. Poate acum cinci-șase ani Ghiță părea frecventabil sau poate doar cineva își imagina că îl poate ține sub control, șantajându-l sau momindu-l cu contracte. Poate acum cineva crede că dacă PNL-ul pune umărul cu, să zicem două procente în plus la vot, la intrarea în Parlament a lui Marian Munteanu, acesta va deveni un satelit al PNL.

Sincer să vă spun, nu mă interesează chiar deloc nici procentele PSD, nici cele ale PNL. Foarte tare nu mă preocupă nici asta cu ce fac serviciile secrete, deși mie mi se pare clar că Hellvig se face de râs și pe el și instituția pe care o conduce și partidul din care provine. (Maior a fost parcă ceva mai discret cu Ghiță și RTV-ul lui.) Marea mea problemă este că mișcările populiste de tip naționalist (sau chiar fascist) sunt capcane extrem de tentante pentru partea mai puțin educată a publicului. Odată pornite se autoalimentează și chiar pot deturna o națiune de pe un drum sănătos. Cine crede că le poate ține sub control se înșală amarnic.

Cât despre cele două partide extremiste create pentru alegerile din această toamnă, fără un ajutor de tip Manevra EBA (transferul controlat al unor voturi de la partidul mare către satelit) ele nu ar face decât să mănânce din procentele lui Traian Băsescu ce se înscrisese de asemenea pe o traiectorie xenofobă. Cu puțin noroc, s-ar putea să nu avem nici în următorii patru ani un partid extremist (eventual anti-european) în parlament.