Codul Fiscal și ambițiile scăpate de sub control ale unui consultant ajuns la Finanțe

Moise Guran

A luat pe toată lumea prin surprindere, inclusiv, cred, pe premier. Apariția unui proiect de ordonanță de urgență privind modificarea Codului Fiscal, se lucrează altfel. La modificarea trecută, ministerul de Finanțe a lucrat cu patronatele, cu sindicatele, chiar și cu noi, jurnaliștii din presa economică. Nu că am fi deștepți, dar ca să nu sărim ca proasta din baie și să inflamăm poporul când om auzi prima dată de astfel de modificări. Te gândești, te documentezi, apoi faci o analiză de bună credință, dacă ești de bună credință. Așa se face atunci când vrei să aduci modificări asupra taxelor și impozitelor pe care oamenii le plătesc. Și ghici ce? Eu unul (probabil și alți jurnaliști) am fost consultat și de data asta, atâta doar că pe un alt proiect decât cel apărut azi în presă.

biris

Cine îl cunoaște pe Gabriel Biriș îi cunoaște și ambiția (uneori exaltată) dar îi mai cunoaște și proiectele. Între care unul, de vreo cinci ani, prin care susține plafonarea contribuțiilor de asigurări la cinci salarii medii. Interesant, nu zic nu, ideea lui Biriș (devenită se pare obsesie) este aceea că numeroase salarii mari sunt plătite altfel decât pe cartea de muncă, iar dacă ar plafona contribuțiile la cinci (principiu corect, căci și pensiile sunt plafonate) atunci managerii de firme, bancherii și mai știu eu cine, și-ar trece salariile pe cartea de muncă, de pe PFA, de exemplu.

OK, atâta doar că ceea ce a apărut în presă nu era doar o balansare a CAS dinspre firmă spre persoana fizică (mărind sarcina fiscală a unui PFA, dar relaxând costurile salariale ale unei firme), era și plafonarea aia pe care o tot susține Biriș. Cum am citit, imediat mi-a picat fisa!

Modul de aplicare, e cel puțin o inovație juridică (ca să nu zic direct elucubrație)… prin Ordonanță de Urgență statul intervine în contractul dintre patron și angajat, majorând salariul brut cu creșterea CAS pe angajat! Pfuiii! Lasă faptul că în sine modificarea Codului Fiscal prin Ordonanță e nerecomandată și, mai ales, de azi pe mâine, dar Constituția interzice explicit emiterea de ordonanțe de urgență în domeniul legiferării drepturilor fundamentale, iar dreptul la muncă/salariu exact asta este. De modificarea cuantumului salarial prin OUG eu n-am mai auzit până acum, încă îmi fac cruce și mă întreb dacă eu sunt prost sau altcineva.

Apoi, impactul ar fi o mare necunoscută. Asta pentru că deși anul trecut aveam 400 de mii de PFA-uri (dintre care cam 5% programatori IT) nu știm câte dintre ele au trecut pe micro de la 1 ianuarie, când Noul Cod Fiscal a introdus condiții mai avantajoase pe micro. Chiar eu v-am învățat pe acest site să lăsați PFA și să treceți pe micro. Nu știm câți au făcut acest pas, dar eu am auzit de mulți. Totuși, un PFA este embrionul unei viitoare afaceri, de ce să îl omori, minte creață!, crescându-i fiscalitatea cu 10%? Fă relaxarea pentru întreprinderi, dacă asta vrei, vezi că ai un neașteptat excedent pe bugetul general consolidat și propune-ți ca într-un termen de ani să vii cu impozitarea întreprinderii la nivelul PFA, nu invers. Fă un plan, nu-mi da ordonanță de urgență, nu le lua prin surprindere, că ai tu cinci ani de obsesii!

Ce a știut guvernul și ce i-au trimis lui Cioloș? Separe că altceva decât Consiliul Fiscal? Eu, de la cabinetul premierului primisem un alt proiect, pe o singură pagină, care prevede așa:

  1. Aplicarea nelimitată în timp a scutirii de impozit a profitului reinvestit (expira la 31 dec. 2016).
  2. Deducerea cheltuielilor efectuate cu pregătirea teoretică și/sau practică a elevilor și studenților și a altor categorii de persoane care urmează orice formă de școlarizare sau perfecționare într-un cadru instituționalizat.
  3. Neimpozitarea contribuțiilor cu active unei persoane juridice  la capitalul altei persoane juridice.
  4. Reducerea plafonului capitalului social al unei întreprinderi care are posibilitatea să nu aplice sistemul de impozitare pentru microîntreprinderi
  5. Renunțarea la ajustarea unică a TVA în cazul bunurilor de capital ca urmare a deschiderii unui dosar EU PILOT
  6. Introducerea unui regim special pentru agricultori, având în vedere dificultățile pe care aceștia le întâmpină  în aplicarea regimului normal de TVA. Agricultorii din orice domeniu de activitate nu vor avea obligația să emită facturi, să țină jurnale de vânzare/cumpărare. Beneficiarii acestora vor emite autofacturi pentru achizițiile de la agricultori, fără TVA.
  7. Suspendarea codului de TVA pe o perioada de max. 90 de zile, urmată ori de validarea codului ori de anularea acestuia.
  8. Simplificarea condițiilor de autorizare a antrepozitelor de producție vin liniștit, prin eliminarea garanției minime și renunțarea la solicitarea unui capital social minim în funcție de producție.
  9. Eliminarea prevederilor de înregistare la autoritatea competentă a operatorilor angro și en detail de produse accizabile ( deoarece acciza este deja plătită).
  10. Simplificarea calculării impozitului pe proprietate prin eliminarea întocmirii rapoartelor de evaluare  în cazul clădirilor cu destinație rezidențială aflate în proprietatea persoanelor juridice și actualizarea valoarii impozabile odată la 5 ani, față de perioada de 3 ani , așa cum este prevederea actuală din Codul fiscal.

Și cam atât. După cum vedeți, măsuri de simplificare, stimulare, debirocratizare, nici o vorbuliță de CAS, contribuții, maica mă-sii! Cam asta știa Guvernul că face ministerul de Finanțe. Și cred că nici ministrul Anca Dragu nu știa mai mult. Cum a ajuns Biriș să transmită la Consiliul Fiscal (poate și la presă, habar-n-am) o ciornă de OUG cu altceva? Păi ori și-a scăpat boii superbei sale personalități, ori s-a gândit că va cădea lumea pe spate când o afla de relaxarea fiscală (prin reducerea costului cu angajatul, dar numai pentru firme) pe care o propune. Televiziunile au mușcat-o, chiar și ZF, chiar și DIGI a mușcat-o, partidele s-au simțit datoare să reacționeze iar televiziunile politice au mai explicat încă o dată poporului ce monștri sunt tehnocrații care taie salariile oamenilor.

Cam nasol!

Acum, eu îl cunosc pe Biriș de mulți ani. E un bun avocat și consultant fiscal. Chiar îl prețuiesc, pe bune! Plafonarea susținută de el are noimă. Ceea ce nu înseamnă că ar fi trebuit să profite de ocazia unor modificări ale Codului Fiscal ce chiar se justificau pe OUG. Că nu luau nimic de la nimeni, doar dădeau și simplificau. Exaltarea lui (dublată de cea a colegilor jurnaliști care nici n-au dat un google să afle de obsesia lui Biriș pentru plafonarea CAS) pune însă și Guvernul și ministerul de Finanțe într-o situație foarte delicată. Gabi, poate nu ți-ai luat concediu anul ăsta!