28.489 afișări

Nu ne amenință nimeni țara, cât ne amenință propria noastră birocrație

Moise Guran

Dacă ați citit sau auzit cumva elucubrațiile privind planurile unei oculte mondiale de spargere a României, planuri zădărnicite de câte un premier vizionar care își dă la țanc demisia, să știți că le-am auzit și eu, în diferite variante, ele revin în timp, peste ani, fiind folosite de fiecare dată pentru un alt scop. De exemplu, prin 2012, pe vremea când vorbeam de crearea unor regiuni cu rol de județe mai mari, aceeași poveste circula, dar cu alt scop… Regionalizarea (termen forțat, indicând de fapt altceva, nu o reformă ce presupunea reducerea numărului de județe și a birocrației aferente) avea să ducă la spargerea României. Pfff! Bine că nu s-a mai făcut, nu?

birocratie

De fapt singurul pericol de spargere a României vine dinspre România însăși, vine din incapacitatea statului de a dezvolta coerent teritoriul, printr-o reducere a decalajelor dintre nivelul de trai al unor zone sărace și belfereala din București. Cum să nu urăști Bucureștiul când acesta a fost pe punctul să confiște câteva termocentrale importante ale țării, în vreme ce alte orașe au rămas fără căldură când nu și-au mai plătit datoriile. Sau când la Vaslui și la Severin salariul mediu e de două ori mai mic decât la București, dar șomajul este de zece ori mai mare.

Încerc să vă spun că riscul de atomizare a diferitelor regiuni ale țării, eventuale răscoale ale lor față de centru, pot apărea exact din cauza birocrația care împarte resursele în funcție de șpăgi, interese mărunte sau, pur și simplu, fără minte. Doar asta mai poate sperge România, nu rușii, nici americanii sau ungurii. 

Întârzierea unei reforme administrative în România e cel mai rău lucru pe care îl putem face, căci ineficiența birocratică, și la nivel central, și la nivel local, este cea care perpetuează sărăcia în numeroase zone ale țării, menținând dependența de transferuri de subzistență și justificându-se astfel pe sine, într-un cerc vicios.

România trebuie să forțeze urbanizarea unor zone rurale, pentru a putea asigura cetățenilor de pe tot teritoriul său acces la locuri de muncă, la servicii publice civilizate, la Educație și la Sănătate.
Piatra de încercare a oricărei guvernări de până acum dar și de aici înainte a fost este și va rămâne reformarea administrației. Birocrația (înțelegând prin asta fix ce doriți dumneavoastră) în România nu a evoluat prea mult de la Cuza și până la Cioloș, a supraviețuit printr-o sinistră mutație și în perioada comunistă, pentru a deveni astăzi anacronică la modul cel mai pur – în ciuda exploziei comunicațiilor noi încă avem 1000 de oameni la coadă la permise auto, sau la pașapoarte, pentru că deși poți plăti on-line taxa de eliberare a permisului, regula birocratului de la ghișeu este să te trimită la bancă (la banca lui) și să-i aduci o copie semnată și ștampilată după viramentul pe care l-ai făcut (în contul lui).

În același timp birocrația se autoprotejează, refuzând pe față sau mascat orice fel de reformă administrativă. Pe de altă parte, o reformă în administrație este imposibilă fără ridicarea nivelului profesional al birocraților, iar ridicarea nivelului respectiv este imposibilă fără o reformă administrativă. Acesta este un alt cerc vicios pe care trebuie să îl spargem. Niciun partid ce se va prezenta la alegerile din această toamnă NU poate fi considerat un partid serios, dacă nu va include în programul său o formă clară de reformă în Administrație.

previously