Religia nu mai are ce căuta în politică!

”Neamurile pier nu atunci când își pierd ființa statală, ci atunci când își pierd identitatea culturală, sufletul lor. (…) În virtutea unei corectitudini politice, Europa nu mai face referire la rădăcini. Până nu este prea târziu, să ne străduim să oprim căderea spirituală a Europei. Fără a fi panicarzi, este bine să ne punem întrebarea dacă nu datorită acestei stări de lucruri îngăduie Dumnezeu să fie atâtea atentate teroriste, atâtea războaie, atâtea distrugeri de valori spirituale și de bunuri materiale.”

Andrei Andrecuț, Mitropolitul Clujului (sursa)

mitropolitul andrei andrecutProbabil cea mai nașpa fundătură în care am putea (re)intra într-un an electoral este cea extremistă. Din păcate, am observat că pilonul cel mai important de comunicare al extremismului este Religia, precum și confuzia, voită, între Religie și Credință. Acesta este motivul pentru care acum, aflați în fața unei toamne electorale, cred că a venit timpul să vorbim despre asta. Dezbaterea religioasă are farmecul ei, cu condiția unui nivel minim de cunoștiințe. Fără acest nivel, religia este ușor de folosit ca armă politică.

Ar fi și anacronic și irelevant să mai dezbatem acum, în secolul XXI, dacă de exemplu evreii sunt sau nu poporul ales, sau dacă arabii sunt și ei oameni. Bineînțeles că toți sunt oameni, ceea ce da, ne obligă la corectitudine (politică) pe noi toți, și față de evrei, arabi, țigani, unguri, chinezi sau americani. Suntem oameni, deci la fel în fața lui Dumnezeu, cu toții.

De ce am pune în balanță identitatea culturală cu ființa statală, așa cum face Mitropolitul Clujului? De ce l-ar deranja pe domnul Mitropolit unitatea în diversitate europeană? Prin ce corectitudine politică l-au mâniat europenii pe Dumnezeu și, mai exact, la ce conservare “culturală” ar fi trebuit să apeleze ei pentru ca Dumnezeu să nu mai îngăduie atentate teroriste?

Dacă prin corectitudine politică Mitropolitul înțelege evitarea discriminării, aș vrea să știm cu toții câteva chestii. De bază!

  1. Discriminarea duce întotdeauna, dar întotdeauna la ură! Ura, opusul iubirii (aproapelui, dar în secolul XXI suntem cu toții mai aproape) este în contradicție cu credința creștină. Să spui că Dumnezeu îngăduie atentate pentru că oamenii nu urăsc suficient alți oameni, asta e o blasfemie.
  2. Discriminarea este interzisă explicit de Articolul 30 din Constituția României și pedepsită de Codul Penal (art 369) cu până la trei ani de închisoare.
  3. Mascarea unui îndemn la discriminare (și implicit la ură) într-un apel la conservarea identității culturale, este doar o tehnică de manipulare. În retorica politică deja avem un număr de formațiuni politice (mai țineți minte când v-am avertizat în legătură cu finanțări, Biserică și legionari? ehee!) care își bazează mesajul electoral pe ură, spaimă, discriminare. Deși oficial toate vorbesc de conservarea identității culturale,  de fiecare dată mai adaugă și un mesaj despre grupuri oculte care vor să ne deznaționalizeze, să ne fure țărișoara, să ne facă să credem că suntem mai proști ca alții. Din păcate acest tip de mesaj încă prinde, în absența minimului nivel de cunoștiințe despre care vorbeam la început.
  4. Rusia stimulează prin diverse canale mesajul conservării identității culturale și naționale, scopul fiind acela nu de a face Rusia populară ci de a face Europa nepopulară. Legăturile (inclusiv de finanțare) între Putin și partidele euro-sceptice sunt dovedite. Ceea ce nu înseamnă că dacă îți iubești țara ești filo-rus, la fel cum nu înseamnă că dacă ești filo-european nu îți iubești țara. Exact abordarea extremistă a acestor concepte face diferența!

Să ne spună domnul Mitropolit dacă în timpul ocupației comuniste România și-a pierdut ființa statală, identitatea culturală, sau dacă doctrina naționalist-comunistă a fost mai utilă spiritualității românești decât corectitudinea politică de tip UE!

În această toamnă veți fi bombardați cu astfel de mesaje și nu numai de la partide noi, ci și de la cele vechi. Bineînțeles că NU trebuie să ne pierdem identitatea culturală, dar asta nu înseamnă că Dumnezeu ne încurajează să fim xenofobi. Bineînțeles că deschiderea piețelor este o armă cu două tăișuri, dar asta nu înseamnă că ne-a planificat cineva să fim piață de desfacere. Bineînțeles că o societate este mai eficientă atunci când e privată decât atunci când e de stat, dar asta nu înseamnă că ne-a forțat cineva să le vindem pe degeaba. Corupții noștri au făcut-o, ăștia de-i cântă Biserica de vrednici ce sunt și mari păstrători de identitate culturală! Biserica Ortodoxă ar face bine să stea deoparte de politică, fie doar și pentru că abia implicarea sa îi reduce reputația de păstrătoare a identității culturale. A doua zi după ce mesajul Mitropolitului a fost preluat de televiziuni, am auzit fix aceeași conservare culturală intrând în campanie electorală prin gura unui politician.

Așa că, ochii cât cepele! Când vine unul de ăsta în campania, care deja a început și îți spune cum va proteja el ființa națională, întreabă-l dacă ar putea să creeze și locuri de muncă în aceleași timp, dacă nu cumva conservarea culturală n-ar merge la pachet și cu niște investiții în școli, dacă n-am putea construi așa și niște spitale pentru trup, care e casa spiritului. Religia nu are ce căuta în dezbaterea politică din secolul XXI! Iar Credința ți-o pierzi când începi să urăști, când îndrăznești să crezi că Dumnezeu e complice cumva, fie și prin îngăduință, la atentate. Și mă opresc aici, ca să nu pun în paralel cu un mitropolit ortodox și niște citate din Mein Kampf.

Moise Guran

PS Sper să nu fiu nevoit să scriu o continuare a acestui articol.