82.545 afișări

Marele Piton vrea un loc la Antipa…

de Moise Guran

Da, e adevărat, din când în când mai scot câte o sticlă de șampanie de la frigider și o beau. Pe ultima am băut-o acuma, când s-a dus Vântu la pușcărie. Spre deosebire de Tapalagă care simte nevoia să le amintească generațiilor de azi ce șaor a fost cândva Sorin Ovidiu Vântu, eu mă bucur mărunt, secret, meschin. Am scris și am publicat mai bine de un deceniu despre Vântu, pornind cu FNI, ca reporter, iar apoi, prin 2002-2003, dezvăluind (alături de alții) afacerea Petromservice în toată măreția țepei ce se profila. Am scris inclusiv despre ciudata înțelegere cu OMV de la privatizarea Petrom, privind achiziția de servicii Petromservice. Primul dosar FNI, publicat în două episoade la Observator (în 2004, cu complicitatea lui Vlad Petreanu, căci între Voiculescu și Vântu era pe atunci un pact de neagresiune și dacă se afla ce făceam noi n-ar mai fi apărut niciodată) a dispărut din dulap câteva luni mai târziu, la fel și casetele din Arhivă. Da, era dosarul făcut de Luminița Sega, procurorul asasinat în 2003, un dosar care nu a mai ajuns niciodată în forma și cu probele respective în instanță. Chiar și interceptările făcute de SRI au fost modificate (tăiate bucățile ce îl puteau incrimina).

Vantu

Și totuși, în final, marele mafiot care furase jumătate de miliard de dolari cu FNI, a intrat în pușcărie pentru 30 de milioane de euro, exact din acea tranzacție. El doar a finanțat-o, înghițind un sindicalist la fel de mafiot și folosind un ministru ce în final a și scăpat. Dar lăcomia, eh! doar ea poate face ca un geniu negru să pice pentru niște mărunțiș.

Deși modul sfidător prin care Vântu cumpăra la bucată România și o conducea en-gros m-a călcat ani de zile pe nervi, trebuie să recunosc (am mai recunoscut-o) Marele Mafiot m-a fascinat întotdeauna. Și pe mine și pe alții. Eu l-am văzut de vreo două-trei ori în viață, numai în conferințe publice. Cam tot de atâtea ori am vorbit la telefon. Era politicos, chiar dacă interlocutorul era doar un reporter anonim, refuza să dea o declarație înregistrată, avea răspuns pentru orice și mințea cu seriozitatea unui piton care fixează o victimă.

Ulterior a cumpărat Realitatea și a început să colecționeze jurnaliști, personalități, politicieni. Îmi amintesc foarte clar momentul în care Liviu Mihaiu a proclamat Realitatea ca fiind un BBC românesc. Erau mai bine plătiți decât noi ailalți, dar compromisul lor era evident, chiar dacă mulți aveau naivitatea să creadă că vor face jurnalism independent cu Vântu patron.

Mă rog, și pentru noi cei care am lucrat la Antene a devenit după un timp evident compromisul, așa că unii au plecat, alții l-au acceptat. Spre deosebire de Voiculescu, Vântu a fost însă întotdeauna infinit mai șarmant. Cinic, direct, inteligent…

Un geniu negru, îmi ziceam prin 2006-2007, când am dibuit cum juca bursele românești pe degete, folosind câteva milioane de euro și mai multe conturi interne și externe, precum și mai multe societăți de tranzacționare (SVM-uri).

Dar fascinația exercitată de acest piton nu m-a păcălit niciodată. Eram la Cațavencu (prin 1997, cred) când a venit Liviu Mihaiu în redacție și a anunțat că Vântu a majorat capitalul, dobândind astfel un pachet minoritar de acțiuni. Habar nu aveam cine e Vântu și nici cât timp din carieră îmi voi ocupa timpul cu faptele lui. Cât despre Mihaiu… un astfel de monstru îți poate da senzația că te pupă în bot, iar până să îți dai seama, te-a și înghițit, te-a digerat de principii și te-a defecat, schilodit moral, complice la jocurile lui de putere, spunându-ți poate (nu-i așa Liviu?) că ai ales un rău mai mic ca să interzici vânătoarea în Deltă și pescuitul la știucă. Indiferent ce zice acum, Mihaiu nu e atât de prost încât să nu știe când amicul de poker aranjează numirea de guvernator în Deltă. Poate n-a știut că a dat și bani pentru asta, sau poate nu l-a interesat, dar asta nu îl iartă de complicitate, fie ea și una morală.

Și totuși, n-am deschis șampania atunci când Vântu a intrat în pușcărie cu condamnări mici. De câțiva ani îi adulmecasem disperarea în zvonuri despre dezvăluiri (dar nu era credibil) i-am simțit frica în opțiunea dramatică pe care a făcut-o în 2009, alegând să-l atragă pe Geoană într-o capcană ce l-a făcut pe Băsescu președinte a doua oară și am bănuit că e șantajat, el însuși un instrument în mâna creatorilor obscuri ce-l descoperiseră și îl propulsaseră demult, în negurii anilor 90 (și despre care și Băsescu știe multe).

Zilele trecute, când Vântu a plecat la pușcărie, de data asta pentru șase ani, am știut că pitonul orgolios de altă dată își va căuta destinul de naș pocăit, alegând să facă mărturisiri complete. Dacă tot l-au împăiat, Vântu vrea să devină cel mai mare piton împăiat de la Antipa. Să intre cumva în istorie. Să se știe ce balaur a fost.

Mai are probabil și alte dosare, iar Vântu va sta mult la pușcărie. Ceea ce vrea acum este ca societatea românească să îi admire plenitudinea forței de altă dată, măreția zâmbetului mustăcios cu care manipula guverne, parlamentari, politicieni, jurnaliști, de pe un iaht din Deltă…  Vântu vrea o statuie a genialității sale negre, iar eu nu am nimic împotrivă să aibă una. În istoria acestor ani oricum a intrat, iar noi trebuie să ne înțelegem istoria. Dar asta cu condiția să spună cât mai exact cum s-au mișcat banii și către cine. Și să aducă și dovezi căci denunțurile sale chiar nu sunt credibile altfel. Va contribui poate la curățirea societății noastre de mâine.

PS Mă duc să mai cumpăr șampanie, ca să o am la rece. Bogdan Olteanu e un peștișor, n-a fost niciodată mai mult. Tăriceanu e un pește ceva mai mare, dar deocamdată DNA nu a confirmat nimic din zvonurile privind implicarea sa. Șampania e scumpă. O țin pentru pești grași. Dar e bine să o am.