De ce România a fost un fel de Cenușăreasă a summitului NATO…

Este discutabil în ce măsură summitul NATO de la Varșovia a fost mai degrabă un eșec total pentru România, așa cum îl văd eu de aici de la București, sau mai degrabă o salvare in extremis a unor obiective ce păreau ratate, așa cum citesc de la corespondenții de acolo. Anca Grădinaru mi-a trimis pentru Biziday un text pe care îl public fără alte comentarii deocamdată. Din el eu înțeleg că la acest summit Polonia și România au fost ca Prințesa și Cenușăreasa. Anca punctează foarte bine cauzele, care nu au legătură cu ultimele zile ci mai degrabă cu ultimii ani. (MOISE)

Patru mari obiective a avut România pentru acest summit NATO:

1. Echilibrarea măsurilor pe flancul estic (formularea președintelui Klaus Iohannis) adică reducerea disproporției între forța ce asigură securitatea Poloniei (și a țărilor baltice) cu cea din sud, alocată pentru securitatea României și Bulgariei. Este vorba de aprobarea înființării unei brigăzi multinaționale permanente în România (pentru inițiativă și antrenament intensiv).
2. Înființarea unui grup naval la Marea Neagră, obiectiv reformulat (după anunțul Bulgariei că nu e cazul să enervăm Rusia), în Opţiuni pentru consolidarea prezenţei maritime şi aeriene aliate în sudul Flancului Estic
3. Plan de contingență dezvoltat (planul de intervenție și acțiune în caz de atac terestru, aerian și maritim asupra României)
4. Integrarea sistemului antirachetă de la Deveselu, în sistemul de apărare al NATO, interoperabil cu elementele din Spania și Turcia.

Punctele trei și patru nu le mai comentăm căci planul de contingență este strict secret, iar despre Scut s-a spus cam totul acum două luni când Secretarul General al NATO a venit să-i taie panglica

Înființarea brigăzii multinaționale care ar trebui să se adauge celor două structuri NATO existente pe teritoriul României (un comandament multinațional de divizie și o unitate de integrare a forțelor) are deocamdată doar un răspuns politic. Și acela cam bâlbâit. Această brigadă, o propunerea a României, a fost tratata la Varșovia ca un copil orfan. Liderii NATO au spus bine, o aprobăm, o anunțăm, dar au refuzat să facă ceea ce au făcut în cazul batalioanelor aprobate pentru Polonia, Letonia, Lituania și Estonia. Asta și pentru că nici nu s-a stabilit înainte de summit cu cine se va umple această brigadă, cu câți militari aliați, de ce naționalitate și de când.

Polonia și Balticele au negociat intens, s-a aprobat și s-a anunțat încă de acum câteva săptămâni țările care vor contribui – SUA, Marea Britanie, Germania, Canada și…România. La suumit singura noutate pentru planul Poloniei a fost anunțul lui Francois Hollande cum că și Franța va trimite militari în Estonia.

Aflată într-o penumbră groasă în timp ce toată lumea se uita spre Nordul Flancului Estic, România a anunțat că va pune și ea două mii de militari într-o brigadă ce ar trebui să strângă însă cinci mii de militari. Și de aici încep ciudățeniile.

Președintele Iohannis a organizat o conferință de presă exclusiv pentru presa română, evenimentul nefiind anunțat în orarul oficial al conferințelor de presă de la summit. Așa că nici jurnaliști străini nu au venit, nici acoperire în presa internațională nu a avut. Președintele a anunțat că la această brigadă și-au anunțat până acum contribuții certe Polonia cu o companie și Bulgariei cu un batalion. Polonia a luat decizia în cadrul summitului, dar asta înseamnă total bulgari și polonezi în forța de pe teritoriul Românie cam o mie de militari.

Așadar, ar mai fi nevoie de încă două mii. Președintele Klaus Iohannis a adăugat: Am derulat și în aceste zile și vom continua discuțiile cu alți aliați pentru alte contribuții dar semnele sunt foarte bune.

Posibil, dar întrebați de jurnaliștii români nici ministrul de Externe ceh, nici purtătorul de cuvânt al președintelui Turciei, nici chiar ministrul de Externe al Poloniei nu au spus da, vom veni și noi la voi. Iar secretarul general al NATO a declarat în conferința sa de presă că brigada din România va fi una româno-bulgară.

Astăzi, președintele Klaus Iohannis are o întâlnire importantă cu președintele Poloniei, vom vedea declarațiile după prânz.

Cât despre obiectivul Forței Navale NATO de la Marea Neagră a mai rămas o mențiune în declarația finală a summitului, la finalul punctului 41: Options for a strengthened NATO air and maritime presence will be assessed.

Nu există un calendar, nu există promisiuni concrete în acest sens în document și nici nu aveau cum să fie, căci nu s-a negociat nimic în prealabil. Secretarul general al NATO a explicat că în următoarele două luni și jumătate, miniștrii Apărării vor face propuneri de securizare a Mării Negre. Deci negocierile abia acum încep, în condițiile în care, spune tot NATO, tot în documentul final că Russia’s (…) military presence in the Black Sea to project power into the Eastern Mediterranean have posed further risks and challenges for the security of Allies and others.

Am mai remarcat ceva interesant – rezerva marilor lideri mondiali de a menționa România în anumite contexte… La conferința de presă, președintele SUA, Barack Obama a precizat doar că România și Bulgaria vor beneficia de măsuri suplimentare de siguranță. Noi așteptam să spună clar că SUA va contribui la brigada multinațională din România și că la Kogălniceanu vor ajunge din 2017 până la o mie de militari americani, separat de acțiunile NATO. Această detașare e parte a programului de 3,4 miliarde de dolari de mutare în Europa a unei brigăzi mecanizate (mai există trei în Europa), dar Obama n-a pomenit nimic de ea, iar Iohannis a ales să vorbească despre asta într-o conferință de care presa străină nu a fost anunțată. Deci știm doar noi.

„Acea prezență nu va fi în baza documentelor acestui Summit, ci în baza unei înțelegeri bilaterale. Este în cadrul prezenței rotative, care este planificată a se desfășura începând din 2017. Acești militari vor veni în România, vor staționa o vreme. Este vorba de un număr important de militari care vor veni, vor sta în România, se vor antrena împreună cu soldații noștri”, a spus Klaus Iohannis.

Apoi, dacă anunțul privind inființarea de batalioane (deci unități mai mici decât brigada) în Polonia și Baltice a fost prezentat de toți președinții țărilor membre ca pe un gest de solidaritate supremă împotriva amenințărilor Rusiei, cu România lucrurile au stat altfel… De exemplu, după ce președinele Iohannis le-a spus omologilor (la ședința fără presă) că România a devenit o țintă a declarațiilor amenințătoare ale Rusiei, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat că nu trebuie să exagerăm cu amenințările Rusiei.

Cu Polonia toți au fost numai zâmbet, cu România numai strâmbături din nas. Iohannis a declarat la final că a fost un summit de succes pentru noi, dar aceasta este doar o declarație de uz intern.

Adevărul este însă că Polonia chiar merită, iar România…

În timp, ce Klaus Iohannis se laudă că România va da de la anul doi la sută din PIB Armatei, Polonia a depășit deja acestui prag, și-a dublat numărul de militari până la 150 de mii și a pornit un program de investiții de 30 de miliarde de euro. Noi ne cârâim dacă să majorăm sau nu bugetul Apărării la 3 miliarde de lei iar din cei 80 de mii de militari doar o parte pot merge la luptă efectiv. Obama a și remarcat faptul că deși la summitul trecut, toți au promis că vor aloca doi la sută din PIB până la reuniunea de la Varșovia dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Polonia este un exemplu. România NU.

Polonia înțelege că Apărarea e importantă, alocă bani, negociază programe și investiții, deci Polonia își merită locul privilegiat în aranjamentele de securitate ale NATO.

Noi propunem grupare navală, dar nu avem nave. Cele două fregate luate la mâna a doua de la britanici au intrat în reparații, licitația pentru a doua escadrilă de avioane de luptă nici nu a fost anunțată, iar planul de refacere a industriei de apărare e mai mult pe vorbe decât concret, deși el ar trebui să fie baza programului de achiziții de armament pe următorii ani.

Suntem țară NATO și, culcați pe o ureche că ne apără NATO, ne pierdem și credibilitatea și demnitatea și puterea de negociere în cadrul Alianței. Președintele trebuie să acționeze ca un adevărat negociator, ca un adevărat lider, împoreună cu Guvernul trebuie să pună pe masa Aliaților oportunitățile de investiții în Industria de Apărare și nu numai, Președintele ar trebui să înțeleagă că dincolo mandatul său politic stă viitorul în pace al României.

Anca Grădinaru, Varșovia