Despre două autostrăzi, o Franțuzoaică și un anume Dorel…
de Moise Guran
Știam că va veni momentul în care Clotilde Armand va fi acuzată că a făcut autostrada Bechtel și că a dat țeapă statului român. Informația era ținută în rezervă, pentru cazul că franțuzoaica va ajunge vreodată să conteze. Paradoxal, deși a pierdut alegerile, doamna Armand devine tot mai populară, asta desigur și pentru că, vorba unei caricaturi devenite virală pe internet… Nu ești român adevărat până nu te fură cel puțin o dată PSD-ul! Bun venit în România Clotilde! Pe noi ailalți nu ne mai surprinde furtul, dar nici cu tupeul nu reușim să ne obișnuim…
Un fost prim ministru care va rămâne probabil în istorie prin faptul că a făcut o autostradă atât de proastă încât după doar un an a trebuit demolată se amuză foarte tare de fenomenul Clotilde. Care da, este departe de a fi unul de mase.
Așa, și dacă nu e de mase, asta înseamnă că nu contează?
Bineînțeles că în capul domnului Ponta e mai bine să îți aducă Dragnea niște zeci de mii de oameni de ziua ta pe Stadionul Național, decât să îți vină câteva sute de oameni, de bună voie, ca să vorbească cu tine, într-o sâmbătă la Universitate.
Asta pentru că 1, ca orice mândru român domnul Ponta are unele probleme de încredere individuală și simte nevoia să se ascundă după o mulțime care să-l justifice, iar asta pentru că, 2, dacă cu încrederea primită de la stadionul ăla plin de oameni tu ai știut doar să faci pilaf o autostradă ca să devii președinte (și nici măcar n-ai devenit) atunci poate nici n-ai avea curaj să umbli liber în mijlocul câtorva sute de oameni dacă aceia nu sunt din partidul tău. Dar să le mai și explici cum le-ai făcut cu autostrada, demolator mic (și pufos cum ar zice un apropiat al lui Ponta)!
Acum să ne întoarcem însă la doamna Clotilde Armand, care a fost într-adevăr manager al firmei de consultanță care a urmărit construcția autostrăzii Bechtel. Această informație nu a fost nicio secundă un secret, noi am dat-o inclusiv în campania electorală, dar pe ea nu s-a bătut toba tocmai pentru că cineva s-a gândit că ar fi fost o bombă irosită atâta timp cât Franțuzoaica nu conta cu adevărat. Acum văd că o prezintă unii ca pe cine știe ce, semn că Armand a început să conteze. Problema autostrăzii Bechtel a fost dezbătută la Digi24 pe 30 mai. Vedeți mai jos ce spune Clotilde, apoi vă mai spun și eu.
Mașinăria pesedistă încearcă acum să acrediteze ideea că Clotilde Armand ste Bechtel. Nici măcar firma pe care a condus-o nu este. Nu Clotilde a negociat cu americanii contractul Bechtel ci Adrian Năstase (iar Dan Șova l-a și rătăcit) în schimb ceea ce a făcut într-adevăr doamna Armand a fost să urmărească lucrările astfel încât acestea să fie de calitate.
Și de șapte ani, autostrada Transilvania nu are o gropiță.
Doamnei Armand nu trebuie să îi fie rușine că a lucrat la acea autostradă, nu are de ce, căci aceea este cea mai bună făcută vreodată în România. Prețul mare al autostrăzii Transilvania nu are legătură cu Clotilde sau cu firma pe care a condus-o, de fapt eșecul acelui proiect are mai degrabă legătură cu faptul că nu s-au putut negocia șpăgile la fel ca la celelalte autostrăzi, demolate sau refăcute de mândri români, după câteva luni de la inaugurare.
Nu știu unde va ajunge doamna Clotilde Armand, habar nu am dacă mișcarea politică din care face parte va urca precum un tsunami sau se va stinge până la toamnă, traba ei. Un singur lucru inisist să precizez… cei care se ascund după mulțimi nu le vor conduce niciodată. Iar Viorel nu poate fi nume de uragan, Viorel este un fel de Dorel, dar mai pentru autostrăzi așa…