Cine sunt și unde s-au pitulat misterioșii români „de dreapta”

de Moise Guran

În urmă cu ceva ani am citit un sondaj făcut printre români, din care reieșea că doar aproximativ 20% din populația țării noastre nu vrea și nu așteaptă nimic de la nimeni, pe cale de consecință nici vinovați nu caută pentru eșecuri și, poate tocmai de aceea, trăiește mai bine decât restul, dar niciodată deplin mulțumită de propriile realizări.

Mă obsedează studiul ăla și mă întorc frecvent la el. Am impresia că doar eu.

Au trecut mai bine de cinci ani de atunci, nici nu mai știu dacă studiul mai este de actualitate, dacă printre noi mai sunt măcar unul din cinci stoici, oameni neclintiți și hotărâți, fără teamă de nimic și fără speranțe deșarte. Uitați-vă în jur, printre prieteni și cunoscuți și îi veți recunoaște. Acei oameni sunt forța motrice a societății, sunt cei care ne împing înainte, de cele mai multe ori fără să știe nici ei asta. Văd că numeroși politicieni vorbesc prea mult despre ceea ce ei numesc electoratul de dreapta. Habar nu au despre ce vorbesc!

Aceștia de care vă spun eu sunt românii de dreapta și, din păcate, dar perfect justificat, acești oameni au stat în marea lor majoritate acasă la aceste alegeri.

Nu sunt în mod necesar absolvenți de facultate, nu sunt exclusiv tineri și categoric nu sunt cantonați doar în București sau în marile orașe. Nu sunt nici măcar corporatiști, căci eu vorbesc aici de aproximativ trei milioane de români, în vreme ce corporațiile din România au cam 300 de mii, împărțiți, jumătate în București, un sfert sau mai puțin de un sfert în Cluj, iar restul în Timișoara, Iași, Craiova Brașov și încă vreo câteva orașe. În plus, o parte a angajaților din corporații (e drept una minoritară) are mai multe în comun la nivelul osaturii psihologice cu funcționărimea birocratică a statului decât cu spiritul independent al acestor antreprenori descoperiți sau nedescoperiți nici de ei înșiși. Conștient sau nu, aceia sunt oamenii de succes ai României, indiferent că sunt milionari sau că abia sunt pe la salariul mediu pe economie.

Succesul nu se măsoară în bani, așa că nu vă  lăsați tentați de această capcană, nu toți milionarii României sunt în mod necesar oameni de dreapta, ba chiar aș putea spune că doar o mică parte a lor se încadrează pe acest profil. Asta pentru că numeroși bogătași ai României sunt creația unor aranjamente politice, în fapt sunt niște bugetari supradimensionați de deturnarea banului public, depinzând în aproximativ aceeași măsură cu asistații social de un baron sau de o decizie politică de alocare a banilor.

Oamenii de dreapta au în comun munca, ideile care îi scot din mulțime, din spiritul colectivist majoritar al populației țării noastre, au, da!, și o tendință spre individualism, ceea ce îi poate face mai des absenți la vot și mai rar membri de partid, mai des patroni sau antreprenori sau liber profesioniști sau chiar angajați (dar conducători de echipă) mai des decât funcționari, sau birocrați sau doamne ferește asistați social. Un șomer poate fi un om de dreapta, pentru că, spre deosebire de un asistat social, un șomer își caută de lucru. Niciodată însă un om de dreapta nu va fi în categoria șomajului pe termen lung. Nu e în firea lui să aștepte să-i cadă nimic din cer.

Un om de dreapta poate fi un angajat care muncește pe salariul minim pe economie, dar asta este o stare tranzitorie pentru el, nu se va mulțumi niciodată cu asta și fie va avansa, fie va pleca. Din firmă, din localitate sau chiar din țară. Mulți deja au plecat, din păcate, mai des din țară decât din firmă sau din localitate. Un om de dreapta poate fi profesor la o școală de stat, medic, militar sau chiar pensionar. El nu este un înger, nu este nici omul nou, nici omul vechi, imaginat de toate doctrinele politice radicale, nu este nici dușman de clasă, nici drăcușor mic burgez, nu este în mod necesar nici altruist, nici educat, dar categoric își cunoaște interesul mai bine decât și le cunosc ceilalți, e mai greu de păcălit tocmai pentru că e mai greu de clasificat și nu se dezangajează decât atunci când nu mai are alternative.

În mod natural, românul de dreapta tinde spre sau chiar s-a încadrat deja în ceea ce numim clasa medie, iar faptul că în România această categorie socială este încă atât de subțire, în niciun caz nu a ajuns la 3 milioane de membri, arată doar că mediul social, economic dar mai ales politic, este unul ostil. Sunt încă mulți oameni apăsați de nevoi în România, dar care au această genă a succesului, sunt setați să își găsească calea și doar un accident îi poate împiedica să ajungă acolo unde hotărârea lor îi duce inevitabil.

Acum, după această lungă caracterizare… vi se pare că românii de dreapta, atâția câți or mai fi ei, ar fi trebuit să meargă sau să nu meargă la aceste ultime alegeri? Vi se pare că i-a reprezentat cineva pe aceia sau că și-au dat seama că toți au vrut să-i păcălească? Avea sens să se ducă să voteze, așa cum i-am îndemnat eu sau alții ca mine, sau ar fi trebuit să ignore alegerile, pur și simplu, fără a se încadra nici în categoria celor care n-au votat de lene, nici în a celor cărora lenea le-a oferit scuza că vor da un mesaj absentând?

Explicați-le asta penibililor lideri ai Partidului Național Liberal! Spuneți-le că modul în care și-au justificat dezastrul electoral și în care se agață de scaune, este doar un alt episod al mentalității înguste, atât de bine ilustrate în senectutea-i inocentă de unul dintre veteranii partidului lor – dacă Firea nu câștiga Bucureștiul, să ne ierte Dumnezeu…

Să ne ierte, dezastrul era (oricum este) pentru PNL, nu pentru București!

Mediocritate, numele tău este PNL, și zău că, sub acest steag, nu va mai avea niciodată voturile românilor de dreapta.

PS Voi reveni, probabil mâine, cu un text privind realocarea electoratului după aceste alegeri, cine și cum se încadrează pe noile tendințe și, mai ales, pe cine ar putea să țintească USB.