De acord, stimați profesori, ieşiți în stradă… E timpul!
de Moise Guran
Vă spun sincer că m-am săturat de discuţii despre salariile din Educaţie. Nu că ar fi mari, că nu sunt, dar murim dracu’ de proşti în ţara asta şi orice discuţie începi despre copii, perspectivă, dezvoltare, competenţă sau chiar chef de muncă, imediat se mai iveşte câte unul care să-ţi spună că … dacă profesorii au salariile cât le au! D-aia! Ba nu! Nu d-aia!
Salariile profesorilor, ca toate salariile din România, reflectă destul de exact frâna puternică pe care economia a pus-o atunci când a epuizat şi resursele de creştere pe consum şi pe cele de creştere pe investiţii. Că degeaba vin investitori străini şi nu mai găsesc forţă de muncă mediu calificată în România, degeaba dau băncile credite să ţi le pui şi-n cap, dacă respectivul cap nu te şi învaţă cum să înmulţeşti banii, în loc să îi spargi.
Și dacă are cineva curaj să spună că naţia se prosteşte, hop şi un sindicalist din Educaţie care să-ţi argumenteze că nu există schimbare fără o creştere de salarii. Mă tem că domnul sindicalist n-a ajuns să mai reprezinte decât pleava sistemului educaţional, toţi incompetenţii şi blazaţii sistemului care blochează posturi la catedră ca să nu le ia alţii mai tineri şi mai entuziaşti, toţi cârdaşii, politrucii, oportuniştii şi pilele care cer creşteri de salarii pentru toţi, ca să primească şi ei pe lângă dascălii adevăraţi.
Speranţa mea, ca a oricărui părinte din ţara asta, este totuşi aceea că majoritatea profesorilor şi învăţătorilor este făcută de oameni adevăraţi, iubitori de copii şi responsabili cu destinele pe care le modelează. Îngrămădiţi totuşi şi ei într-o programă şi un program ce trebuie să facă loc de-o pâine şi celor care privesc elevul ca pe o slujbă, nu ca pe o misiune, dascălii adevăraţi se complac ei înşişi în defetism şi neîncredere faţă de o schimbare în bine. Aşteaptă să vină cine? Guvernul? Politicienii? Ca să le spună lor cum ar trebui să fie şcoala încât să se aleagă şi copiii cu ceva de pe urma ei? N-au lideri? Bineînţeles că au, dar nu, aceia nu fac parte din mafia sindicală care face un blat cinic cu ministerul de 20 de ani.
Vi-i spun eu, stimaţi profesori, cu nume şi prenume, dacă voi nu îi ştiţi! Tincuta Apateanu, Florin Colceag, Radu Gologan, Manuela Prajea, Marian Stas, Stefan Vlaston… Aceştia sunt cei şase dascăli dintre voi, printre voi, care au respins acum trei luni simulacrul de reformă propus de ministerul Educaţiei, venind cu un alt plan, unul mai clar, mai simplu, mai rapid de aplicat… de i s-au tăiat picioarele de frica schimbării ministrului Curaj, deşi chiar el îi numise.
Alături de ei a fost şi senzaţionalul om şi dascăl Solomon Marcus, dar care a decedat între timp. Și, odată cu el, parcă a murit orice interes pentru reformă în sistemul de Educaţie. Nu s-ar fi gândit atunci nici Curaj, nici sindicaliştii şi probabil nici voi, profesori mai buni sau nu, că Guvernul vă va sări de la creşterile de salarii dacă îngropaţi acea reformă care începuse atât de frumos.
Ei, uite că acest lucru s-a întâmplat, iar acum sindicaliştii vă cheamă în stradă. De acord, ieşiţi în stradă, dar puneţi-i pe aceia şase în fruntea voastră, mergeţi la Minister şi cereţi Reformă, înainte de a cere creşteri de salarii, căci aţi avut două creşteri anul trecut!
Fiţi de acord cu reducerea programei, cu reducerea numărului de ore petrecut de copii în şcoală, cu creşterea numărului de ore petrecute de dascăl în şcoală, cu desfiinţarea titularizării, a inspectoratelor, despre care ştim cu toţii că sunt doar pârghiile mafiei politico-sindicale, reîncadraţi-vă cu toţii prin concursuri corecte care să scoată pleava din sistemul de educaţie şi eu sunt gata să vă dublăm salariile. Dar faceţi asta cu bună credinţă, pentru copiii cărora le veţi fi oricum exemple. Alegeţi voi, acum, dacă le veţi fi exemple de curaj, altruism şi hotărâre, sau dacă îi veţi învăţa şi anul acesta doar oportunismul, frustrarea şi chiar egoismul cinic.
