Lună: mai 2016

Mai mulţi pacienţi au fost supuşi unor studii clinice, fără ca aceştia să ştie. Este ceea ce susţin procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care...

Sindicaliştii din Învăţământ şi reprezentanţii Ministerului Muncii nu au reuşit nici astăzi să ajungă la o înţelegere în privinţa creşterilor salariale din Educaţie. Guvernul a oferit o majorare de 5 la sută...

Vicepremierul României, Vasile Dâncu, a declarat astăzi, privitor la cazul Hexi Pharma, că SRI nu mai avea contribuții în combaterea corupției, ca urmare a deciziei Curții Constituționale. În schimb spune că, în...

Corpul de Control al Guvernului a publicat rezultatele pe care le-a adunat în urma anchetei din cazul bebeluşilor depistaţi cu sindrom hemolitic uremic, iar acestea arată ineficienţa sistemului medical. Nici acum nu...

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Este vorba despre dosarul retrocedărilor ilegale în care este anchetat Paul al României,...

de Moise Guran Începerea urmăririi pentru mărturie mincinoasă împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu pare o strategie (deșteaptă) a DNA de evitare a avizului Senatului, necesar în cazul în care DNA ar fi...

DNA-ul a început urmărirea penală împotriva a doi foşti preşedinţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate dar și împotriva mai multor directori ai instituției pentru umflarea contractului cu Hewlett Packard pentru...

de Moise Guran Nu o să intru în dezbaterile conspiraționiste legate de dispariția patronului Hexi Pharma, dar trebuie, cred, să fim cu toții de acord că sistemul de forță al României continuă...

Conducerea clubului CFR Cluj ar fi vinovată de delapidarea a 8,5 milioane de euro. Procurorii DIICOT au informații în acest sens, motiv pentru care au făcut câteva zeci de percheziții în București...

Prins în flagrant când lua mită, directorul spitalului judeţean din Constanţa a fost reţinut pe loc pentru 24 de ore. Procurorii au dubii serioase privind modul în care s-au făcut achiziţiile pentru...

de Moise Guran Zic să ne concentrăm cu atenţie pe ce dezinfectanţi folosim, pentru că nu numai cei internaţi în spitale sunt în pericol… Toată ţara noastră e un spital. Unul de...

Premierul Dacian Cioloș a explicat astăzi de ce creșterile salariale din Sănătate au fost acordate cu prioritate, în proiectul de ordonanță privind creșterea salariilor bugetarilor. El a subliniat și că niciun salariu...

de Moise Guran Cursa pentru București este pentru toți candidații o vitrină de expunere în vederea alegerilor de la toamnă ce vor decide cine va conduce țara în următorii patru ani. Fiecare...