Culisele tensiunilor din guvernul tehnocrat
de Moise Guran
Încerc o oarecare dezamăgire, dar una care creşte câte puţin cu fiecare zi, vis-a-vis de activitatea guvernului de tehnocraţi. Pe ansamblu, acesta încă nu a făcut nimic semnificativ, dar nu asta e grav, mai rău mă îngrijorează faptul că premierul Cioloş nici nu pare să fi înţeles ce şansă este pe cale să irosească.
Cred că domnul Cioloş ar face bine să deschidă larg ochii şi să se uite cu atenţie la tehnocraţii din jurul său… Jobul unora dintre ei este să tragă de timp până la toamnă în toată povestea cu reforma din administraţie… Politicienii, e clar, nu sunt interesaţi de aşa ceva, nu numai că nu vor să le fie clintite în anul electoral armatele de bugetari politizaţi din administraţie, dar nici n-au chef de o dezbatere în care să se pronunţe clar în legătură cu modul de finanţare, modul de organizare al acesteia, sau în legătură cu numărul birocraţilor pe care îi suportăm cu toţii prin taxele şi impozitele noastre. S-au dus şiret pe o dezbatere imposibil de susţinut la modul obiectiv, legată de competenţa funcţionărimii din România, oferind drept soluţii recalificarea acesteia în câţiva ani. Nicio vorbă însă despre cei legaţi de scaunele pe care le ocupă.
De la început şi până la sfârşit, intenţiile popuse, că nici măcar proiecte nu sunt, reprezintă o vrăjeală menită să arunce în derizoriu încercarea de reformă, asta în timp ce unele televiziuni, poate chiar dintre alea dispuse să negocieze campanii electorale aranjate, deja descriu românilor ce fel de monstru e tehnocratul rău faţă de politicianul bun.
Cam în această notă trebuie să înţelegem şi ameninţarea cu demisia a ministrului Muncii, doamna Claudia Costea, dar şi coordonarea preţioasă a proiectului de reformă a funcției publice, de către vicepremierul Vasile Dâncu.
Totuşi, în aparatul de lucru de la cancelarie, premierul şi-a adus încă de la început un grup mic de tineri specialişti care au şi intrat aproape inevitabil în conflict exact pe aceste intenţii mai ales cu ministrul Muncii. Pornind de la datele furnizate de ministrul de Finanţe Anca Paliu, aceştia par a fi sesizat că numita reformă în administraţie este oricum un bluf, atâta timp cât ea nu porneşte de la resursele reale ale ţării noastre, adică de la banii pe care ni-i permitem să-i dăm pe salariile bugetarilor. Ceea ce a rezultat, ştiţi şi dumneavoastră, a fost o ordonanţă referitoare la grilele de plată ale bugetarilor, combustia spontană a liderilor de sindicat, iar apoi retragerea ordonanţei.
Recapitulăm: Știm câţi bani avem, ştim că sindicaliştii şi ministrul muncii vor să dea salarii mai mari bugetarilor, dar, spune Dâncu, nici nu ştim exact câţi funcţionari sunt în România… Păi şi când o să aflăm? Păi, mai la vară…
Nu vi se pare ciudat că această reformă, zisă a funcţie publice, nu a pornit totuşi de la numărul lor, sau de la dimensionarea acestuia cu cea a resurselor, ci a demarat pe discuţii referitoare la salarii, când salariile numai ce le-au crescut la final de anul trecut?
De aia vă şi spun… Premierul Cioloş ar trebui să îşi traseze mai clar priorităţile… vrea să vorbim până la toamnă, ca să constatăm apoi că a mai trecut un an degeaba, sau vrea ca guvernul său de tehnocraţi să lase în urmă o dovadă a diferenţei dintre competenţă şi populism?
