Să înţelegem exact ce este Kovesi şi, mai ales, de ce NU trebuie ea zeificată

de Moise Guran

După avizul unanim al secţiei de procurori a CSM, numirea Laurei Codruţa Kovesi pentru încă un mandat la DNA devine o formalitate. Preşedintele va da un decret şi gata. Ceea ce nu înseamnă că problemele legate de corupţie sunt ca şi rezolvate în România, de fapt, pentru Kovesi, următorii trei ani vor fi mai grei decât ultimii trei, din cel puţin un motiv – referinţa după care îi vom judeca rezultatele de aici înainte este chiar primul mandat, unul cu rezultate foarte bune pentru DNA. Doamna Kovesi va trebui să le depăşească, chiar dacă are la dispoziţie mai puţine instrumente. Iar noi, având un rar exemplu pozitiv în România, dar având totuşi unul, va trebui să înţelegem cât trebuie să aşteptăm de la liderii noştri şi cât de la noi înşine.

Clamată frenetic şi de presa controlată de Traian Băsescu, şi de cea controlată de Voiculescu sau de Sebastian Ghiţă, despărţirea binomului SRI-DNA este în curs de desfăşurare. Nu-mi dau seama dacă este un divorţ cu regrete sau este genul de divorţ “adio, dar rămân cu tine”, asta vom afla cu toţii din activitatea ulterioară a DNA. Despre activitatea SRI mă îndoiesc că vom afla vreodată mai mult decât până acum. La DNA lucrurile sunt mult mai transparente azi decât erau acum doi-trei ani, asta şi pentru că procurorii acestei direcţii au reuşit să ne lase impresia că n-au mamă, n-au tată. Și-au permis adică să investigheze, să aresteze şi să trimită în judecată politicieni de toate culorile, afacerişti, primari…

În fine, n-a fost uşor şi nu s-a întâmplat imediat, dar marele merit al Codruţei Kovesi este acela de a fi scăpat DNA de eticheta de partizanat politic, tocmai printr-o mare transparenţă a acţiunilor DNA. La nivel de percepţie publică, SRI-ul, de exemplu, nu a reuşit asta. În continuare omul de rând se teme de ofiţerii de informaţii, în timp ce de la DNA aşteaptă şi să-i asfalteze drumul comunal dacă s-ar putea.

Aici nu e însă vorba de PR şi comunicare, nu e vorba nici măcar numai de transparenţă, este vorba şi de o mare eficienţă a procurorilor DNA. Sumele mari poprite, confiscările de ordinul miliardelor de euro obţinute în instanţă, rata mare a condamnărilor, vin, desigur, dintr-o anumită dârzenie în această luptă împotriva corupţiei, dar şi din reorganizarea activităţii DNA în ultimii trei ani. Aici este de fapt meritul concret al lui Kovesi, iar el ţine nu atât de pregătirea juridică a procurorului şef sau de interceptările făcute, cu sau fără SRI, ţine efectiv de numărul de dosare administrate în instanţă de fiecare procuror, precum şi de înfiinţarea unui serviciu (de care am aflat şi noi de curând) care se ocupă de identificarea şi urmărirea banilor şi a averilor fiecăruia dintre corupţii urmăriţi, în paralel cu investigarea faptelor lor.

Altfel spus, mult din performanţele concrete ale DNA vine dintr-un management al resurselor pe care l-aş numi mai degrabă de tip corporatist şi pe care ni l-am dori de la orice instituţie publică din România, nu numai de la DNA. Acestea sunt lucruri uşor de constatat cu ochiul liber şi greu de contestat, indiferent de simpatii. Nu SRI-ul a organizat DNA, chiar dacă, lucrând mai mult pe infrastructura SRI, doamna Kovesi a putut să facă o realocare a resurselor economisite în interiorul DNA. De altfel, capacitatea evidentă de organizator a şi dat naştere speculaţiilor privind o viitoare carieră politică a Codruţei Kovesi, speculaţii alimentate poate de temeri reale ale unor personaje politice, dar niciodată confirmate în vreun fel de procurorul şef al DNA.

(Îmi amintesc că la ultimul interviu, cel din Adevărul, iritată uşor de insistenţa acestor speculaţii, Codruţa Kovesi a scăpat de sub platoşa de abstinenţă de la comentarii o declaraţie de genul – să se teamă că rămân la DNA, nu că intru în politică. M-a făcut să râd… deci Kovesi e totuşi om şi se poate şi enerva. Bănuiam asta.)

Dar Kovesi îşi va începe al doilea mandat la DNA sub auspicii nefaste. În primul rând că, orice ar spune public procurorul şef, orice ar comenta unii mai disperaţi că se transformă DNA în serviciu secret, adevărul simplu este că DNA-ul este departe de capacitatea tehnică a SRI-ului, că o vreme succesele sale se vor limita la aria Capitalei şi a structurii centrale, în detrimentul celorlalte zone ale ţării. Mare minune dacă peste trei ani, atunci când Kovesi îşi va încheia al doilea mandat şi ultimul, că nu-i dă voie legea la mai multe, DNA-ul va ajunge din nou la performanţele pe care le-a avut în 2015.

Ceea ce ne aduce în mod inevitabil la a doua problemă a doamnei Kovesi, aceea că prin performanţele de până acum a ridicat ştacheta de aşteptare publică atât de sus, încât primul mandat al lui Kovesi devine o problemă de percepţie pentru al doilea mandat. Altfel spus, dacă am dreptate (eu sper să mă înşel) această Ecaterina Teodoroiu a luptei anticorupţie tocmai şi-a atins maximul de popularitate şi exact nevoia noastră de a avea un erou va fi motorul dezamăgirii ulterioare.

Am toată simpatia pentru doamna Kovesi, precizez încă o dată că sper să mă înşel, dar, lăsând-o pe Kovesi cu DNA-ul ei, poate ar trebui şi noi ceilalţi să ne recunoaştem exact greşeala de a aştepta mai mult decât trebuie de la providenţă şi de la oameni providenţiali. Nu există aşa ceva. Suntem doar noi, unii mai buni, al’ii mai slabi, fiecare cu ambiţia de a ne dori mai mult sau cu lenea de a ne culca pe o ureche că un vodă face lucrurile pentru noi. Kovesi e, în mod clar, o persoană foarte ambiţioasă. Fii şi tu ca ea, în loc să aştepţi ceva de la alţi oameni de acest fel!

Dorinţa de a schimba sistemul, ţara, lumea în care trăim nu stă într-un funcţionar sau într-un demnitar, fie el şi procuror-şef al DNA, sau prim-ministru sau preşedinte. Această putere stă în fiecare dintre noi şi porneşte de la valori individuale şi mentalităţi. E mai bine să ai modele inspiraţionale decât să ajungi să zeifici pe cineva. Ca să vrei să faci TU mai mult decât să te rogi la zeul pe care ţi l-ai creat.