BIZIDAY: JOI, 24 martie 2016

  • Curtea Supremă de Justiție tocmai a anunțat prima sentință în dosarul Microsoft, în care au fost trimiși în judecată oamenii de afaceri Dorin Cocoș și Nicolae Dumitru, fostul ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu, și fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan, iar pedepsele, în primă instanță ce-i drept, nu sunt prea aspre – între un an și șase luni cu suspendare și trei ani cu executare.
  • Copos şi Camelia Voiculescu au scăpat definitiv de grija dosarului Loteria 2. Faptele s-au prescris, iar Curtea de Apel Bucureşti a decis încetarea procesului penal. George Copos, Camelia Voiculescu, Sorin Pantiş, fost ministru al comunicaţiilor, plus alte zece persoane eraz acuzate că au vândut zeci de spaţii comerciale către Loteria Română la preţuri supraevaluate. Paguba estimată de DNA în acest dosar se ridica la şase sute de mii de euro.
  • Problemele cu legea ale lui Neculai Onţanu se extind până la Gabriel Oprea. O anchetă a jurnaliştilor de la Rise Project arată că o parte din terenul pe care Onţanu l-a retrocedat în urmă cu nouă ani şi pentru care a ajuns în spatele gratiilor a fost cumpărat de soţii Oprea. Este vorba despre o mie de metri pătraţi la marginea lacului Colentina pe care există deja scheletul unui hotel. În spatele tranzacţiilor şi al construcţiei stă chiar avocata Loredana Radu, reţinută aseară în acelaţi dosar cu primarul sectorului 2.