Mai văzui filmul ăsta cu Ford… Da’ și pe ăl cu autostrăzile oltenești îl știu

de Moise Guran

Mă tot gândesc de vreo câţiva ani cum să explic eu românilor că perfectul simplu e din limba latină şi că nu e vorbă ţărănească, aşa cum mi-a reproşat mie un ascultător când m-a auzit că-l folosesc şi la radio. Perfectul simplu e academie, nu e țărănie. Natural pentru olteni, perfectul simplu să ştiţi că vine  la pachet şi cu o oarecare stare de veselie, care nu-i întotdeauna potrivită, că uite, mie îmi veni ideea cum să vi-l dau gratis de la o ştire care nu prea era de bine.12887278_10201717688619885_874626467_o

Umbrit în atenţia generată de evenimentele de la Bruxelles, anunţul oficial al companiei Ford Europa de începere a producţiei modelului Eco Sport a fost mai degrabă o ştire dezamăgitoare decât una pozitivă. Asta o dată pentru că oricum anunţul era aşteptat, dar era aşteptată o dată de începere a producţie la începutul anului viitor, nu la finalul lui. Iar asta e dezamăgirea. A venit ditamai CEO-ul Ford să-i mângâie pe angajaţi pe capetele lor olteneşti, să le spună ce buni şi zâmbitori sunt şi să le spună că … hai că-ncepe… ştiţi bancul ăsta?

Detaliul că producţia nu începe chiar în 2017, ci mai mult în 2018, este important atât pentru angajaţi, cât şi pentru economia naţională, pentru că dacă americanii reuşesc să facă cel puţin 100 de mii de maşini la Craiova, PIB-ul ţării va creşte cu 1%. Dacă fac 200 de mii va creşte cu 2 procente… şi nu-i puţin… Acuma însă, oltean şi eu ca şi ăia de muncesc în Bănie, nu mă mai las păcălit, că am mai văzut filmul ăsta cu Ford.

Dacă se ţineau de promisiunile din contractul de privatizare din 2007-2008, România nici nu mai intra în criza economică, n-ar mai fi fost nicio recesiune, căci Ford ar fi produs mai multe maşini decât Dacia.

Desigur, ar fi rămas cu ele acolo, în Oltenia, ar fi umplut Filiaşul şi Craiova, căci între aceste două localităţi este singurul drum pe patru benzi din toată Oltenia. Iar să scoţi 300 de mii de maşini din România, vă rog să mă credeţi, nu e deloc uşor. Nici spre Calafat la Dunăre n-ar fi avut unde să le ducă, deşi drumul este mai liber decât spre Slatina sau spre Timişoara, căci la Dunăre n-ar fi avut cum să le încarce pe vapor, iar maşinile astea Ford n-am prea auzit să plutească.

Ceea ce încerc să vă spun este că, deşi anunţul Ford de amânare a începerii unei producţii mai serioase de automobile la Craiova e o veste proastă, partea bună e că mai avem un an şi jumătate să ne gândim şi, eventual, să şi facem un drum mai de Doamne ajută care să lege Oltenia de restul ţării. Ori spre Timişoara, deşi încolo peste Carpaţi e mai greu, ori spre Bucureşti, pe la domnul Dragnea prin grădină, ori spre Sibiu prin Piteşti. Ca să mai lase şi oltenii patriotismele locale şi să dea perfectul simplu la ofertă cu maşinile Ford pentru toţi românii.

PS Perfectul simplu din titlu este folosit greșit. L-am pus de amorul artei. Perfectul simplu se folosește numai în cazul unui trecut recent. În complexitatea sufletului său 🙂 olteanul îl folosește în mod reflex în aceste cazuri. În cele în care se referă la o acțiune mai îndepărtată de câteva ore, în timp, el folosește ca toți românii perfectul compus.