BIZIDAY: MARȚI, 22 martie 2016

  • Atacurile teroriste au un scop sigur, acela de a semăna panică, de a face populaţia să se teamă de terorişti, iar aceste acţiuni nu fac decât să pună la zid instituţiile ţărilor în care au loc, dar mai ales, pun la îndoială acţiunea serviciilor secrete ale acestor ţări ţintă.
  • O analiză a celor de la Bloomberg explică într-o mare măsură de ce electoratul din întreaga lume este tentat să voteze extremele, în toate formele sale. Fie că vorbim despre Donald Trump, un personaj extrem, dar reprezenant al unui partid de tradiție, până la Alternativa Pentru Germania. Datele arată printre altele că veniturile clasei medii au scăzut serios în ultimul deceniu și că principala temere a ajuns imigrația.
  • Românii au economisit banii care le-au rămas la supermarket după ce a fost redusă taxa pe valoarea adăugată. Analiza le aparţine celor de la Nestle şi, potrivit lor, mai bine de 30 la sută dintre banii economisiţi la cumpărături au ajuns în depozite bancare. Datele de la Banca Naţională arată, de asemenea, că sumele depuse la bancă de români erau la începutul acestui an cu aproape zece la sută mai mari decât la începutul lui 2015.