BIZIDAY: MIERCURI, 16 martie 2016

  • Avocaţii lui Dan Voiculescu au cerut eliminarea din dosarul de șantaj a interceptărilor făcute de Serviciul Român de Informaţii. Este vorba de probele care indică implicarea patronului trustului Intact, în încercarea șefilor de la Antene de a forța o sumă uriașă de la RCS pentru retransmisia canalelor de televiziune ale acestora.
  • Fostul premier Emil Boc a dat astăzi explicații procurorilor DNA în legătură cu numirile pe care guvernul său le-a făcut la Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților. Procurorii l-au citat ca martor alături mai mulţi foşti miniştri din cabinetul Boc în încercarea de a lămuri peste 200 de despăgubiri supraevaluate.
  • La aceeași oră la care Emil Boc dădea cu subsemnatul la DNA, Laura Codruța Kovesi, prim-procurorul anticorupție, declara că în dosarele privind retrocedările DNA-ul a fost sesizat încă de pe vremea lui Daniel Morar, dar dosarele nu au fost lucrate ci închise. Declarația dă noi sensuri recentei decizii a Curții Constituționale, căci Daniel Morar este astăzi judecător al acestei Curți.