Frankenstein o duce pe Hillary la altar. Alegătorul american o va lua de frica monstrului, nu de altceva
de Moise Guran
Pe vremea când în România se difuza şoul Ucenicul (iar eu lucram chiar la televiziunea care îl difuza), eram siderat de automatismul cu care numeroşi români, în special corporatişti cu o educaţie peste medie, puteau prelua false valori, fie ele şi americane.
Lumea ajunsese să creadă că e foarte capitalist ca un patron blond, poleit, arogant până la golăneală, să arunce către un sub-om de angajat verdictul – You’re fired! Era orgasmul şoului respectiv, publicul înnebunea de plăcere, deşi ar fi fost mai firesc, mai uman şi chiar mai realist ca unui patron să-i fie totuşi dificil să îşi anunţe amploaiatul că îl va concedia, că pentru el urmează o perioadă mai grea, în care poate nu va avea bani de mâncare sau de şcoala copiilor sau de rată la bancă.
Cei de la Financial Times numesc asta pluto-populism, o combinaţie între plutocraţie şi populism. Și mă crucesc şi eu câtă popularitate poate aduna acest individ, intrat acum, pe ultima sută de metri, către finala pentru preşedinţia Statelor Unite.
Martin Wolf scrie pe FT.com despre cum îşi găsesc sfârşitul marile republici, un editorial ilustrat cu o caricatură în care circarul Trump, călare pe un elefant, distruge monumentul părinţilor fondatori ai democraţiei americane.
Azi noapte, când la americani era în plină desfăşurare SuperTuesday, mă întrebam ce dracu’ i-a apucat pe americani… Domnul Wolf de la FT crede că Trump este creaţia unei clase de finanţatori politici care au împins prea departe obsesia pentru tăierea taxelor şi un stat minimal.
Expulzarea imigranţilor, încurajarea torturii sau atacarea familiilor teroriştilor (o crimă de război, potrivit dreptului internaţional) sunt intenţii cu care Donald Trump îşi face campanie, dar acesta a primit deja două mesaje extreme, unul toamna trecută de la Pentagon, care a avertizat că declaraţiile miliardarului candidat dau apă la moară ISIS şi afectează securitatea naţională, al doilea zilele trecute de la fostul şef al CIA, care a avertizat că Armata Americană are dreptul şi probabil chiar ar refuza să execute ordine ilegale.
Poate aţi văzut atacul (ce zic eu, super-atacul, că tot le place americanilor să pună super în faţa a orice) pe care John Oliver l-a desfăşurat împotriva lui Trump. De fapt, toate elitele americane se concentrează acum împotriva acestui GOP’s Frankenstein monster, cum îl numesc cei de la Washington Post, dar cu cât eforturile sunt mai mari, cu atât ele par mai inutile. Trump va câştiga alegerile primare ale republicanilor, asta este acum clar, chiar dacă, în final, o parte a electoratului republican va vota probabil candidatul democraţilor sau un alt candidat.
Ceea ce ne aduce în mod inevitabil cu privirea către Hillary Clinton, un candidat ceva mai spălat, mai reţinut în declaraţii, chiar dacă destul de controversat. Și asta pentru că Hillary s-a hotărât greu şi foarte târziu să răspundă acuzaţiilor potrivit cărora ea este candidatul Wall Streetului, al bogaţilor bancheri îngrădiţi cât de cât, după ultima criză, de administraţia Obama, după ce au fost salvaţi tot de aceasta.
La dracu’! Hillary nu ar deveni preşedinte decât dacă ar candida împotriva lui Trump. E ca la noi în alegerile din 2000, când ne-am dus să îl votăm pe Iliescu ca să nu iasă Frankenstein Vadim. De fapt, mai toţi contracandidaţii posibili ai lui Hillary, fie ei republicani – Marco Rubio, Ted Cruz, dar şi democratul (în fapt un socialist declarat) Bernie Sanders, reprezintă sperietori menite să conducă publicul american către Hillary Clinton. Care, altfel, nu e deloc simpatizată.
Cu tot respectul pentru democraţie, pentru liberalism şi chiar pentru valorile americane (cei de la FT.com le compară, evident, cu cele ale Republicii Romane), mie mi se pare că Trump o duce pe Hillary către preşedinţia Statelor Unite, precum tatăl îşi duce fiica mireasa la altar. Nunta, respectiv alegerile din toamnă, este şoul miresei, nu al socrului mic, pe care se concentrează acum toată lumea.
PS Acest articol are multe linkuri (din păcate mai ales către articole în limba engleză) tocmai pentru că vă încurajez să le citiți.