BIZIDAY: MIERCURI, 17 februarie 2016

  • Parlamentarii vor ca şi cei care îşi cumpără locuinţă prin programul Prima Casă să poată scăpa de datorii, dacă nu mai pot plăti ratele şi predau cheile imobilului băncii care le-a dat împrumutul. Senatorii din Comisiile Juridică şi Economică au introdus prevederea în legea „Dării în plată”, pe care preşedintele Klaus Iohannis a refuzat să o semneze anul trecut şi a cerut Parlamentului să o modifice. Băncile comerciale şi cea Naţională s-au opus clauzei.
  • 153 de medici licenţiaţi, care au promovat examenul de rezidenţiat, în sesiunea din toamnă, nu au primit nici astăzi locuri sau posturi în spitale. Tinerii se plimbă de aproape patru luni între Ministerul Sănătăţii şi Cotroceni, protestează, depun memorii, pun presiuni în toate direcţiile. Doar că, de fiecare dată, au plecat de la discuţii la fel cum s-au dus… fără niciun răspuns concret.
  • Preţul grâului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani. Este cu aproape 30 la sută mai ieftin decât în urmă cu un an, asta deşi în mod normal în toiul iernii ar trebui să se scumpească, odată cu reducerea stocurilor. Ieftinirea grâului este un efect al producţiei mari înregistrate în toate ţările producătoare, astfel că oferta este mai mare acum decât cererea.