Să furi de la săraci nu e haiducie, e țigănie! Aferim, DNA!


de Moise Guran

Săptămâna asta, ziua DNA a picat miercurea. Știţi că DNA-ul are câte o zi în fiecare săptămână… cheamă lumea, ca la aniversare, şi le dă câte un tort de acuzaţii de unii nici nu mai pleacă acasă, rămân peste noapte, până sunt prezentaţi instanţei… N-a fost cazul acuma, că deputații nu pot fi arestați când vrea DNA-ul. Știu că e mai spectaculoasă acuzarea șefului Fiscului (un prieten mai tânăr chiar m-a întrebat dacă el trebuie să-şi mai plătească impozitele, dacă şeful Fiscului e corupt) dar, credeți-mă, pentru noi toți, e mai importantă povestea cu romii.

tiganiada 1 pbzAm copilărit cu ţigani şi am şi acum prieteni dintre ei. Când mă întreabă cineva de ce am prieteni printre ei, le răspund cu o glumă cinică… păi nu vezi că şi eu sunt cam brunet? Aşa-mi bat eu joc de rasismul încă dur al populaţiei României. Copiii sunt copii, indiferent că sunt blonzi, bruneţi, olteni sau moldoveni, indiferent că au nume evreiesc, aşa cum şi eu am, că e franţuzesc sau pur românesc. Problema copiilor de romi, este că ei nu au perspectiva de a deveni altceva decât țigani.

tiganiada 4 pbz

Într-o zi, Academia Română a decis că ţigan înseamnă altceva decât credeam eu, iar copiii cu care am copilărit într-un sat din judeţul Mehedinţi dar și în cartierul Moara de Foc din Severin, au devenit romi. ok, am zis, dar perspectiva lor tot nu s-a schimbat. Din întâmplare, ai mei fac parte dintre cei 10% care termină totuși o școală, se romanizează, cum zice poporul, își găsesc un loc de muncă, etc. Puteau fi dintre ceilalți. Stați să vă explic…

Faptele deputaţilor romi Nicolae Păun şi Mădălin Voicu, aşa cum sunt ele descrise de procurorii DNA, se încadrează, pe normele Academiei, în termenul de ţigănie, o faptă respingătoare, în cazul celor doi, respingătoare prin lipsa de umanitate arătată unei populaţii sărace pe care aceştia o reprezintă.

În esenţă, cei doi au luat cam 5 milioane de euro de la Comisia Europeană şi încă un milion de la Statul român pentru a implementa două programe în rândul romilor. De banii ăștia peste 6000 de romi ar fi trebuit fie să aibă de lucru, fie să primească o instrucţie care să-i ajute să-şi găsească de lucru, fie să devină ei înşişi patroni, altfel decât adunând fier vechi sau furând instalaţii de comunicaţii.

Procurorii spun, şi spun cifrele la virgulă, că Nicolae Păun a creat de fapt o mafie plătită cu salarii din bani europeni ce, în esenţă, a făcut liste fictive cu oameni săraci, care nici nu aveau habar de faptul că Europa îi ajută să iasă din sărăcie, după care, împreună cu Mădălin Voicu, au sifonat banii şi i-au umflat pur şi simplu.

Atenţie! Această schemă nu e o găinărie! E destul de elaborată! Și nici haiducie nu e, că haiducie e să furi de la bogaţi. Faptele domnilor Păun şi Voicu reprezintă o ţigănie, pentru că este respingător de inuman să furi de la săraci.

Și romii chiar sunt săraci. Și discriminați. Și condamnați de rasismul nostru să devină infractori. Pentru că 80% dintre cei aproape două milioane de romi care trăiesc în România, trăiesc sub limita decentă a subzistenţei, ceea ce îi poate împinge la fapte infracţionale. De aia e țigănie să furi de la acești oameni! Un sfert dintre ei trăiesc doar din ajutorul social.

Doar 9% dintre copiii romilor reuşesc să termine liceul, dar unul din trei copii de romi nu reuşeste să termine nici şcoala primară. Ce șanse ai, fără școală să faci diferența dintre bine și rău și să nu devii infractor? Nu e așa că e țigănie să furi viitorul acestor copii?

Cei doi deputaţi au făcut, aşadar, rău propriei etnii, şi încă pe bani europeni.

Când şi-au dat seama că e groasă, au început unul să-şi caute aliaţi politici, cu care să modifice Codul Penal, celălalt să-şi caute pile la Fisc, pentru o amnistie care să ierte persoanele fizice ce nu şi-au plătit contribuţiile de sănătate. Iar Șeful Fiscului a dat două circulare prin care le-a impus inspectorilor să pună batista pe țambal. Aşa au ajuns vicele şi preşedintele ANAF să fie puşi sub acuzare de către procurori. În realitate, este vorba despre persoanele de pe listele fictive ale asociaţiei romilor şi pentru care banii au fost deja sifonaţi de șauării ăștia de deputați.  Deputatul Păun, dar nu singur, ci împreună cu alţi deputaţi şi senatori din UNPR şi PSD, au promovat constant în ultimii patru ani iniţiative, ba de modificare a Codului Penal, ba de îngrădire a DNA, sau chiar de amnistie penală a faptelor pe care le-au comis. Zicea că vrea să-și scoată romii din pușcărie, dar de fapt voia să-și grațieze propriile fapte. Și stați că în comunicatele DNA se sub înțeleg mai mulți demnitari și funcționari.

Gelu Diaconu a dat de capul lui circularele alea? Mă îndoiesc! Și dacă altcineva le-a negociat politic? Îmi vine să cred că dosarul, să-i spunem Țiganiada (ca să aibă nume cult și să nu se supere Academia pe mine) este abia la început şi va avea, în final, mai mulţi inculpaţi de etnie română decât etnici romi.