BIZIDAY: JOI, 17 decembrie 2015

  • Trei mii microbuze, autoutilitare şi taxiuri au blocat astăzi centrul Capitalei în speranţa că cineva le va auzi problemele legate de scumpirea asigurărilor, plus supracciza care rămâne în vigoare până în 2017. Marii transportatori alimentează deja din afara României, dar asigurarea sunt obligaţi să o încheie aici. Şi, potrivit acestora, poliţele sunt de trei ori mai scumpe.
  • Noul Cod Fiscal, care intră în vigoare la 1 ianuarie are oarece surprize și pentru românii din străinătate. Nu pentru toți, e adevărat. Pe scurt, statul român vrea să se asigure că toți românii plătesc contribuția pentru asigurările de sănătate. Cei care au plecat în străinătate, dar au domiciliul în România, vor plăti CAS-ul, chiar dacă oficial, nu au niciun venit. Suma o să fie calcultată în funcție de salariul minim pe economie.
  • Şefi de instituţii publice numiţi la comandă, contracte cu dedicaţie şi şantaj la nivel înalt. Aşa descriu procurorii activitatea preşedintelelui PSD Satu Mare, Mircea Govor. Anchetatorii susţin că Mircea Govor ar fi făcut intervenţii până la nivel de ministru. Liderul PSD, Liviu Dragnea a fost chemat să dea explicaţii în dosarul subalternului său din partid. În acelaşi dosar este pus sub acuzare şi vicepreşedintele PSD, Andrei Dolineanschi.