BIZIDAY: MARŢI, 1 decembrie 2015


În această seară analizăm, împreună cu istoricul Bogdan Murgescu, într-o ediţie specială, marile decizii ale României Moderne. Este vorba despre Marea Unire, secularizarea averilor mănăstireşti, refuzul Planului Valev, privatizările reuşite, dar şi intrarea în Uniunea Europeană.

  • O dată cu aplicarea Planului Valev, Vestul și Centrul Ucrainei au devenit zone preponderent agricole, în vreme ce industria a fost concentrată în special în Est acolo unde liderii sovietici au și intensificat rusificarea populației ucrainiene. Nu e împărțirea rea în sine, numai că industria din Ucraina a fost concepută de așa manieră încât să depindă de schimburile comerciale cu Rusia. În forma sa inițială, Planul Valev presupunea ca pe lângă Vestul Ucrainei, Basarabia, Bulgaria și România să rămână țări preponderent agricole, care să hrănească tot blocul sovietic. Pentru produse industriale, România ar fi urmat să depindă de Uniunea Sovietică, însă conducerea de atunci a țării a sesizat pericolul și s-a opus vehement Planului Valev.