BIZIDAY: MARȚI, 24 noiembrie 2015

  • Toată lumea a intrat astăzi în alertă după ce un avion militar rusesc a fost doborât de către aviaţia turcă la graniţa dintre Turcia şi Siria. Turcii spun că avionul rusesc ar fi intrat în spaţiul lor aerian şi că acesta ar fi fost avertizat de mai multe ori. În schimb, oficialii din Rusia afirmă că avionul nu s-a apropiat la mai mult de un kilometru de graniţa cu Turcia. Care au fost principalele declarații pe acest subiect?
  • Ultima oară, armatele Rusiei și Turciei s-au confruntat acum un secol, în timpul Primului Război Mondial. Istoric vorbind, cele două țări trec, sau cel puțin treceau până azi, printr-o perioadă de cooperare neobișnuit de bună, după 400 de ani de războaie în care Imperiul Otoman și Rusia Țaristă s-au confruntat de 11 ori.
  • După multe dezbateri privind banii pe care România, stat membru NATO, ar trebui să îi aloce pentru apărare, la începutul acestui an s-a făcut şi primul demers oficial. Klaus Iohannis a semnat împreună cu toate partidele politice un pact care prevede alocarea a cel puţin doi la sută din PIB pentru Apărare începând cu 2017 şi menţinerea acestui prag minim cel puţin zece ani.
  • O lege care vine în sprijinul celor care nu-și mai pot plăti ratele la creditele imobiliare a fost adoptată azi de deputații juriști. Proiectul spune ca românii care şi-au cumpărat locuinţe cu credit ipotecar sau le-au gajat şi nu mai pot plăti ratele, dau înapoi locuința și nu mai au nicio obligație față de bancă. Cu aviz de la deputații juriști, actul normativ are mari şanse ca mâine să primească şi votul final în plenul Camerei Deputaţilor, camera decizională.

Despre toate acestea, dar și despre reacția lui Dacian Cioloș, după promulgarea legii privind majorarea cu 10% a salariilor pentru personalul bugetar, cât a cheltuit CNADNR pentru construcția autostrăzilor, când vor fi finalizate lucrările de la magistrala 4 de metrou sau care au fost reclamațiile cumpărătorilor după reducerile de Black Friday, puteți afla din ediția de marți a emisiunii Biziday