69.773 afișări

Cum arată un astfel de club pe hârtie și cum e în realitate…

de Ina Gabriela Funețan

Ca proiectant în România, știu cât de stufoasă este legislația anti-incendiu și cât de dificilă e avizarea unui proiect la autoritățile de profil. Când vine vorba de proiecte, autoritățile sunt cu adevărat serioase și își fac datoria de a verifica cel mai mic detaliu al clădirii ce urmează a se ridica/ amenaja. Până ce clădirea nu e impecabilă „pe hârtie” din punct de vedere al protecției la foc, proiectul nu trece de avizul ISU. În realitate, lucrurile nu stau niciodată „pe teren” ca „pe hârtie”. O dată ce calvarul avizării ISU a fost parcurs și proiectul prevede absolut tot ce trebuie pentru ca nimeni să nu moară ars sau sufocat în clădiri publice, toată lumea își ia mâna de pe investiția respectivă, iar patronul decide cu de la el putere că toate obligațiile din proiect sunt niște mofturi birocratice.

Conform acestei legislații anti-incendiu, clubul „Colectiv” trebuia să îndeplinească niște condiții; înșir câteva la o primă privire, fără să intru în detaliile de calcul ale normativelor din domeniu:

  • la o capacitate de 500 de persoane trebuia să existe minim șase căi de evacuare (goluri de ușă) a câte 80 cm lățime, toate semnalate cu luminoblocuri (luminoblocurile sunt cutiile alea luminoase pe care scrie „exit” și e desenat un om coborând scările; sigur le-ați văzut prin hoteluri și clădiri publice);
  • nu trebuia să existe acel material inflamabil expus fără protecție pe stâlpi, trebuia găsită o altă soluție de antifonare. Există și plăci fonoabsorbante rezistente la foc, dar, probabil, sunt mai scumpe decât buretele ăla care a ars imediat;
  • trebuia să existe rețea de sprinklere pe tavan, pe toată suprafața sălii și senzori de fum care să provoace declanșarea automată a sprinklerelor;
  • trebuia să existe cale de acces liberă pentru autospeciale (am înțeles de la știri că exista o asemenea cale de acces, dar ea era blocată cu un gard și asta a încetinit intervenția); alții povestesc că poliția a ridicat imediat mașinile parcate pentru a face loc pompierilor, în protestele locatarilor.
  • ISU trebuia să aibă proiectul clubului cu schema tuturor instalațiilor din clădire, pentru a opri imediat electricitatea și gazul;
  • clubul trebuia să aibă autorizație de funcționare, inclusiv autorizație PSI, autorizație care ar fi atestat că absolut toate cele de mai sus sunt în regulă;
    – dacă nu avea autorizația PSI, trebuia să existe undeva o amendă de la ISU cu interdicția funcționării pînă la intrarea în legalitate.

Dacă patronul nu investește în stingătoare/ hidranți/ sprinklere/ senzori/ luminoblocuri- că-s scumpe, dacă nu face destule uși, că ușile-s scumpe și prin ele intră frigul, dacă folosește cele mai ieftine materiale fără să-ntrebe vânzătorul despre performanțele lor la foc, dacă pune un gard mare de-a latul accesului, ca să nu-i intre câinii vagabonzi în curte, atunci patronul respectiv a construit o bombă cu ceas.

Autoritățile, la rândul lor, au respins proiectul de patru ori până ce fiecare detaliu din calculul sarcinii termice a fost elucidat. Ce se întâmplă dincolo de emiterea avizului PSI? Nu mai contează, e responsabilitatea patronului. Dar cum poate duce cineva responsabilitatea unei asemenea tragedii? Nici o autoritate din România, din orice domeniu, nu are pusă la punct activitatea de control așa cum e cea de avizare. Cea mai mare parte a investițiilor din România arată minunat pe hârtie și sunt dezastruoase în realitate; suntem foarte buni la făcut hârtii, dar nu avem oameni care să impună aplicarea lor în realitate.

După tragedia din clubul „Colectiv”, vom plânge, vom compătimi familiile și vom ține doliu național. Se va deschide o anchetă în urma căreia va fi găsit vinovat doar patronul care a considerat normativele antiincendiu ca fiind opționale. Probabil, pentru ca poporul să vadă că autoritățile muncesc, normativele anti-incendiu vor fi înăsprite.
În realitate, nu doar patronul e vinovat: autoritățile se mulțumesc să înnebunească proiectanții ca să fie totul bine „pe hîrtie”, dar nu fac niciodată nimic pentru ca și în realitate să fie lucrurile cum trebuie. Așa se întâmplă că avem hidranți nefuncționali, căi de acces blocate, aglomerări de oameni în cuști numite „cluburi”, improvizații cu materiale combustibile și nu există nici o amendă. În România asta sufocantă e deja o tradiție să mori fără rost.

Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au murit și să le dea putere familiilor lor.

NOTA MOISE: Din rațiuni care țin de decența pe care trebuie să o avem cu toții în acest moment am introdus temporar moderarea comentariilor pe acest site.