Pe cine are în mână Elena Udrea?

12192926_10201254909130687_1364975008_ode Moise Guran

Foştii duşmani politici devin prieteni atunci când se simt cu toţii ameninţaţi. Vreau să înţelegem cu toţii foarte clar votul prin care fosta alianţă USL, adică PSD şi PNL, s-a opus arestării colegei lor Elena Udrea. Cumva, deşi nu m-a surprins respingerea cererii DNA de arestare a deputatei, mi-am amintit de declaraţia de zilele trecute, prin care Victor Ponta îl lăuda pe Traian Băsescu.

Când s-a adresat plenului Camerei Deputaţilor, Elena Udrea a deschis de fapt negocierile cu mai mulţi posibili parteneri, având în minte un singur plan… acela de a rămâne în libertate. Nu ştiu cât de rău este în arestul poliţiei sau la penitenciarul Târgşor, dar îmi este clar că DNA-ul a prins slăbiciunea acestor feţe subţiri ale politicii româneşti – nu suportă arestul.

OK. Ar fi şi ciudat să le placă acolo, dar se pare că nu e chiar aşa cu colecţia toamnă-iarnă, precum declara doamna Udrea înainte de votul din Parlament.

Oricum, în speech-ul superior, aproape masculin pe care l-a livrat colegilor deputaţi, dar şi camerelor de luat vederi pentru publicul larg, doamna Udrea nu a făcut nici de această dată dezvăluirile pe care le tot promite de când a intrat în vizorul DNA. Doamnă deşteaptă şi organizată, Elena Udrea a avut din start un plan bine pus la punct.

În primul rând, a declarat la audierea din Comisie că de fapt Buzăianu a dat bani pentru PDL, iar nu pentru ea, personal. Audierea respectivă nu a fost înregistrată, iar Udrea ştia asta. Și mai ştia că informaţia se va afla pe surse. Aşteptam să facă aceeaşi dezvăluire şi în plen, dar nu a mai făcut-o. A insinuat-o. Le-a aruncat colegilor deputaţi un soi de hai sictir! ştiţi prea bine că toţi am luat ilegal bani pentru finanţarea campaniei. Aceasta a fost prima negociere cu politicienii.

Știind ce poate spune procurorilor Elena Udrea, deputaţii au scăpat-o pe aceasta de arest, conştienţi şi ei că o a doua negociere, un plan de back-up, fusese deja antammat tot prin strategia declaraţiilor-ameninţare ale acesteia. Cheia în care poate fi tradus mesajul doamnei Udrea către deputaţi este dacă nu mă înţeleg cu voi şi mă veţi trimite la puşcărie, atunci o să mă înţeleg cu procurorii, căci tot ei mă pot scoate din puşcărie, aşa cum i-au scos pe toţi cei care şi-au dat şefii în primire.

Relevanţa acestora e destul de mare căci, mai mult decât priponirea doamnei Udrea, scuzaţi expresia, pe mine mă interesează pe cine mai poate da în primire Elena Udrea. Că nu-s prea mulţi.