Acești oameni mari dintr-o țară atât de mică…

de Moise Guran

Dacă ambulanţele n-ar avea girofaruri, v-aş propune să facem o grevă a girofarurilor. Să nu ne mai dăm la o parte decât atunci când conştiinţa îţi spune că e o urgenţă, că undeva un infractor atacă un minor sau că luptătorii anti-tero trebuie să prevină o situaţie ce pune în pericol securitatea naţională. Aş fi gata să plătesc câteva amenzi şi chiar să îmi risc permisul de conducere, dar numai dacă aş şti sigur că astfel i se răceşte ministrului de Interne ceafa cu cartofi prăjiţi, dacă aş fi sigur că îl întârzii pe Liviu Dragnea la o întâlnire cu electoratul decedat din Teleorman sau că îl întârzii pe patriarhul Daniel către o întâlnire cu … habar n-am ce urgenţă poate avea Patriarhul, atâta timp cât Dumnezeu lucrează cu eternitatea…
12194313_10201252714275817_871090186_o

Gabriel Oprea a recunoscut că folosea tot timpul cel puţin o maşină de poliţie, că cică aşa e protocolul cu toţi miniştri de Interne. Patriarhia are şi ea un protocol cu Ministerul de Interne, de vreo opt ani. Pentru alţii nu ştiu ce protocoale s-au semnat, dar vă spun cert că toate sunt ilegale. Poliţia nu e SRL, să închiriezi prin protocol antemergători care să te treacă pe roșu. Legea prevede patru demnitari care au voie legal să nu stea la semafor, pentru ceilalţi e nevoie de o situaţie excepţională de urgenţă şi orice fel de protocol e nul de drept.

Procurorii aşteaptă degeaba de la Oprea o hârtie, un ordin prin care şi-a acordat singur girofar marţi, 19 octombrie, nu cred că există aşa ceva. Cică era un obicei să meargă ministrul cu coloană oficială. Și dacă lumea nu reacţiona aşa, începuse să devină un obicei şi accidentarea poliţiştilor, că na! la asta duce abuzul. Și pun pariu că nu există hârtii nici pentru celelalte girofaruri pe care poliţia le pune la dispoziţia unuia sau altuia, că vine ordin de sus. Nu sunt ordine scrise, sunt cumetrii, aşa, la oha, într-un şir nesfârşit de abuzuri.

Poliţia este a noastră, e plătită din banii noştri pentru apărarea şi servirea comunităţii, iar nu pentru preamărirea sau încălcarea legilor de circulaţie de către potenţaţii zilei.

De ce simt aceşti oameni atâta nevoie de măreţie într-o ţară atât de mică? Mică prin realizări, nu prin teritoriu!

De ce plătim girofaruri, şi echipaje, şi benzină, când n-avem bani de şosele, n-avem bani pentru un transport în comun decent şi civilizat? Sau poate tocmai lipsa unor realizări măreţe îi face pe politicieni să se simtă măreţi?

Mi-am amintit zilele trecute de faptul că Valeriu Zgonea, craiovean din naştere, se simţea la un moment dat puţin coleg cu Mihai Viteazul. A fost o scăpare şi o chestie, aşa, cam oltenească. Și deşi lumea a râs atunci de Zgonea, mai în zilele noastre, uite! s-a dovedit că mulţi politicieni, şi chiar feţe bisericeşti, se cred cumva colegi cu Ștefan cel Mare. Care, se ştie, era baban, avea o asistentă Vrânceoaie şi, în final, a ajuns şi sfânt.

Dar, la drept vorbind, şi dincolo de orice glumă, cred că oamenii ăştia, atât de mici, dar care se simt mai voievozi dacă le deschide calea un girofar, nu de poliţie au nevoie, ci de girofarul salvării SMURD. Care să-i ducă la un ospiciu, la psihiatrie.