Ponta a făcut tot cum a vrut el
de Moise Guran
Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care va modifica un Cod Fiscal deja adoptat și care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie. Principalele modificări sunt reducerea TVA-ului la 9% la apă, de asemenea aplicarea impozitului pe dividende de 5%, de la 1 ianuarie 2016 (poate mai știți că fusese aruncat în 2017) iar a treia măsură este ridicarea plafonului pentru microîntreprinderi de la 65.000 euro cifră de afaceri la 100.000 euro. În plus, impozitul va fi mai mic pentru microîntreprinderile cu un salariat și va fi și mai mic, de doar 1%, pentru cele care au cel puțin doi salariați. Și cu asta premierul Victor Ponta a readus Codul Fiscal la ceea ce fusese înainte de a intra în Parlament, înainte de bătălia cu Iohannis și Isărescu sau de medierea din august-septembrie a lui Dragnea.
Îți vine să zici – al naibii Ponta! A făcut tot cum a vrut el. Dar pentru asta nu am de ce să îl critic. În subtext, delegația FMI a plecat așa cum a venit și am senzația că până prin 2017 nu vom mai pronunța cuvântul FMI.
Aceste măsuri sunt mai importante decât reducerea cotei generale de TVA de la 24 la 20%, căci sunt măsuri ce stimulează investițiile private. De altfel Ponta promisese în august că, dacă execuția o va permite, va reveni cu o ordonanță și va readuce Codul Fiscal la ceea ce fusese inițial proiectat.
Acuma, departe de a fi un happy-end, sau măcar un end, mai rămâne ca guvernanții să aibă și suficienți bani ca să facă și toate acestea, dar și creșterile de salarii pe care le tot anunță. De fapt, acolo sunt problemele, la modul în care sunt gândite creșterile de salarii pentru bugetari. În mod cert economia nu va crește atât de repede încât să țină pasul cu o creștere generală de aproape 20%, ceea ce înseamnă că fondul de salarii al statului va depăși cu mult 7% din PIB. Probabil se va apropia de 9% din PIB. Ceea ce tot n-ar fi atât de rău, cu condiția ca Fiscul să poată aduce în mod constant la buget peste 34% din PIB. Anul trecut, de exemplu n-a reușit să aducă decât 31,7% din PIB. Ce-i drept, anul ăsta, după toate campaniile și loteria bonurilor, gradul de colectare are un avans de 1,4%, ceea ce sugerează că la final gradul de colectare va depăși 33%. Vorbim de totalul veniturilor, nu doar de cele fiscale. La nivelul UE media e de 45%, dar acolo au altfel balansate taxele. Acolo administrațiile locale trăiesc mult mai mult din impozitele pe proprietate și mai puțin din alocări bugetare. La noi e fix pe dos și această creștere economică (încă bazată masiv pe consum) ar fi fost momentul ideal pentru o reașezare a sarcinilor fiscale, una care să stimuleze dezvoltarea și o creștere ulterioară și după ce efectele reducerii taxelor se vor fi estompat. Dar cine să înțeleagă asta? Dragnea? Rovana? Păi nici Eugen Nicolăescu sau Alina Gorghiu nu cred că le înțeleg.
Probabil societatea noastră nu este încă pregătită pentru acest tip de reformă și, de fapt, atunci când spune că momentul este ideal pentru creșterea salariilor bugetarilor, Victor Ponta gândește la fel ca majoritatea românilor. Din păcate, această filozofie este una grav prociclică. Statul trebuie să dea mai mulți bani atunci când banii lipsesc, nu când populația oricum îi primește din reducerea taxelor pe consum. În termeni medicali, aceasta este supradoza perfectă. Ceea ce-ți rezultă este un heirup economic, urmat, inevitabil de o cădere. Bine totuși că nu rămânem doar cu reducerea TVA-ului din noul Cod Fiscal, căci abia măsurile de stimulare a investițiilor private au potențialul de a ține în echilibru economia. Deocamdată.
Am auzit în aceste zile vorbindu-se despre un guvern de tehnocrați. Dacă tehnocrații (care nu fac ce îi taie capul ci fac strict ce au mandat să facă) pot pune în aplicare un astfel de plan, atunci da, cred și eu că avem nevoie de un guvern de tehnocrați.
