Oare girofarul intră la pachet în negocierile politice?
de Moise Guran
Aroganţa e cel mai mare păcat, iar dacă cineva îşi riscă viaţa pentru că un lider nu se simte suficient de măreţ dacă stă în trafic la semafor, atunci poate doar prăbuşirea de pe creanga în care s-a căţărat în închipuirea sa strategic-patriotardă îl mai poate salva. Mi-e şi ciudă când mă gândesc că un politician îşi poate imagina că e o moarte eroică pentru un poliţist dacă face accident în timp ce dă zor să-i deschidă lui traficul.
Cineva de la Poliţia Capitalei a fost suficient de inteligent şi de subtil în acelaşi timp, încât să îl dea în fapt pe Gabriel Oprea, premierul din rezerva tuturor partidelor sau, cum i-o plăcea singur să-şi spună, închizătorul tuturor minorităţilor politice, care de ani buni numai cu ajutorul său pot deveni majorităţi de guvernare.
Poliţia a dat un comunicat în care spune că Oprea se întorcea de la o instituţie din domeniul siguranţei naţionale, mărturisind astfel, indirect, faptul că ministrul de interne nu avea, de fapt, nicio urgenţă ce ar fi necesitat deschiderea traficului de către un poliţist pe motocicletă. Se poate argumenta dacă să te duci la o astfel de instituţie poate fi sau nu o urgenţă pentru care trebuie să-ţi deschidă drum poliţia, asta în condiţiile în care, dintre membrii guvernului, doar primul ministru beneficiază, prin lege, de coloană oficială.
Nu e ca şi cum vicepremierul s-ar fi întors din Băneasa cu autobuzul 131 dacă nu-i deschidea poliţia calea. El beneficiază oricum de maşină oficială, dar nu are dreptul la coloană oficială. Iar dacă Oprea are tot timpul o astfel de coloană, atunci e şi mai rău. Cine i-a aprobat-o? Ministrul de Interne cumva? Sau vreun subordonat al acestuia? Doar nu vă imaginaţi că preşedintele sau premierul dau astfel de derogări de la codul rutier, nu?
Mi se pare că fostul bodyguard al lui Miron Cozma a luat multe dintre apucăturile fostului său patron. Lider al unui partid de strânsură, doctor şi conducător de doctorate cu cântec, dar, în acelaşi timp, posesor al unui vocabular vizibil limitat, atât în limba română, cât şi în limba engleză, Gabriel Oprea are la degetul mic guvernarea, sau, dacă vreţi, stabilitatea politică a ţării. Cine mai stă să analizeze inutilitatea morţii unui banal poliţist, pe lângă măreţia gângavă a acestui personaj strategic? Familia? Colegii? Societatea? Desigur, vorbim despre un accident, ceea ce nu face însă mai puţin tragică moartea, la 28 de ani, a agentului sef adjunct Bogdan Cosmin Gigină. Pentru ce îşi risca el viaţa? Pentru stabilitatea politică a ţării? Sau girofarul său de pe motocicletă se negociază între aceşti potenţi ai zilei, la pachet cu voturile ce asigură majoritatea în Parlament?
Apăi nicio majoritate nu e mai importantă decât o viaţă de om. Cu tot respectul pentru acrobaţii de la circ, poliţiştii nu sunt circari. Iar societatea pe care ei o apără, mai bine sau mai rău, ar trebui să le fie alături de această dată.
Da! Dacă Oprea a folosit în mod abuziv girofarul şi dacă abuzul său a adus moartea unui om, atunci, pentru asta, cariera lui politică trebuie să se termine aici.
E timpul ca politicianul Oprea, cel care, la fiecare două cuvinte, onoare e al treilea scos pe gură, să arate că ştie şi ce înseamnă acesta.
Onoare nu înseamnă să treci cu maşina pe lângă sângele celui care şi-a riscat viaţa pentru tine, nu înseamnă în niciun caz să astupi groapa în regim de urgenţă, şi, cu atât mai puţin, onoare nu înseamnă să taci ca mortu-n păpuşoi, până când un alt scandal va distrage atenţia publică de la tine. Onoare înseamnă să pleci acasă, înseamnă să îţi ceri scuze şi să renunţi singur la imunitate, pentru a permite procurorilor să afle, pentru noi toţi şi pentru agentul Gigină, de 28 de ani, dacă ai comis sau nu un abuz în serviciu atunci când ţi-ai aprobat singur coloana oficială.
Paradoxal, acest tip de demisie, de onoare, e singura care te poate salva, ca om, din ghearele monstruoasei tale aroganţe.
