BIZIDAY: Marţi, 20 octombrie 2015

  • Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au cerut din nou arestarea Elenei Udrea. Numai că în cazul acesta suma pe care fostul ministru al Turismului ar fi primit-o pentru a-și folosi influența este imensă. Vorbim de nici mai mult, nici mai puțin de cinci milioane de dolari. Anchetatorii cer din nou arestarea Elenei Udrea, fostul ministru al turismului își susține nevinovăția și spune că, de fapt, este ținta Laurei Codruța Kovesi, care vrea să îi deschidă noi dosare penale. Care sunt adevăratele mize din spatele noului dosar?
  • Lucrările la cei 22 de kilometri ai lotului patru din tronsonul Deva – Lugoj al autostrăzii A1 au fost oprite. Motivul: Inspectorii de Stat în Construcţii au sesizat că acordul de mediu nu a fost revizuit şi autorizaţia de construcţii nu există. În aceste condiţii muncitorii firmei care se ocupă de respectivul segment au retras utilajele de pe şantier.
  • Un control al Ministerului de Transporturi a confirmat problemele existente la softul sistemului de afișare a datelor de supraveghere a traficului de la Romatsa. De vină ar fi chiar update-urile făcute la acest soft. Au fost și situații când, din pricina problemelor, traficul aerian a rămas nesupravegheat chiar și șapte minute.
  • De asemenea, femeile se vor putea pensiona mai devreme dacă au născut cel puţin trei copii până în octombrie 1990. Senatul a aprobat completarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât, femeile care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au născut cel puţin trei copii să beneficieze de reducerea standard de pensionare, cu unul sau doi ani, în funcţie de numărul copiilor pe care i-a adus pe lume.

Despre toate acestea, dar și despre executarea silită a Complexului Energetic Oltenia pentru neplata datoriilor, despre locația celei mai ”inteligente și verzi clădiri” din lume, sau despre motivul pentru care rușii sunt cel puțin la fel de interesați ca americanii să ajungă la un acord privind spațiul aerian sirian, puteți afla din ediția de marți seara a emisiunii Biziday.