Când liderii politici se cred cristoși, pe altarul poporului ingrat…
În repetate rânduri, politicienii români ne-au bătut obrazul, arătându-ne cum se sacrifică ei pentru noi. Ne-au explicat, mai direct sau mai finuț, că nu-i merităm, că ne fac o favoare așezându-se în fruntea noastră. Se subînțelege: ar trebui să le fim recunoscători pentru această favoare.
Îmi amintesc cum ne povestea domnișoara Ioana Petrescu despre jobul ei foarte bine plătit în SUA, pe care l-a lăsat pentru Ministerul Finanțelor din România.
Doamna deputat Steliana Miron își plătea din banii familiei ținutele de unică folosință, căci salariul de la Parlament nu-i ajungea nici de coafor.
Dl. Ponta și-ar fi dat de câteva ori demisia până acum, dacă nu l-ar fi oprit eroicul spirit de sacrificiu.
Domnul senator Ionel Agrigoroaiei ne-a reproșat cândva că nu-i dăm destui bani de cămăși.
Doamna senator Cristiana Anghel era revoltată că trebuie să meargă cu taxiul, pentru că nu le cumpărăm senatorilor suficiente mașini.
În Panteonul acestor sacrificați ai neamului s-a așezat acum și d-na Andreea-Paul Vass, prim-vicepreședinte al PNL, deputat în Parlamentul României, care a scris pe Facebook:
„Numai familia mea și cu mine știm câte sacrificii am făcut pentru a mă dedica politicii, adică dumneavoastră, comunității. Pe fetița mea am născut-o sâmbătă, în weekend, ca să nu pierd nicio zi de muncă„.
Doamna deputat, carevasăzică, s-a sacrificat pentru noi, sfidând biologia. Se înțelege că dacă nu eram noi, plebeii din „comunitate”, doamna Paul-Vass năștea normal, ba poate chiar își permitea și un concediu de creștere a copilului. Poate trăia intens acele zile magice de apropiere cu bebelușul, lăsând puțin deoparte grijile națiunii. Dar nu! Doamna a dat un exemplu, pentru ca mamele responsabile din țara asta să-și programeze nașterile în weekend, ca să nu scadă PIB-ul din cauza unui eveniment atât de personal, cum este nașterea unui copil!
Jenante sacrificiile acestor eroi ai comunității! Mi-e și mie jenă de jena lor. Nu că nu-mi vine să le port vreo recunoștiință ci că ei, la modul sincer chiar așteaptă recunoștiința mea, considerându-mă probabil ingrată că nu le-o ofer. Ce-ar fi să nu ne mai sacrificăm o perioadă? Vreți? Să-și facă, pur și simplu, fiecare treaba pentru care e plătit, fără a aștepta de la mine să-i pup tălpile. La modul sincer, aș prefera ca doamnele deputat să se concentreze pe copilaș, pe coafor, pe taxi… vreau miniștri care să nu ajungă miniștri pe bani puțini dacă au joburi pe bani mulți
, parlamentari care să nu umble-n zdrențe din cauza mea… Vreau orice de la oamenii ăștia numai să n-aibă tupeul să îmi ceară recunoștiința.
Nu vreau să mai înțeleg din fandoselile lor că toți ăștia ar fi fost niște conducători buni, dar li s-a dat un popor greșit. Un popor dificil, pretențios, cusurgiu, incapabil să aprecieze sacrificiul lor. Vreau doar niște oameni care să guverneze, să facă legi, să facă șosele, să facă școli și spitale, să facă ce au ei de făcut pe-acolo, iar noi să ne putem vedea de ale noastre.
Pentru că, de la înălțimea crucii de cristoși auto-declarați ei nu mai văd sacrificiile mele sau ale tale de a ne plăti taxele și impozitele, nu mai înțeleg frustrarea pe care o simțim când ei ne risipesc munca. Da, nici noi, mulți dintre noi, nu avem weekenduri, nu avem concedii, pentru că nu ne lăsați voi destui bani ca să trăim decent. Umblăm pe șosele proaste, locuim modest, avem școli degeaba și spitale de supraviețuire, nu de tratament. Și, când zilnic ies la suprafață furăciuni gigantice, sumele noastre cu care voi ați fi putut face din România asta o țară normală, penibililor, ingratitudinea pe care ne-o reproșați arată doar măsura prăpastie dintre voi și cei care vă țin în spate.
