Dâmbovița WaterGate – ăștia nici etică de mafioți nu mai au!

de Moise Guran

Scârboasă treaba asta cu mărit facturile contra șpagă. Știu, în esență e cam aceeași mărie, dacă faci o șpagă cu o companie de stat, aducând-o pe pierdere prin costuri mai mari și, în final, forțând-o să scumpească ceva… Dar asta în care faci lobby/trafic de influență direct pentru facturi mai mari, parcă totuși presupune un grad mai mare de cinism. Adică, tu Moisescu, Berevoianu sau cum te-o mai chema, să știi că îți vine cașcavalul direct din facturile oamenilor pentru un serviciu indispensabil, așa cum este apa… parcă totuși nu mai ai nici măcar etica mafioților italieni. Le dau pozele ca să îi fac populari pe acești oameni… Să vedem dacă mai au tupeu să meargă cu capul sus pe stradă.

berevoianu moisescuE o mare problemă cu regiile locale din toată țara. Pică una după alta ca muștele. După două decenii în care n-au fost decât drenuri pentru șpăgi locale și finanțări pentru filialele de partid care și-au pus oamenii în fruntea lor se prăbușesc sub apăsarea datoriilor neplătite și a pierderilor acumulate din cauza lipsei de modernizări și investiții.

Cum să tragi o țeavă nouă sau să aduci o tehnologie mai eficientă dacă tu te uiți numai după șpăgi? Și pe unde s-au făcut astfel de lucruri, tot cu bugete umflate s-au făcut, în multe cazuri prin firme private (sau privatizate) doar pentru a tăia posibilitatea Curții de Conturi de a mai găsi urmele banilor furați.

Afacerea asta, să-i zicem Dâmbovița WaterGate, nu e, în fond, foarte diferită, ca efecte cu RadetGate, sau cu șpăgile făcute la Ploiești cu regia de curățenie, sau la Severin cu termoficarea, sau, de ce nu, chiar cu Turceniul și Rovinariul care nu numai cu Șova au făcut contracte umflate. E un mod de lucru! Pentru Dumnezeu, în România nici privatizarea lor n-a schimbat ceva. Au venit francezi la Apa Nova, italieni la Electrica/Enel… problema este monopolul, căci monopolul este administrat tot de ai noștri, din agențiile de reglementare. Mult loc ar fi prin pușcării pentru cei care ar fi trebuit să verifice mai temeinic cererile de creșteri de tarife și, fie au fost incompetenți, fie, mai des, și-au luat partea.

Acum, hai să mai vedem și partea ailaltă a problemei…

Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără complicitatea primarilor, adică a oamenilor pe care noi, comunitățile din România ni-i alegem. Ei patronează aceste mafii locale. Și, uite, o fac fără jenă și fără scrupule. La noi primarii sunt niște golani de cartier aflați însă, paradoxal, într-o cârdășie cu electoratul care îi trimite pe posturi. A intrat DNA-ul în ei ca în brânză, dar, să o recunoaștem, noi îi creăm pe acești monștri. Zicea Kovesi aseară la Digi că nu rezolvăm corupția din România cu arestările.

Ba, cu tot respectul doamnă, cred că altfel nu se poate. Da, sistemul de funcționare al regiilor locale trebuie schimbat, dar breșe tot vor fi și de acum e care pe care. Nu vă mirați că apar mereu alții, care fac la fel și pică la fel în cătușe! E firesc, ține de educația democratică pe care noi românii încă nu o avem. Vom mai continua probabil o vreme să votăm corupți, până ne vom maturiza ca nație, dar exact arestările astea ne ajută în acest sens. Totul este ca DNA-ul să nu se oprească!