Aberaţia cotelor de imigranţi… Este, de fapt, o discuţie despre bani

de Moise Guran

Eu ştiu un banc cu un gospodar bavarez pe care îl chema Hans şi avea un ciobănesc german superb, pe care îl botezase Boateng. Ca pe fotbalistul de la Bayern Munchen. Şi a venit un american şi a zis: Îţi dau 5000 de dolari pe câinele tău. Şi Hans a zis: Nu-l dau. A venit un canadian şi i-a spus: Îţi dau 10.000 de dolari pe câinele tău. Şi Hans a zis: Nu-l dau. Apoi a venit un francez mai culturalizat, aşa, şi i-a spus: Îţi dau 500 de euro pentru Boateng. Şi Hans a zis: Ia-l! Un vecin mirat, l-a întrebat Dar Hans…. cum de te-ai despărţit de Boateng pentru doar 500 de euro, când aveai oferte de 5000 şi de 10 mii de dolari. La care Hans a zis: Păi din America nu se mai întorcea, dar din Franţa, până mâine seară, Boateng e înapoi acasă.

În toată povestea asta cu refugiaţii sunt câteva chestii aparent ilogice. Lumea se isterizează, de exemplu, pe cotele de refugiaţi, dar pierde din vedere detalii… Primul, şi cel mai important, se referă la finanţarea cazării lor până la integrare cu 6000 de euro pe cap de refugiat într-un an. Să-l trecem şi noi cu vederea, deocamdată. Al doilea, cel mai dezbătut… e cum ţii un imigrant în România, când visul vieţii lui e să trăiască în Germania? Nu-l poţi închide în lagăr, că nu suntem nazişti, ca Orban!

Deci i se asigură cazarea şi e liber să stea sau să plece, nu? Păi atunci el va face fix precum câinele neamţului Hans… Dacă e liber şi Europa rămâne un spaţiu deschis, până mâine seară va fi în Germania. Rezultă logic că fie Europa nu va mai fi un spaţiu deschis, ci fiecare ţară va fi un lagăr de refugiaţi, fie cotele repartizate vor funcţiona doar ca tabere de triere pentru cei care, oricum, tot în Germania vor ajunge. Şi, odată cu ei, şi banii Uniunii Europene. Înmulţiţi 6000 de euro cu un milion de refugiaţi şi o să ajungeţi la 6 miliarde de euro. Nu e mult pentru Germania, dar cum ar fi dacă în doi-trei ani două milioane dintre ei ar deveni contributori la bugetul Republicii Federale? Şi asta pe banii celorlalte ţări UE, care se isterizează şi fac un joc pe care l-am mai văzut!

După 1989, Germania a avut două probleme majore de integrare… prima privind integrarea economică a RDG-ului, după căderea Zidului, a doua privind integrarea săracilor veniţi din Polonia, Ungaria, România sau Bulgaria, care voiau să devină şi ei nemţi. Şi, deşi oficial Germania a afişat o răceală neprietenoasă faţă de aceştia din urmă, de fapt Germania s-a folosit de regulile europene pentru a-i tria pe cei mai inteligenţi, cei mai curajoşi şi cei mai muncitori dintre est-europeni. Fără ei, Germania nu ar fi azi ce este din punct de vedere economic, şi nici reunificarea Germaniei n-ar fi fost un prag uşor de trecut.Azi, 20% dintre rezidenţii Germaniei unite au o origine non-germană, dar jumătate dintre ei au fost naturalizaţi. Europeni şi neeuropeni. Printre ei şi tatăl ganez al jucătorului meu preferat de la Bayern Munchen, Jerome Boateng. Acesta s-a născut la Berlin acum 27 de ani, iar mama sa este nemţoaică. Tatăl lui Jerome Boateng a rămas musulman, la fel şi fratele său Kevin Prince care joacă la Herta Berlin. Jerome nu şi-a declarat public religia, dar sigur nu e musulman, cel puţin nu unul practicant. Asta pentru că acum câţiva ani, după o victorie răsunătoare, Boateng l-a stropit cu bere pe colegul său, musulman practicant Frank Ribery. Surpriză însă, Ribery nu i-a tăiat capul lui Boateng, nici nu s-a aruncat în aer în staţia de metrou de la stadion, pur şi simplu n-a mai vorbit o săptămână cu Boateng. După care i-a trecut.