23.123 afișări

Regele e gol! Să vedeți cum a ajuns gol amuzantul, scriitorul, ultimul rege al TVR…

de Moise Guran

Văd că și dacă scriu cu negru pe alb cifre și lucruri foarte clare, tot se mai gasesc oameni care nu pot citi un text, sau nu-l pot înțelege. E cam tehnic ce-i drept, iar eu poate că am greșit amestecând în același text negocierile cu TVR cu blocarea conturilor. O să reformulez pe scurt, poate astfel devin mai clar: Am suspendat negocierile pentru că TVR nu mai poate garanta că va avea curent electric în septembrie. (Poate nu știți cum a fost când s-au tăiat telefoanele, sau mediafaxul sau alte surse). Am cerut demisia președintelui TVR pentru că a adus instituția în această situație, nu pentru că vrea să scape de mine. E normal să vrea să scape de mine și tocmai l-am informat prin articolul precedent că am scăpat eu de el. Am dat detaliile contractului dintre Biziday și TVR pentru a arăta cum se pot face emisiuni de calitate prin externalizarea costurilor și cu încasări mari. TVR nu a încasat 39 de mii de euro, a încasat peste 200 de mii de euro și asta vânzând publicitatea pe emisiune foarte prost, la tarife dubioase. (Vreți să vă spun cu cât făceau cei de la TVR asocieri de imagine pe emisiunea mea, înainte să pun piciorul în prag? Nu vă spun, că-s chestii jenante pentru ei, ditamai directorii.) Dar chiar și așa, acei 200 de mii de euro sunt bani reali, obținuți fără efort, iar costurile TVR sunt costuri care rămân tot alea și cu și fără emisiunea mea, căci sunt costuri cu o infrastructură. Vreți să vă spun că TVR își calculează de exemplu costurile cu un grup de montaj (în fapt un Mac mai vechi de cinci ani) la 350 de euro pe zi? Doar Macul, editorul îl plătesc eu. Vă dați seama că nu face vechitura aia atâția bani în total, cât se presupune că e costul TVR într-o zi cu montajul emisiunii Biziday? Au scos cifrele astea acum, din burtă… le face cineva la ordin. E amuzant, TVR își scrie acolo că facem împreună și că îmi dă grup de montaj, dar eu am cumpărat pe banii noștri grup nou de montaj (7000 de euro a costat), că al TVR era vai steaua lui, dar tot prin sistemul TVR trebuie exportata emisia, deci prin macul lor vechi, că emisia e difuzată de TVR. Și ei evaluează că asta costă 350 de euro pe zi. Zâmbim? Cine lucrează în tv știe cât de aberante sunt tâmpeniile astea, dar ele nu contează că-s doar pe hârtie… Așa le și spune în argoul intern – BANI TVR. Ei nu există, sunt doar cifre în catastife, evaluări ale unei baze materiale care tot atâta face și dacă stă și dacă nu stă. În timpul ăsta, ca să facem emisiunile, noi am cumpărat trei camere și mașină pentru filmare…dusterul ăla cu care am apărut peste tot, ce credeți că e? Am angajat operatori, trimitem pe teren, filmăm reportaje, pe care, atenție! noi le punem la dispoziția TVR fără bani, gratis, deși noi ar trebui să primim de la ei reportaje. Primim doar bruturi de la conferințele de presă. Și suntem mulțumiți când știrile au benzină să trimită o echipă la conferințele de presă. Când n-au, trimitem noi.

Dar, mă rog, ideea era alta și trebuia să le separ… Am vrut doar să arăt cum poate TVR funcționa eficient și cum își poate plăti și datoriile și poate avea și bani de transmisii ale Campionatelor de fotbal. De aceea le-am cerut să publice contractul cu Biziday, și ăsta e motivul pentru care, în final, am publicat eu principalele prevederi. Nu ca să mă dau mare! Eu sunt jurnalist, nu manager. Dar oricine se poate descurca mai bine decât directorii TVR. Din păcate, întreaga conducere a TVR e căzută din lună. Și nu, nu spun asta pentru că aș vrea eu la conducerea TVR. Dar, chiar și în cazul (cel mai probabil) că nu voi mai face emisiuni la TVR, ce ar trebui să fac acum, când televiziunea e cu conturile blocate? Să tac sau să vorbesc? Sunt bani publici, pentru Dumnezeu! Resurse irosite de niște unii care nu știu decât să ceară taxe mai mari și ștergeri de datorii de la stat, niște unii preocupați doar să își păzească funcțiile.

Și nu, nu vorbesc acum prima dată despre asta… Am prezentat soluția aici, pe acest site acum aproape un an, i-am spus personal și domnului Stelian Tănase atunci cum poate eficientiza activitatea TVR. Pur și simplu omul este depășit, nu înțelege, nu că e prost, se pricepe la tot felul de intrigi, dar e scriitor, nu e manager. Eu îi spuneam să prioritizeze banii din taxă către știri, sport și cultură, el îmi spunea la ce cărți mai lucrează. O poezie de om! Simpatic, nimic de zis, fascinant, poate, atunci când nu ține morțiș să epateze, cu simțul umorului uneori… chiar voluntar.

(Când l-a adus pe Kelemen Hunor în studioul 10 a intrat întâmplător peste noi în birou. M-a întrebat de ce încă mai sunt pe acolo. Era după emisiunea în care l-am criticat. Eu am râs și i-am oferit un scaun, că era palid rău, umorul răutăcios nu pare să-l ajute. Altă dată a venit cu un liberal, la fel, l-a băgat în studiou, după care s-a ciocnit de mine… De ce miroase aici a fum de țigare, m-a întrebat sever? Pentru că aici este scrumiera și locul de fumat amenajat de Administrație pe acest etaj, i-am răspuns amuzat.)

Ăsta e Stelian Tănase, probabil ultimul rege al TVR, așa cum îl știm azi. Un om care s-a luat pe sine atât de mult în serios, până azi când vai, trebuie cu toții să constatăm că regele e gol… Și Cascadorii Râsului devine o serie melodramatică… După blocarea conturilor, înțeleg că Tănase a decis restructurarea Știrilor și a Sportului. Lasă închiderea TVR News, lasă faptul că TVR 2 Cultural nu va avea de unde producție HD așa că, de facto, transformarea sa în HD înseamnă doar difuzarea unui foarte scurt șir de reluări puține, dar domnul Tănase lovește astfel în sensurile fundamentale de a fi ale televiziunii publice, în principalele motive pentru care TVR primește taxa TV de la cetățeni – știrile, sportul și cultura. NU, emisiuni ca a mea nu au nevoie de bani din taxă, am demonstrat-o, poate și Pătraru s-ar putea descurca, la o adică, dar Știrile vor rămâne fără benzină pentru mașini în câteva zile. (Sunt însă mașini cumpărate recent, dar pentru care TVR nu are șoferi, că i-a concediat… mai zâmbiți? vă mai întrebați cum poate o televiziune să cheltuiască anual 140 de milioane de euro?)

Ultimii care chiar muncesc la foc continuu în televiziunea aia, cei de la Știri și de la Sport, sunt restructurați? Deci ce a înțeles domnul Tănase că trebuie să facă cu banii din taxă, dacă restructurează știrile, sportul iar culturalul îl trece în HD fără a avea nici producții HD nici bani pentru ele? Și cum își imaginează dl Tănase că cineva, de la Fisc sau de la Guvern îi va ridica poprirea pe conturi pentru niște creanțe aflate aproape de termenul de prescripție? Cine va risca să se ducă la pușcărie pentru ca să aibă Stelian Tănase 120 de milioane de euro cu care să facă comicării financiare?

Astea sunt motivele pentru care am cerut demisia președintelui TVR. NU că m-am enervat eu, sau că vrea să scape de mine… ci pentru că incompetența lui duce la închiderea TVR. Despre asta e vorba. Eu nu ameninț că plec, în fond contractul nostru este anual, el expiră în fiecare an și mereu TVR a venit cu tot felul de cereri suplimentare, modificări de ore de emisie… în fine, de data asta TVR nu are cu ce plăti curentul. E groasă! Deci eu ce fac? Trebuie să plătesc, la rândul meu, salarii colegilor mei. Aștept să rezolve domnul președinte situația sau caut un alt post tv unde să fac emisiunea? TVR nu mai are perspectiva de a porni nici măcar Mac-ul ăla vechi prin care trebuie să exportăm emisiunea în regie, dumneavoastră ce ați face în locul meu?

Deci, domnule Tănase, mai zic o dată (ultima, după care mă opresc, că nu vreau să las impresia unui război personal) poate după întânirea cu cei de la ANAF vă prezentați totuși demisia, asumându-vă astfel înfiorătorul eșec și lăsând o șansă pentru evitarea opririi emisiei TVR. Nu vă imaginați cât rău ar însemna asta …

Oricine poate fi analist, însă nu orice analist poate fi manager.