7.169 afișări

Redescoperind o ţară normală (II)

de Ina Gabriela Funeţan

inaDacă în textul precedent am scris despre cinste, astăzi scriu despre generozitate, o altă valoare pe care ne-am obişnuit să o credem pierdută în societatea românească. Şi, de data asta, nu exemplific cu gesturi mărunte din viaţa de zi cu zi (pe astea le puteţi găsi şi voi la o privire rapidă, în jurul vostru), ci exemplific cu oameni pe care toată lumea îi crede nişte nesătui, aflaţi în goană după averi nemuncite: mici investitori, oameni cu afaceri mai mult sau mai puţin mărunte.

Concepţia că oamenii de afaceri sunt, cu toţii, nişte hoţi nesătui, nişte rudimentari stăpâni de sclavi, îşi are originea adânc în anii îndoctrinării comuniste. Din păcate, această concepţie a fost confirmată în primii ani de după Revoluţie, când, peste educaţia comunistă anti-burgheză, s-au suprapus marile tunuri ale foştilor bişniţari, convertiţi în oameni de afaceri. Pentru aceia termenul potrivit este cel de afacerişti. Dar, cu trecerea timpului, cadrul legislativ s-a mai îmbunătăţit, oamenii s-au mai schimbat, educaţia comunistoidă s-a mai estompat. Din păcate prejudecăţile societăţii ne împiedică şi azi să privim micii investitori ca pe motoare ale economiei, ale comunităţilor în care trăiesc fiecare dintre ei.Am cunoscut cândva un distribuitor de sucuri şi ape minerale, care angaja oameni cu tot felul de dizabilităţi. I se dusese vestea: la poarta lui se înghesuiau şchiopi, cocoşaţi, oameni cu membre amputate, oameni cu probleme psihice. Îi angaja pe toţi. Pur şi simplu, nu putea rezista imaginii sărăciei extreme a unor oameni pe care handicapul îi împiedica să-şi întreţină familiile. Cei mai mulţi dintre ei nu aveau vreo calificare, aşa că, pe cei mai zdraveni, îi angaja ca încărcători-descărcători, iar pe ceilalţi îi punea să lipească etichete, să facă curat, să numere ambalaje.

Alt caz. Un fost client al meu are fabrica lângă locuinţele unor rromi săraci. Chinuit de vederea zilnică a copiilor zdrenţăroşi, omul s-a dus, într-o zi, în curtea vecină şi a intrat în vorbă cu câteva femei. Toate i-au spus acelaşi lucru: că ele ar munci ceva ca să-şi întreţină copiii, dar nu se pricep la nimic. „Veniţi în fabrică şi învăţaţi meserie„, le-a zis el. Vreo patru au acceptat. A fost cea mai bună idee care i-a venit vreodată: femeile alea au ajuns muncitoare de bază în firma lui. Atente, disciplinate şi îndemânatice, au ajuns să întreacă, în performanţe, bărbaţi care lucrau de ani de zile în fabrica lui.

Ştiu un alt om de afaceri care umblă prin satele izolate şi repară casele aproape ruinate ale unor bătrâni abandonaţi. Bătrânii îşi pun nădejdea în el ca şi cum ar fi copilul lor. Iar el îi poartă pe la doctori, le duce mâncare şi lucruri de care au nevoie. Săptămânal, îşi face traseul prin satele uitate de lume şi are grijă de „asistaţii” lui, fără ca nimeni să-l oblige să facă asta, fără să se laude cu asta.

Recent, am întâlnit un fermier care deţine, împreună cu familia lui, o afacere frumoasă, cu ferme de animale, abator şi mezelărie. Ferma lor e cel mai mare angajator din comuna lor: 150 de localnici sunt salariaţi aici. După ce a dezafectat o groapă de gunoi improvizată în centrul satului şi a amenajat în locul ei un lac şi un parc pentru comunitate, omul a mai construit pentru consătenii lui un teren de sport şi o scenă cu nişte gradene, unde organizează din banii lui spectacole gratuite pentru săteni. Acum, omul intenţionează să construiască, în centrul satului, o clinică medicală unde să finanţeze tratarea gratis a bătrânilor şi săracilor din sat.

După cum vedeţi, oamenii de afaceri generoşi cu comunităţile lor nu sunt deloc puţini: v-am povestit, fără să mă gândesc prea mult, despre câţiva oameni pe care i-am cunoscut personal. De fapt, ca ei sunt mult mai mulţi şi sunt peste tot, căci am convingerea că nu am cunoscut eu toţi oamenii de afaceri generoşi din ţara asta. Pe oamenii ăştia nu-i găsim niciodată în presă, pentru că generozitatea lor nu are nimic senzaţional şi, dacă-i întrebaţi, ei nici măcar nu consideră că fac ceva ieşit din comun.

Ce-i face pe aceşti oameni să investească bani în lucruri care nu le vor întoarce niciodată bani, recunoştinţă sau faimă? Explicaţia mi-a dat-o fermierul meu, după ce i-am pus această întrebare: „Eu sunt un om bogat. Poate am fost mai curajos, mai priceput sau, pur şi simplu, mai norocos decât consătenii mei, dar rezultatul e că sunt mai bogat ca ei. Aşa că fac toate astea din respect pentru ei: nu e deloc plăcut să fii bogat între oameni săraci„.