Doamna Kovesi, păzea!

de Moise Guran

Puţin a lipsit ca frumosul oraş Drobeta Turnu Severin să dea ţării un ministru al Justiţiei. Era cât pe ce! Ca severinean eu însumi, am un mesaj pentru Laura Codruţa Kovesi… Să te ferească Dumnezeu de miniştri de Justiţie de la Severin!

kovesi blog

Au fost semnale clare că partidul lui Gabriel Oprea vrea să părăsească alianţa cu PSD, dar mutarea lui Robert Cazanciuc de la PSD la UNPR, cu tot cu ministerul Justiţiei, pare halucinantă. Ponta l-a şi felicitat pentru asta în şedinţa de guvern… zici că toată viaţa lui Cazanciuc nu şi-a dorit decât asta… Este evident acum că o negociere trebuie să fi existat în spatele acestei mutări, ea însă ne mai permite să vizualizăm şi frământările înfiorătoare din coaliţie… Zilele trecute am văzut-o pe Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie, luată la rost printr-o comisie juridică că de ce nu-i ajunge o săptămână ca să dea un punct de vedere la modificările propuse pentru Codul Penal.

E grabă mare cu proiectul ăsta, că se termină acuş’ sesiunea şi nu se mai ştie după aia. Protagoniştii principali par a fi Șerban Nicolae şi Eugen Nicolicea, doi talibani ai luptei împotriva DNA, dar şi editorial 2 plasma copyexponenţi ai unei majorităţi parlamentare ce nu ţine doar de PSD şi UNPR, ci de toate partidele din Parlament. Sunt feţele hâde ale unei hidre cu mult prea multe capete, aceeaşi care iniţiază şi amnistii, aceeaşi care votează imunităţi şi care era cât pe ce să preia Ministerul Justiţiei, doar pentru a da un aviz pozitiv modificărilor la Codul Penal. Ăsta este motivul pentru care Robert Cazanciuc a stârnit nemulţumiri… trebuia să biciuiască nişte specialişti din ministerul Justiţiei şi să modifice urgent Codul Penal.

Fiind eu însumi un băiat de la Severin, la fel ca parlamentarii ăştia doi, impresia mea este că puţin a lipsit ca ministru al Justiţiei să devină Adrian Duicu, fostul baron de Mehedinţi, care făcea trafic de influenţă din Guvernul României. Sunt multe probleme de rezolvat, iar băieţii ăştia sunt hotărâţi să căsăpească cumva DNA-ul, să-l investigheze ministru Justiţie, să-l unească cu DIICOT, ceva, orice, numai pentru a avea pretextul să o schimbe pe Kovesi.

Trecerea lui Cazanciuc la UNPR salvează pentru moment situaţia, dar interesantă este negocierea… Oare Ponta a acceptat mişcarea asta ca să-l salveze pe amicul său Cazanciuc sau pentru a salva Ministerul? Dar Oprea? El ce o fi negociat? Un minister care, cu Cazanciuc, rămâne de facto sub controlul lui Ponta, sau un loc într-un viitor guvern, fără Ponta, indiferent că Oprea va face majoritatea cu PSD sau cu ceilalţi? Cum toată lumea pare a fi făcut o afacere proastă, eu unul mă declar mulţumit de această negociere. Și nu, nu cred că ţara este pregătită pentru un ministru de Justiţie de la Severin!