23.970 afișări

Victore, salvează-te o singură dată din impostură!

de Moise Guran

Las-o pe aia cu plagiatul! Ea nu va fi niciodată uitată, dar las-o acum… Lasă şi faptul că te-ai căţărat mult prea repede pe funcţii, inclusiv în Parchet, posibil pe un drum deschis de o calitate secretă şi incompatibilă cu cea de magistrat.

Hai să uităm pentru moment şi de faptul că erai atât de nepregătit să devii prim-ministru (abia aflaseși ce este ăla PIB), în fond nu erai primul demnitar specializat la locul de muncă… şi nici nu te-ai descurcat mult mai rău decât alţii. Doar ai reuşit să reduci CAS-ul şi TVA-ul la alimente şi ai şansa (indiferent că vei ajunge sau nu la puşcărie) să ne amintim şi asta despre tine.

Ca un coleg de generaţie îţi spun că impostura ta ne afectează pe toţi cei de 40-45 de ani, dar las-o deocamdată şi pe asta… Treci chiar şi peste faptul că ai păpuşărit din umbră blocarea Justiţiei, deşi te-ai revendicat tot timpul ca fost magistrat, dar uită-le pe toate…

DAR! Victore, fă cel puţin un gest care să-ţi redea demnitatea de bărbat. În primul rând în faţa ta, a familiei tale, şi a noastră a tuturor, arată că nu eşti nici Băsescu şi nici Crin, salvează-ţi reputaţia, atâta cât mai poţi, şi NU TE RĂZGÂNDI!

Respectă această promisiune pe care ai făcut-o de mai multe ori şi pentru oricine te-a întrebat!