2.614 afișări

Europa nu mai poate aştepta: Franţa şi Germania trebuie să deschidă calea

 

Editorial publicat de vice-cancelarul german Sigmar Gabriel şi de ministrul francez al economiei Emmanuel Macron în mai multe cotidiene europene. Titlul este original, sublinierile şi link-urile aparţin Biziday.

De la o graniţă a Uniunii Europene, în Grecia, şi până la cealaltă, în Marea Britanie, idealul european este contestat. Nu este nici o surpriză, întrucât groaznica criză economică de acum câţiva ani a scos în evidenţă două slăbiciuni majore ale arhitecturii europene. Prima slăbiciune este sfârşitul convergenţei economice între ţările Uniunii Europene – şi, în special, a celor din zona Euro. Iar asta nu este o chestiune teoretică: şomajul în Europa este o realitate de zi cu zi pentru milioane de oameni, mai ale pentru tineri. Cea de-a doua este legată de tensiunile politice, în cadrul statelor membre, unde mişcările anti-europene sunt pe val, dar şi în cadrul Uniunii în sine. Cazurile Greciei şi Marii Britanii, în ciuda diferenţelor dintre ele, arată că interesul general al Europei şi interesul naţional sunt văzute ca depărtându-se din ce în ce mai mult.

În acest context şi la 10 ani după ce francezii au spus „nu” în cadrul referendumului pentru o Constituţie a Europei, acum este momentul să fie redeschisă dezbaterea politică şi economică şi să fie pusă la punct Zona Euro ca parte a unui acord pentru o Uniune în care toate statele membre să îşi găsească locul. În zilele următoare sperăm că va fi găsită o soluţie pentru problemele urgente legate de Grecia. Dar trebuie să gândim şi pe mai departe şi să facem propuneri pentru viitorul Europei ca un întreg.

How-to-fix-the-euroEuro a fost construit în urma unei înţelegeri franco-germane, dar şi a unui compromis tipic european. Asta dă Franţei şi Germaniei o responsabilitate deosebită de a îndrepta ceea ce acum nu funcţionează. La sfârşitul anilor ’80 am împărtăşit un proiect politic comun, care era bazat pe idealuri economice diferite. Germania se îndrepta spre unificare şi dorea înlocuirea vechiului sistem monetar european cu un regim fix de rate de schimb, construit după filozofia Băncii Centrale a Germaniei. La rândul ei, Franţa dorea să fixeze bine Germania în Europa şi să îmbunătăţească şansele Europei de a profita de globalizare. Aceste proiecte au fost folositoare pentru scopul larg al integrării europene, dar au trecut cu vedere defecte cruciale în arhitectura uniunii monetare, defecte care trebuie rezolvate, astfel încât euro să poată îndeplini promisiunile de prosperitate economică şi să împiedice alunecarea spre diviziune şi nemulţumire a Europei.

Pentru a face asta, trebuie lansată o uniune economică şi socială bazată pe un acord asupra unui nou proces de convergenţă, care să nu includă doar reforme structurale (muncă, afaceri, mediu) şi instituţionale (funcţionarea guvernanţei economice), ci şi convergenţa socială şi a taxelor acolo unde este nevoie (un salariu minim reglementat, dar nu obligatoriu egal, şi o impozitare armonizată a corporaţiilor). Asta ar întări fiecare economie, ar pune la punct un mediu de afaceri cu adevărat echitabil în toată zona euro, şi i-ar asigura pe europeni că diferenţele de taxe şi dumpingul social nu crează dezavantaje fiscale. Ne-ar apropia economiile, ar îmbunătăţi potenţialul economic al Uniuni Monetare şi ne-ar permite să stabilim în mod clar ce politici ar trebui centralizate şi coordonate în toate statele.

Această convergenţă între statele membre ar permite crearea unui buget preliminar al Zonei Euro, o trăsătură a oricărei uniuni monetare funcţionale. Cadrul fiscal curent, bazat pe reguli -deşi flexibil şi important în asigurarea unei discipline fiscale – nu asigură că totalul politicilor fiscale naţionale va duce la o poziţie fiscală adecvată a zonei euro ca întreg, nici la bine şi nici la greu. Pentru asta este nevoie de o resursă fiscală dincolo de bugetele naţionale, care ar îmbunătăţi capacitatea de a asigura o stabilizare automată şi ar permite Europei să extindă sau să restrângă politicile fiscale în funcţie de ciclul fiscal.

Acest buget ar avea propriile venituri (de exemplu dintr-o taxă comună pe tranzacţiile financiare, precum şi o mică parte dintr-un impozit armonizat pe profit) şi ar asigura împrumuturile pe această bază.

Eurozone.svgUn buget la nivelul Zonei Euro nu ar trebui şi nu trebuie să fie construit în detrimentul disciplinei fiscale a fiecărei ţări. Dimpotrivă: aceasta ar trebuie să fie întărită prin stabilirea unui cadru legal pentru restructurarea ordonată şi legitimă a datoriilor suverane, dacă asta va fi necesar ca o ultima varianta de scăpare. Ar trebui să împiedice atât utilizarea greşită a împrumutului în caz de criză şi dăunătoarele accese de austeritate, când ţara se confruntă cu datorii pe care nu le poate plăti. În acelaşi timp, mecanismele de stabilitate europeană ar trebui reglementate de legile comunităţii şi transformate într-un adevărat Fond Monetar European.

Aceste schimbări ar crea o arhitectură a Zonei Euro care să se bazeze din ce în ce mai mult pe instituţii comune. Asta nu ar trebui să fie făcut în detrimentul flexibilităţii zonei euro de a acomoda diverse situaţii şi circumstanţe naţionale. Totuşi, pentru a asigura funcţionarea instituţiilor ei, Europa trebuie să îşi rezolve atât deficitul democratic, precum şi pe cel executiv. Asta înseamnă că noile puteri executive ale zonei euro trebuie să fie completate de reforme guvernamentale care să ducă la o mai puternică responsabilizare – de exemplu, la crearea unei grupări a Zonei Euro în cadrul Parlamentului European. Un „Comisar Euro” ar putea întruchipa această puternică focalizare a Zonei Euro asupra politicilor fiscale, dar şi asupra creşterii economice, investiţiilor şi creării de locuri de muncă.

Întărirea bazelor monedei euro nu este bună doar pentru Zona Euro. Nu poate fi izolată de o mai largă regândire a Uniunii Europene, mai ales pentru că trebuie să fim capabili să răspundem unor întrebări cheie: ce facem cu celelalte state membre? O Zonă Euro mai puternică ar trebui să fie nucleul unei Uniuni Europene mai puternice. Avem nevoie de o Uniune mai simplă şi mai eficientă, cu mai multă subsidiaritate şi o guvernare mai eficientă. Principala unealtă a integrării UE este piaţa unică; ar trebui, deci, să facem un nou pas înspre o piaţă internă mai bine integrată, cu o abordare orientată înspre sectoare cheie, ca energia şi economia digitală.

anti-EU-protest2O Europă care să funcţioneze mai bine ar avea nevoie şi de un sentiment mai puternic de apartenenţă la o comunitate. Legitimitatea instituţională apare datorită legăturilor mai strânse dintre cetăţeni. Aşadar, trebuie să întărim dorinţa de cooperare în cadrul societăţilor. De exemplu, acesta este motivul pentru care există un program Erasmus care permite oricărui european ce a atins vârsta de 18 ani să petreacă un semestru într-o altă ţară UE, pentru a studia sau pentru a face un stagiu de practică.

Construirea acestei noi arhitecturi este fundamentală nu doar pentru a oferi politici bune pe termen scurt, dar şi pentru a asigura stabilitatea economică şi politică a monedei euro şi a Uniunii pe termen lung. Trebuie să găsim şi să implementăm mijloace prin care interesul general al Europei să nu mai pară diferit de interesul naţional, al fiecărei ţări membre. Scopul nostru comun este să facem ca nicio ţară care vrea să îşi urmeze interesul naţional să nu se mai gândească să o facă fără Europa – sau în cadrul unei Uniuni mai mici. Putem atinge acest scop prin solidaritate şi diferenţiere. Franţa şi Germania au responsabilitatea de a deschide calea, pentru că Europa nu mai poate aştepta.