În beţia creșterii economice cine se gândește la mahmureala de după?

de Moise Guran

Acum, la finalul a aproape cinci luni din acest an, vă spun că, din punct de vedere economic, suntem martorii şi actorii unui experiment rar, unul de care, cel puţin la noi în ţară, eu nu îmi mai amintesc să fi avut loc.

11273463_10200784285565392_1355969964_o

Observaţi că există o presiune de creştere a salariilor în toate sectoarele din economie, în special în cel bugetar, asta în ciuda faptului că pe primele patru luni cheltuielile de personal ale bugetului de stat au avansat cu 7%. Este, în cea mai mare parte, influenţa creşterii salariului minim pe economie, care este ajustat semestrial de doi ani încoace şi va creşte din nou de la 1 iulie.

Din capul locului vă spun că marele merit al creşterii salariului minim pe economie este acela că, într-o ţară cu grave discrepanţe de dezvoltare între urban şi rural, dar şi între diferite zone şi judeţe, salariul minim ajunge acolo unde guvernului nici prin cap nu-i trece să facă investiţii, drumuri, şcoli, dezvoltare. Marele defect al creşterii salariului minim pe economie este acela că el nu crează locuri de muncă şi, mai ales în privat, nu stimulează apariţia lor. E OK, a stimulat-o reducerea CAS-ului în toamna trecută.

Efectul prim al creşterii salariului minim, combinat cu scăderea TVA-ului la alimente, este unul de beţie. Românii cu venituri mici, dar şi cei cu venituri medii vor avea, pentru circa două-trei luni, sentimentul că pot cheltui mai mult, este posibil chiar ca unii dintre ei să îşi schimbe comportamentul de consum. Se vede deja în cererea de credite şi de locuinţe, se vede mai ales în cererea de locuinţe noi.11282498_10200784283605343_2070667756_o Contextul este însă şi mai interesant…

Cu un neverosimil excedent de peste 6 miliarde de lei, un excedent ce se apropie cu paşi mari de 1% din PIB, statul pare a se pregăti să plătească această factură din reducerea la un minim, probabil istoric, al investiţiilor publice. În primele patru luni, statul n-a reuşit să aloce pentru investiţii nici măcar un miliard de euro, iar următoarea întrebare este ce se va întâmpla după cele câteva luni de beţie a consumului.

Știţi că oamenii se obişnuiesc foarte repede cu ceea ce au, dar uită greu atunci când pierd ceva, aşa cum s-a întâmplat la tăierile de salarii şi la creşterile de TVA din 2010. Veniturile majorate şi taxele reduse vor deveni chestii fireşti şi vor fi uitate până la finalul anului.

Și după aceea? Păi după aceea, dacă nu se schimbă nimic, chiar o să avem o problemă, căci consumul îşi va fi erodat potenţialul de a duce economia mai sus. În acelaşi timp, creşterea costurilor cu munca va fi erodat profitabilitatea exporturilor, ba chiar, stimulate de consum, importurile vor ataca şi ele producţia destinată pieţei interne…. Deci mai prin ianuarie anul viitor ce vom face?11286479_10200784284165357_2024074436_o Păi nu, eu nu zic că în 2016 vine sfârşitul lumii… Dar să ştiţi că doar de la investiţii mai poate veni speranţa de creştere a economiei. De la cele private sau de la cele publice, dar cineva trebuie să ştie să facă o schimbare de paradigmă.

Transferul de creştere dinspre economie spre cetăţeni nu este un lucru neapărat rău, din contră, face bine la moral, iar românii chiar au nevoie de un astfel de transfer de bunăstare. V-am mai spus, un astfel de fenomen n-a mai avut loc de prin anii ’70.

Problema acum, exact ca şi atunci, este să putem, să ştim cum să facem ca să creăm o continuare, o perspectivă, căci altfel aceste politici nu vor face decât să amorseze social România, la fel cum factura anilor ’70 a fost plătită brutal în anii ’80.