Cât din alocațiile de la stat finanțează alcoolismul național?

de Moise Guran

Ce om înfiorător trebuie să fii ca să nu susţii dublarea alocaţiilor pentru copii? Și aşa sunt mici şi, dacă se dublează, tot mici rămân, dar sunt nişte bani acolo, cu care, dacă tot nu sprijină natalitatea, statul ar putea să dea măcar un deget, nu o mână de ajutor, celor care deja au copii.

Deci, ce monstru de om ar putea fi împotriva unei alocaţii mai mari, susţinută chiar de organizaţia Salvaţi Copiii? Ei bine, trebuie să fiu din nou exagerat de sincer, acel monstru sunt eu.

Vă place când vorbim frumos de ţara noastră şi de viitorul ei luminos, nu-i aşa? Și mie îmi place şi zău dacă n-aş face decât asta, dacă viitorul n-ar fi tot mai înceţoşat…

Bineînţeles că şi o alocaţie de 84 de lei e mică, chiar dacă e de două ori mai mare decât una de 42 de lei. Vorbim de copii, nu-i aşa, cum să nu dai? Cum să pui în balanţă autostrăzi care nu se fac, bani pentru înarmare sau chiar scăderea TVA-ului? Copiii sunt înainte de toate şi, până aici, cred că putem prezuma că suntem cu toţii de acord. Eu chiar aş supralicita! Hai să dăm nu 84, ci 184 de lei pe lună pentru copii, dar haideţi să nu îi mai dăm sub formă de bani sau, cel puţin, haideţi să nu îi mai dăm sub formă de bani tuturor părinţilor.

Iertaţi-mă dacă eu fac un pas în spate şi vă spun că nu, statul nu trebuie să îi încurajeze pe toţi cetăţenii să facă copii. Și ştiţi de ce? Pentru că un copil chinuit reprezintă o realitate mai tristă şi mai concretă decât scăderea sporului natural sau decât îmbătrânirea populaţiei.

Acelea sunt statistici, cifre, poate importante, căci pot determina decizii, dar cât face o statistică, un grafic pe care eu ţi-l desenez la televizor, lângă o poză cu un copil murdar şi slab pentru că n-a mâncat săptămâna asta decât un corn pe zi, la şcoală, şi nişte corcoduşe furate?

Și asta în timp ce tac-su îşi toarnă ţuică de pufoaică-n cap la cârciuma din sat, pentru că lui deja i-a dat Ponta în toamnă, la alegeri, mărirea de alocaţie?

E păcat să consideri că un asemenea om nu îşi merită copilul? Păi unde să muncească? o să întrebaţi … Sunt 45 de mii de locuri de muncă vacante în România, o să vă răspund… sigur, nu sunt toate la botul calului, precum ţuica de pufoaică, dar dacă v-aş spune că, aşa cum este acum, mică, mare, înjumătăţită sau dublată, alocaţia nu ajunge la toţi cei 3,4 milioane de copii din ţara noastră?

N-are cum… nu atâta timp cât în ţara noastră sunt două milioane de alcoolici… Și, desigur, nu toţi alcoolicii au copii, dar fix două milioane de părinţi trăiesc în România în sărăcie extremă, alături de cei peste 900 de mii de copii ai lor.

Poate vi se va părea o coincidenţă, dar azi consumul de alcool în România este, pe medie, de aproape două ori mai mare faţă de cât era acum 10 ani.

Puţini îşi mai amintesc faptul că până în 2005, la introducerea cotei unice, oamenii care munceau legal aveau o cotă forfetară neimpozabilă din venitul lor în cazul în care aveau copii în întreţinere. Cum ar fi să le dăm deduceri celor care muncesc şi nu bani, ci ajutoare sub formă de mâncare, hăinuţe, rechizite, celor care au copii dar nu muncesc?

Sigur că e speculativ, nu se poate face o corelaţie directă între faptul că acum zece ani cei care munceau primeau bani de la stat printr-un impozit mai mic pe muncă dacă aveau copii, şi faptul că în ultimii zece ani cantitatea de alcool consumat pe cap de locuitor în România s-a dublat.

Poate vi se pare că eu gândesc complicat, poate vi se pare că sunt un monstru pentru că eu consider că o creştere în bani a alocaţiilor pentru copii ar putea duce România peste Rusia în topul ţărilor consumatoare de alcool, poate fiecare dintre dumneavoastră, cei cu copii, cei care îi creşteţi greu şi vă luaţi de la gură ca să le cumpăraţi hăinuţe, nu înţelegeţi de ce v-ar strica o dublare a alocaţiei…

Și eu sunt de acord, nu v-ar strica aceşti bani, vă trebuie, dar hai să îi luăm altfel, să îi luăm într-o formă în care să nu mai ajungă ţuică de pufoaică, ci banii să ajungă la copii!

Vă întreb şi eu acum … vi se par toate astea mai înfiorătoare decât faptul că, pentru 40 de lei în plus pe lună, ai fi dispus să nu îţi pese despre cei aproape un milion de copii români ce trăiesc în sărăcie, fie pentru că părinţii lor nu muncesc, fie pentru că sunt alcoolici sau chiar au făcut copii doar pentru a-şi finanţa alcoolismul.

De aia vă spun, cu cât politicienii sunt mai generoşi pentru cauze nobile, cu atât viitorul patriei devine mai înceţoşat.