26.106 afișări

Norocul chior prin care România a prins ultimul tren al UE

11215285_10200703974117656_972672091_o

de Moise Guran

Era prin 2000 când, într-o discuţie informală cu Romano Prodi, pe atunci proaspăt preşedinte al Comisiei Europene, Mugur Isărescu, proaspăt şi el premier al României, negocia data intrării în Uniune a ţării noastre. 2007! a zis Isărescu. De ce 2007? a întrebat Prodi. Isărescu n-avea nici cea mai vagă idee dacă România va putea fi gata de aderare în 2007, dar cine ar fi avut?

Progresele erau lente, în salturi, economia tocmai ieşise dintr-o criză ce aruncase PIB-ul ţării înapoi la nivelul de pe la jumătatea anilor ’80, iar clasa politică urmărea doar declarativ integrarea… Mai târziu, Isărescu avea să recunoască faptul că a ales cifra şapte doar pentru că i-a sunat lui a cifră biblică, dar lui Prodi nu-i putea spune asta, că ar fi părut neserios.

Aşa că a început să îi înşire lui Prodi o simulare a evoluţiei economiei, din care chiar reieşea că România va fi gata în şapte ani pentru a deveni stat membru UE. O avea de acasă, gata făcută, nici nu e greu să faci din astea, depinde ce vrei să demonstrezi cu ele.

Însă Prodi nu l-a crezut pe Isărescu. I-a spus: Tot nu veţi fi pregătiţi şi veţi suferi mult din cauza integrării precoce în UE. Dacă şapte ani vreţi, şapte ani punem, dar, spuneţi-mi, de ce vreţi în 2007?

Pentru că o astfel de ţintă mobilizează altfel energiile societăţii şi, mai ales, îi responsabilizează pe politicieni, răspunse Isărescu.

Zis şi făcut. România a intrat într-adevăr în UE în 2007, dar, aşa cum proorocise Romano Prodi, a intrat nepregătită. N-avea nici cea mai vagă idee cum să atragă uriaşele fonduri europene puse la dispoziţie. Când a învăţat, a învăţat mai întâi cum să le fure, iar apoi a experimentat dureroasele mecanisme de corecţie prin care statul dă înapoi banii furaţi.

De fapt, până de foarte curând, România putea spune că e printre contributorii UE, căci nu reuşea să atragă fonduri nici cât suma pe care o cotiza anual la bugetul Uniunii.

Şi, totuşi, Prodi n-a avut dreptate.

Anunţarea aderării la UE în 2007 a deschis poarta investiţiilor, astfel încât, între 2000 şi 2007, PIB-ul României s-a triplat. Nu mi-e clar cum ar fi putut Isărescu să prevadă asta, fără calităţi paranormale nu prea avea cum, dar sunt sigur că dacă în 2000 nu s-ar fi anunţat 2007 ca dată a aderării, probabil azi economia n-ar fi arătat foarte diferit de cea de atunci.

11227102_10200704165242434_1440151454_o

Azi, la 15 ani de la discuţia dintre Isărescu şi Prodi, PIB-ul României este chiar de patru ori mai mare decât atunci, dar aproape un sfert din el sunt bani europeni. Şi asta pentru că, în ultimii opt ani, România a plătit Europei 11,6 miliarde de euro, dar a luat înapoi aproape 30 de miliarde, asta cu tot cu fondurile de preaderare.

Personal, îl consider pe Isărescu un om înţelept, dar cred că decizia cu cei şapte ani a fost mai mult o chestiune de şansă. Dacă nu s-ar fi anunţat atunci, poate nici n-am mai fi fost invitaţi să aderăm la UE, căci a venit criza.

Ceea ce nu înţeleg însă azi este de ce guvernatorul Mugur Isărescu, un om cu 15 ani mai înţelept decât premierul Mugur Isărescu, nu aplică aceeaşi filozofie şi în cazul aderării României la zona euro. Că doar s-a văzut, la români nu funcţionează nimic dacă termenele nu sunt ferme…