E normal să ai acelaşi salariu, dacă ştii unde şi când să pui o cratimă?

Functionari din administratia publica locala, afiliati la Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie (FNSA) protesteaza, in Bucuresti, joi, 30 aprilie 2015. Functionarii au intrat în greva generala, nemultumiti de dezinteresul Guvernului fata de problemele generate de salarizarea deficitara a angajatilor din acest domeniu. MARIUS DUMBRAVEANU / MEDIAFAX FOTO

de Moise Guran

Orice s-ar spune, oftica este un bun motor de progres, aş completa eu (în contradicţie cu Gordon Gekko din filmul Wall Street), oftica e bună, cu condiţia să nu se transforme exact în lăcomie.

Greva generală din administraţia locală din România este o grevă de oftică, dar una justificată, omeneşte de înţeles, însă greu de rezolvat.

Asta pentru că, cei mai mulţi dintre bugetarii şi funcţionarii care cer acum majorări au ajuns la salariul minim pe economie.

Nu le-au scăzut salariile, ci a crescut salariul minim până le-a ajuns pe ale lor din urmă. Aşa că situaţia a devenit profund inechitabilă – pe acelaşi salariu, devenit minim pe economie, muncesc şi oameni mai calificaţi, şi oameni mai puţin calificaţi, şi funcţionari cu studii, şi bugetari cu mai puţine studii.

Ce e de făcut în această situaţie?

Să crească, desigur, şi salariile celorlalţi! Numai că ritmul de creştere al salariului minim din ultimii ani a depăşit 20%. Un astfel de ritm, pentru toate salariile din economie, ar fi pur şi simplu falimentar. Sau ar trebui însoţit de concedieri proporţionale…

Acum, să o luăm şi invers… Rata şomajului se apropie de 5%, ceea ce, potrivit specialiştilor în resurse umane, va crea de fapt o criză de forţă de muncă, ce va duce în mod natural la creşterea salariilor. Spre deosebire de situaţia salariului minim, ce creşte obligatoriu prin lege, în acest caz este vorba de cerere şi ofertă.

Trecerea se face mai treptat, iar întreprinderea este nevoită să se restructureze, fie prin preţuri mai mari, fie prin volum mai mare, fie prin concedieri sau restrângeri de alte costuri, astfel încât să suporte creşterea salariilor.

Eu cred că, în ciuda acestor distorsiuni economice, creşterea salariului minim trebuia făcută, asta mai ales din cauza evaziunii gri, cea în care patronul plăteşte minimul pe cartea de muncă, plus o diferenţă la negru. Scăderea CAS-ului din toamnă a fost absorbită de economie în doar şase luni, ceea ce arată că presiunea de creştere salarială există deja, indiferent că mărea sau nu guvernul salariul minim.

Iar, dacă v-aţi grăbit să-i înjuraţi pe bugetari pentru că au făcut grevă şi au cerut salarii mai mari, cred că aţi greşit!

În acest moment, cele mai multe posturi libere sunt la stat, iar un funcţionar care vrea mărire de salariu cel mai probabil nu trăieşte din şpagă.

La fel ca la privat, dacă nu măreşte salariile, statul nu are vreo şansă să găsească oameni. Dacă le măreşte, va trebui să mai facă şi concedieri, la fel cum şi privaţii vor face.

Acestea sunt legi economice de neignorat, dar pentru că, mai devreme sau mai târziu, toată lumea mai şi greşeşte, crizele ecoonomice sunt ciclice, iar ele nu fac decât să corecteze erori pe care nu le vedem în perioadele de creştere economică.