9.602 afișări

O săptămână în care n-am ratat nimic

de Moise Guran

tv la gunoi

Am lipsit o săptămână. Plecat prin țară după subiecte, filmări, chestii pe care o să le vedeți în curând la TV, n-am prea avut timp să mă uit la știri, ba chiar nici pe net n-am mai citit despre ce s-a întâmplat în România, decât aseară o jumătate de oră, în aerogară la Cluj, atât cât să-mi dau seama că voi zbura cu un Boeing pe o cursă internă, doar pentru că vomitase lumea pe Ponta într-un ATR, cu o zi înainte.

De la taximetristul care m-a adus acasă de la aeroport am înțeles că e mare circ pe toate televiziunile, mai ales pe cele de știri, dar nu pentru că era să cadă premierul cu un avion al unei companii de stat, ci legat de o înmormântare. Azi citesc și aud comentarii ipocrite despre cât de rău e faptul că televiziunile fac, de dragul audienței, un circ dintr-o înmormântare. Haida, na! De parcă, comentând doct circul altora, n-ai face circ la rândul tău, neîndurându-te să tratezi cu ignore un subiect atât de jos și, totuși, atât de generos în audiențe…

De asemenea, mai toată presa are cel puțin un editorial despre un soi de cafteală fără mănuși între Traian Băsescu și trupa de la Realitatea.

Deci ce-am ratat? O aterizare ratată, un președinte care ține neapărat să își rateze un rol decent în istorie și, în fine, o înmormântare ratată.

M-am uitat pe audiențele din aceste zile și am observat unele polarizări. Nu dau nume ca să nu fac reclamă nimănui, deși ar merita. Fără a arunca o anatemă însă asupra populației mai vârstnice (aproximativ un sfert dintre telespectatorii Biziday au peste 65 de ani), aș remarca faptul că apetitul ăsta pentru ratări televizate este, totuși, în apus. Cred că și în media se încheie o epocă, aceea a spectacolului grobian menit a spăla creierele pentru a le face mai ușor manipulabile, o epocă a nevoii de scandal pentru a justifica scandalagismele celor care nu știu altfel să ne conducă, o epocă a tabloidului jegos, fără limite, fără reguli, pentru că acest tip de jurnalism se adresează unei societăți derutate, incapabile să discearnă și să respingă, să pedeapscă pur și simplu prin acel ignore voma televizată.

Sigur, astfel de schimbări nu se produc peste noapte. Televiziunea de presiune politică, mascată în televiziune de știri, va muri treptat, o dată cu publicul ei îmbătrânit, dar puțin înaintea lui, din cauza faptului că publicitatea o ocolește din ce în ce mai mult, în ciuda audiențelor încă mari. Cum să plătești pentru un astfel de public? Dar cum să plătești pentru că reclama ta intră în pauzele de difuzare ale unor astfel de mizerii? Banii n-or avea miros, dar GRP-ul (Gross Rating Point) are. Deja se simte… bate vântul prin pauzele publicitare, sunt mai mult promo-uri și cred că cel puțin trei televiziuni de știri trăiesc din contracte de sponsorizare gen Vanghelie sau din subvenții de la patroni cu interese politice. Nimeni nu e însă atât de bogat încât să piardă 10-15 milioane de euro pe an, doar pentru a manipula opinia câtorva sute de mii de oameni în vârstă, care poate nici nu vor mai apuca următoarele alegeri.

Am lipsit o săptămână, m-am rupt complet de oglinda strâmbă a mediei centrale, pentru a interacționa cu oameni reali, cu probleme adevărate, iar acum încerc să vă dau o veste bună – poate mă înșel eu, dar acutizarea noroiului televizat din ultima săptămână reprezintă ultimele spasme ale unei lumi care moare.

PS Nu-mi spuneți că internetul e mai curat! Vă rog, nu vă mai lăudați cu faptul că nu vă uitați la TV. Merge bine și prosperă o adevărată industrie de produs idioțenii pentru oameni dependenți de internet și de porcăriile pe care le găsești și acolo. Acest articol este unul despre o schimbare de generații.