Pff… Metrorex nu crede că România e condusă de idioți

Am primit un mail plin de spume de la conducerea Metrorex, ofensată, se pare, de faptul că eu consider că țara noastră este condusă de idioți. Îl public integral, doar pentru că eu cred în bune practici jurnalistice, iar apoi fac și niște precizări. Zice așa:

Stimate domnule Moise Guran,

Referitor la afirmaţiile cu caracter tendenţios din articolul dvs. publicat pe biziday.ro, vă comunicăm următoarele:

Toate afirmaţiile sunt false şi nu aţi putut dovedi şi susţine niciuna dintre ele. Afirmaţiile denotă o necunoaştere sau, cel puţin, lipsa de documentare cu privire la legislaţia în vigoare din domeniul achiziţiilor publice. Conţinutul şi caracterul superficial al subiectului privind achiziţia trenurilor de metrou, precum şi afirmaţiile jignitoare cu conţinut calomnios, ne determină să considerăm că suntem îndreptăţiţi să vă solicităm scuze publice, iar, în caz contrar, să vă acţionăm în judecată.

Vă asigurăm că, atât în legătură cu subiectul privind achiziţia trenurilor, cât şi cu alte subiecte ce privesc activitatea Metrorex şi a managamentului acesteia, oricând vă putem pune la dispoziţie informaţii publice, astfel încât emsiuni de acest gen să aibă un caracter profesionist şi util scopului de informare corectă a publicului.

 Aurel RADU, director general Metrorex

Și acum răspunsul meu:

Stimate domnule director general, Aurel Radu,

Articolul respectiv este unul de opinie, informațiile referitoare la licitații fiind preluate (de aia punem linkuri) de pe hotnews.ro. Opinia exprimată de mine, în legătură cu evenimentele relatate, este că țara noastră este condusă de idioți. Cu riscul de a vă ofensa, trebuie să vă mărturisesc că vă supraestimați – nu la dvs se referea articolul, ci la idioții care ajung miniștri și nu știu de ce au ajuns acolo. Acest lucru reiese clar din conținutul articolului. Ba, chiar, încă din titlu, vă puteți da seama că nu contest regulile europene și nu îndemn la trucarea licitațiilor publice pentru a ieși câștigătoare firmele care dau de lucru în România. Cred, însă, că licitații de achiziții de asemenea anvergură ar trebui corelate cu pregătirea din timp a firmelor care lucrează în România, astfel încât acestea să aibă totuși o șansă. Lucrurile stau exact pe dos și în zilele următoare vom reveni cu ciudățenii din caietele de sarcini (nu numai de la Metrorex) din care doar bun simț îți trebuie ca să dovedești că au fost făcute special pentru a descalifica firmele românești.

Nu mă aștept să înțelegeți de ce este important ca acești bani plătiți în final de români să contribuie la dezvoltarea României, căci sunteți un director de companie, iar nu un ministru, deși astfel de lucruri cred că le pricep toți românii. Dar, de acord, nu este în sfera competențelor dvs.

Dacă vă veți simți totuși în continuare în solidar ofensat de termenul idiot pe care l-am folosit cu trimitere directă și explicită la miniștrii economiei și transporturilor, o voi lua ca pe o provocare profesională să demonstrez și în fața instanței acest lucru (adică idioțenia lor, în caz că nu s-a înțeles). Moise Guran

PS N-am mai avut niciodată un proces, dar sunt încrezător în șansa începătorului.

PPS În cazul în care nu ați înțeles semnificația pozei cu metroul care zboară, ea sugerează plecarea unor sute de milioane de euro din România.

PPPS Publicarea acestui drept la replică NU echivalează cu scuze publice. Consider că nu am de ce să le cer, ba, sincer să vă spun, mă abțin cu greu să nu mai zic și altele.