Preadevreme fericitul ministru al Educaţiei

religie blog
de Moise Guran

Văd că Ministrul Educației a făcut o proclamație potrivit căreia problematica orei de religie este falsă, atâta timp cât 90 la sută dintre copii au fost înscriși de către părinți. O fi problematica falsă, dar problema rămâne. Atâta doar că nu este la Patriarhie nicidecum, ci este mai degrabă la Ministerul Educației.

Ca părinte vă pot explica de ce mi-am înscris copilul la ora de religie. Avea 10 pe primul semestru (așa cum au cei mai mulți copii la această oră și la celelalte opționale) iar mediile contează la admiterea în liceu. Dacă nu l-aș fi înscris, ar fi pierdut la calculul general și media de 10 de pe primul semestru. Ceea ce nu înseamnă că de la toamnă se va întâmpla la fel.

Calculul a fost pragmatic zic eu, atât din partea noastră, a părinților, care ne-am înscris copiii la ora de religie și pe acest al doilea semestru, chiar dacă nu doream neapărat acest lucru, dar mai ales a fost un calcul pragmatic și din partea Patriarhiei care, mai aproape de gândurile și frământările noastre decât a reușit vreodată vreun Ministru al Educației să fie, ne-a anticipat decizia.

Tot respectul, de asemenea, pentru modul de organizare al Bisericii Ortodoxe. Niciun ministru al Educației nu a fost capabil de o astfel de mobilizare așa cum au făcut preoții, dascălii, inspectorii, ba chiar și politicienii… Doar nu credeați că recomandarea de la CNA a venit așa, că sunt prea duși la biserică membrii consiliului, nu?

Dar acum să ne ocupăm de ce ne doare cu adevărat, de sistemul de educație… Ăla laic, sau cum o fi el… Ministrul Educației a proclamat, cu oarecare aroganță, teoria potrivit căreia dacă s-au înscris 90 la sută dintre copii la ora de religie, înseamnă că problema n-a existat niciodată, iar dezbaterea din societatea românească referitoare la predarea religiei în școli, ar fi fost așa, un fel de moft al câtorva atei mai vocaliști.

Și dacă Patriarhul Daniel conduce o instituție autarhică, deci nu am a-i face niciun reproș, Ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, aș vrea să-i explic câteva lucruri simple. Democrația nu înseamnă dictatura majorității, ci respectul pentru minoritate. Libertatea conștiinței, așa cum este ea prevăzută în Constituția noastră, pornește de la ideea că oricât de ciudate ar fi concepțiile fiecăruia dintre noi despre religie și Dumnezeu, ceilalți trebuie să le respecte.

Pe de altă parte, tot ea, Constituția României, vorbește despre dreptul la educație, care este la fel de fundamental ca libertatea conștiinței. Beneficiarul acestui drept la educație nu este dascălul, ce are nevoie de un loc de muncă, ci este copilul meu, al tău, al fiecăruia dintre noi.

Acum, după ce Biserica a trecut cu brio testul înscrierii la orele de religie, Ministrul Educației a răsuflat ușurat, recunoscând faptul că, în esență, problema orei de religie este una socială, căci statul plătește salariile a 4000 de dascăli ce predau religia în școli. Dacă nu s-ar fi înscris copiii, ministerul nu știa ce să facă cu ei. Şi de aici discuţia deja părăseşte într-adevăr sfera orei de religie… Problema noastră, a tuturor, este că de 25 de ani interesul dascălului a fost întotdeauna deasupra interesului de educaţie al naţiunii. 

Cu toată simpatia pentru profesorii de religie, și unii dintre ei chiar o merită, aș vrea să îi transmit Ministrului Educației rugămintea mea, ca părinte, să se concentreze naibii pe rolul ministerului pe care îl conduce. Să mai viziteze încă o dată Constituția, să observe procentajul uriaș al analfabeților funcționali pe care școala românească îi scoate și să își dea seama și singur câtă nevoie are țara noastră de un adevărat Ministru al Educației… că de miniștri-lideri de sindicat am tot avut parte.