Pregătiţi-vă de contraatacul lui Victor Ponta

image-2015-02-9-19335252-70-darius-valcov-victor-ponta

de Moise Guran

Văd că mulţi privesc cu satisfacţie descinderile procurorilor la firmele apropiaţilor şi a familiei premierul Victor Ponta (trebuie să mărturisesc că nici eu nu sunt tocmai trist :D, dar sunt ceva mai realist). Nu cred că este acesta sfârşitul tânărului nostru primministru, iar cei care îi cântă deja prohodul politic se cam grăbesc. Ponta va contraataca foarte curând.

După episodul cu Victor Ponta ofiţer acoperit, m-am convins de faptul că primul-ministru are un stomac foarte tare, că este capabil să suporte orice şi că nimic, sau aproape nimic, nu-l poate devia de pe drumul său.

Nici măcar faptul că a obţinut cel mai prost scor la preşedinţie, din istoria propriul său partid, nu l-a clintit, ba, dacă te uiţi cu atenţie la ce s-a întâmplat în PSD după  alegerile din toamnă, îţi dai seama că Ponta a reuşit să-i facă pe ceilalţi vinovaţi pentru scorul său. Nu e uşor, să ştiţi!

Desigur, atunci când afacerile familiei tale cresc de cinci ori, în doi ani în care tu ai fost premier, iar ei, apropiaţii tăi, au făcut afaceri frauduloase cu statul român, parc-ar trebui să ai măcar o tresărire de conştiinţă, indiferent că ai ştiut sau nu, indiferent c-ai profitat sau nu, direct, de banii respectivi.

Dar aşa cum spuneam, Victor Ponta are stomacul tare, el s-a mărginit la a declara că nu face nicio declaraţie, pentru că asta ar influenţa Justiţia. Eu nu de ăia voiam să ştiu, voiam să ştiu de tine, premier al ţării noastre.

Dar staţi că, abia urmează… În zilele şi în orele următoare, politicianul Victor Ponta va redeveni emergent pe scena politică, printr-un atac de mare fineţe, dar şi de larg efect pe frontul economic, adică exact acolo unde conjunctura l-a tot ajutat, dar vrednicia mai puţin.

Noul Cod fiscal, la care se lucrează intens, de jumătate de an, va fi prezentat publicului, iar publicul chiar va avea parte de multe surprize. Cele mai multe dintre ele vor fi plăcute, căci vor aduce scăderi de taxe. Altele vor fi mai puţin plăcute, dar se vor pierde în zgomotul general.

Paradoxul situaţiei stă în faptul că scăderile de taxe vor fi posibile din cauza slabei performanţe administrative a guvernului Ponta, incapabil să facă investiţii, de exemplu. Dar premierul va beneficia de pe urma propriilor contraperformanţe.

Pronosticul meu este că Ponta va reuşi să îşi tranşeze în favoarea sa, atât meciurile din PSD, cât şi pe cele din Parlament, iar guvernul său va rămâne, probabil, la Victoria până în 2016. Mai vorbim mâine, pe chestii concrete.