Legislaţie primitivă, infractori din ce în ce mai sofisticaţi

de Moise Guran

Jurnaliştii de la Rise Project sunt probabil singurii din România care au acces la listele complete ale Swiss Leaks, iar primul nume dezvăluit de aceştia este cel al lui Viorel Hrebenciuc. Marele sforar politic al anilor ’90 pare a fi avut acces la cel puţin o parte a celor 11 milioane dolarii pierdute de statul român în afacerea Mega Power din anii ’90.

Este o afacere destul de complexă, investigată se pare destul de sumar, la vremea respectivă, de către tânărul procuror Victor Ponta. Nu intru în detaliile specifice acestei poveşti a lui Hrbenciuc, căci în contul asociat acestuia sunt doar 90 000 de dolari, iar dacă doriţi detaliile acestei poveşti, le găsiţi pe site-ul Rise Project. Ceea ce vreau să vă explic este modul de lucru destul de complex şi, de fapt, unele vulnerabilităţi ale statului nostru, în toată această poveste.

Swiss Leaks este, de fapt, o investigaţie uriaşă a unei frăţii internaţionale a jurnaliştilor de investigaţii, dar cu adevărat interesant este modul ingenios în care sucursala elveţiană a băncii britanice a dus conspirarea banilor la nivel nu de inginerie financiară, ci de artă. Din capul locului, vă spun că doar jumătate dintre cele 549 de conturi legate de România sunt asociate unor persoane, celelalte fiind doar o trimitere către un off-shore sau, pur şi simplu, către un număr şi atât.

Banca respectivă nu numai că a ajutat tot felul de bogătaşi, infractori, dictatori, celebrităţi din sport, politică sau business să-şi ţină banii pitiţi, a conspirat, pur şi simplu, identitatea acestora, aşa încât deocamdată poate fi dovedită doar posibilitatea unui acces la cont, mai greu şi proprietarul banilor. Altfel spus, contul funcţionează ca o puşculiţă, iar un număr de persoane pot dispune de banii respectivi, fără a fi însă în mod juridic demonstrabil proprietarul acestora.

De exemplu, în cazul lui Hrebenciuc, la contul de 90 000 de euro aveau acces politicianul, soţia sa, fiul său, dar şi un timişorean legat de afacerea Mega Power. Acum, eu mă tot întreb, dacă niciunul dintre aceştia nu este proprietarul contului, atunci cum i se poate reproşa lui Hrebenciuc ceva? Poate doar dacă recunoaşte chiar el…

Aici intervine o problemă majoră a legislaţiei noastre antifraudă, pentru că justiţia din România s-ar putea să citească amuzată aceste dezvăluiri, s-ar putea chiar să nu găsească nimic amuzant în faptul că peste 1,3 miliarde de dolari din aceste conturi fantomă sunt legate de România, dar Fiscul sau procurorii să nu poată mişca un deget împotriva celor care au acces la banii din Elveţia dar, juridic, nu prea se poate demonstra că sunt banii lor.

Altfel spus, dincolo de dezvăluirile ce vor urma în zilele următoare, cred că politicienii români vor trebui să modifice urgent legislaţia şi să o adapteze unor noi tipuri de fapte penale, pentru că, uite, infractorii s-au sofisticat destul de mult.

Deja vedem foarte multe dezvăluiri la televizor, poate prea multe, ne intoxicăm deja cu ele în fiecare zi, există riscul să devină banale, să ne plictisească şi… cam atât.

Dacă statul nu reuşeşte să recupereze banii furaţi în aceste afeceri de corupţie, noi nu ne alegem decât cu circul. Pâinea rămâne în Elveţia sau cine mai ştie pe unde.