27.342 afișări

Efectele anunţului Băncii Naţionale a Elveţiei

Mihai Nichisoiu TradevilleAnunţul ad-hoc al Băncii Centrale a Elveţiei (SNB) a fost total neaşteptat. Potrivit declaraţiilor oficiale de azi, SNB a mizat pe elementul surprizei – dar este deocamdată inexplicabil de ce, amintindu-ne că pragul minim oficial de toleranţă 1.20 pentru EUR/CHF era descris, recent, drept pilonul principal al politicii monetare elveţiene. Comunicatul oficial al SNB nu conţine explicaţii rezonabile – de pildă, este amintită perspectiva creşterii dobânzilor în SUA, deşi economia elveţiană nu depinde de intenţiile Rezervei Federale.

Pe termen scurt, bondurile guvernamentale sunt favorizate (zona euro, SUA), aurul, de asemenea. Pe termen mai lung, este mai dificil de anticipat, trebuie să aşteptăm explicaţii ceva mai rezonabile din partea SNB în legătură cu raţionamentul care a stat la baza anunţului de astăzi.” – Mihai Nichişoiu, analist Global Macro, Tradeville.